La Râmnicu Vâlcea, pe 7 octombrie 2011, Florica Nicolescu (născută Stafiescu), prietenă de o viaţă şi colaboratoarea Dr. Florica Bagdasar în domeniul psihologiei copilului cu dizabilităţi, împlineşte 101 ani. Ca şi anul trecut, ziua ei de naştere va fi sărbătorită într-un mod specific secolului 21, prin video şi internet, pe Skype (La Vâlcea rude apropiate, printre care şi nepoata ei, Doina Ţetcu, biografa ei principală. De departe, fiul Floricăi, Radu Nicolescu, doctor in matematică si profesor universitar de informatică la Auckland, Noua Zeelanda, cu soţia lui, Letiţia, şi Ileana Costea, din Los Angeles, California, co-autoare a articolului.)
Mulţi dintre cei care lucrează în domeniul psihologiei copilului îi poartă admiraţie şi recunoştinţă doamnei Florica Nicolescu, deşi nu a fost cunoscută public. Motivul: doi ani de închisoare fără mandat de arestare, fără judecată, fără condamnare şi 10 ani de interzicere de a-şi practica profesia.
Doamna Nicolescu şi-a susţinut diploma în Litere şi Filozofie, cu specializare în psihopedagogie. În 1939 este detaşată la Inspectoratul Şcolar al Capitalei. În 1940 cunoaşte familia Dr. Florica şi Dr. Dimitrie Bagdasar, care tocmai se întorsese în ţară după nişte ani de desăvârşirea studiilor în America, deşi ar fi putut rămâne acolo. Erau apreciaţi în lumea medicală. Doctorul Bagdasar este cunoscut azi ca fondatorul şcolii romaneşti de neurochirugie. In 1946 Dr. Florica Bagdasar devine Ministrul Sănătăţii după moartea soţului ei şi înfiinţeaza Centrul de Igienă Mintală. In 1941 Dr. Florica Bagdasar publicase în Analele de Psihologie, volumul VIII, Bucureşti, articolul intitulat “Problema şcolară a copiilor anormali ca inteligenţă şi comportament” în care se analizează metodele celorlalţi mari cercetători din domeniul educaţiei si igienei mintale ale copilului. “Un examen complet al copilului cu probleme nu se poate face decât în cadrul unei organizaţii, o clinică şcolară medico-pedagogică.” Florica Bagdasar îşi caută colaboratori, persoane cu experienţă care să cunoască copilul, care să fi lucrat efectiv în şcoală si ii propune o colaborare Floricăi Nicolescu care pe atunci avea şapte ani de muncă la şcoala primară şi la grădiniţă. Colaborarea intre cele doua Florici incepe in mai 1942 şi va dura ani de zile. Impreuna cu Alexandrina Demetrescu, profesoară la Şcoala de Educatoare “Pia Brătianu”, care vizitase şcolile din occident şi iniţiase o experienţă la grădinţă cu metodele noi (Decroly, Montesori) cele doua Florici aplică teste colective neverbale şi, pentru cazurile necesre, Scara metrică a lui Binet-Simon în adaptarea lui Ştefănescu-Goangă, împreuna cu specialişti veniţi la Bucureşti din Cluj. Ideea Floricăi Bagdasar era că trebuie stimulat interesul copiilor care nu au tragere de inimă pentru învăţătură, şi că învăţatul scrisului şi cititului trebuie făcut în aşa fel ca pentru copil să fie ca un joc.
Florica Bagdasar si Florica Nicolescu elaborează un Abecedar si o Aritmetică bazate pe o intensă documentare, cercetînd abecedarele româneşti şi străine, vizitand multe clase. Abecedarul era uşor de urmărit, intuitiv, scrierea era conformă noii metode de scriere elaborată tot de cele două autoare – scrierea verticală simplificată, iar Aritmetica folosea “metoda grupată” adică concretizarea numerelor prin desene. Când Abecedarul a ajuns în mâna copilului şi a început a fi apreciat de către învăţători dând rezultate uimitoare la copii, celor de la conducere nu le-a fost pe plac: “Nu corespunde noii ideologii comuniste!” In 1946 Ministerul Educaţiei le atrage atenţia autoatrelor că în Abecedar există o rugăciune şi că în el apare o poezie despre Moş Crăciun (nu Moş Gerilă!). Autoarele au scos rugăciunea. Totuşi la a treia editare, Abecedarul a fost interzis. In ordinul de interzicere a Abecedarului nu se pomeneşte nimic despre Centrul de Igienă Mintală, aşa că Abecedarul continuă sa fie utilizat la Centru, unde se desfăşoară o activitate deosebit de susţinută între anii 1948-1951. Centrul se reorganizează, angajează noi specialişti, fără ca acestora să li se pretindă să fie membri de partid, pedagogi care înţelegeu ce este debilul mintal şi importanţa diagnosticului care, stabilit într-o singură şedintă ar constitui o mare eroare. Fiecare copil lua parte la activitate frontal, dar se bucura şi de activitate individuală. După multe şedinţe, după tratament psiho-pedagogic se obţineau surprize plăcute, unii copii putând fi recuperaţi. Pedagogii de la Centru nu se ocupau numai de debilii mintali: veneau din capitală şi din provincie, copii care rămăseseră în urmă la şcoală, si care erau ajutaţi să se încadreze în clasă. Abecedarul era “O carte pentru toţi copiii.”
La 8 septembrie 1951 Florica Nicolescu este arestată. La 10 octombrie 1953 este eliberată. La cererea ei de încadrare în învăţământ i se răspunde : “Nu avem posturi pentru dumneavoastră”. Interdicţia de a lucra în şcoli a durat aproape 10 ani … Abia în martie 1960 este în fine încadrată. Era însă mereu controlată “cum examinează copiii”. A fost ţinută de comuniştii de la putere departe de şcoală în anii cei mai buni pentru activitate, între 1951-1960, când avea 40-50 ani. Întrebată ce îşi doreşte cel mai mult la cei 101 de ani, Doamna Florica Nicolescu răspunde: “Să înţeleg de ce am fost arestată. De ce după ce am fost eliberată mi s-a interzis să îmi practic profesia pe care o stăpâneam atât de bine. “
Florica Nicolescu rămâne în mintea şi sufletul celor care au cunoscut-o ca un deosebit dascăl care a ştiut să lucreze cu copiii. Impresionant este faptul că acei copii de care s-a ocupat, pas cu pas, şi pe care i-a învăţat să se poarte cu normalitate în viaţa de zi cu zi, recunosc că ea i-a făcut „om”.
Cateva marturisiri ale Floricăi Nicolescu
“Comuniştii nu mi-au tăiat capul, dar m-au aruncat in puşcărie pentru doi ani fără mandat de arestare şi fără judecată şi fără condamnare şi m-au împiedicat 10 ani să-mi practic profesia.”
„Activitatea la materialul educativ şi munca cu copilul în colaborare cu Dr. Florica Bagdasar durează până la 6 septembrie 1951 când sunt arestată. Arestarea s-a făcut fără ordin de arestare. Eram cu fiul meu, copil mic în braţe, când trei bărbaţi au venit după mine în casă şi m-au luat cu ei. Cei de la puşcărie nu au vrut să mă primească. I-am auzit spunând că nu au ordin de arestare. O noapte şi o zi m-au ţinut pe o bancă într-un hol, ca pe o borfaşă prinsă asupra faptului. A doua zi a început ancheta. Nici anchetatorul nu era lămurit asupra motivului arestării. Am fost dusă într-o celulă întunecoasă şi friguroasă. Ancheta a durat un an şi jumătate. Florica Bagdasar face intervenţiile necesare, dar nu primeşte nici un răspuns. Aproape în fiecare zi eram mutată dintr-o celulă în alta. De ce? Eram împinsă, îmbrâncită. Mi se puneau ochelari negri la ochi. Nu-mi permiteau să stau pe scaun prea mult, nici să mă aşez în pat ziua. Umilinţe, insulte au urmat în tot timpul închisorii. La prânz mi se aducea mâncare. Mi-o împingeau cu piciorul prin uşa întredeschisă, o scuipau, trăgeau o înjurătură, limbajul obişnuit. Nu eram lăsată să stau pe pat, eram singură în întuneric şi frig; nu aveam săpun, nici prosop. Abia după 8 luni mi s-a permis să primesc un pachet de îmbrăcăminte de acasă.
Ca Ministru al Sănătăţii, Florica Bagdasar a avut o activitate prodigioasă de eradicarea malariei, de ajutorarea celor înfometaţi în Moldova, a adus multe ajutoare din străinătate … şi rezultatul: comuniştii au îndepărtat-o. Au obligat-o să demisioneze de la Minister şi au acuzat-o de a fi reacţionară, vândută vestului. Comuniştii au înlăturat-o tocmai pentru că nu vroiau astfel de caractere pozitive. In perioada în care lucram cu Florica Bagdasar am fost solicitată să colaborez cu Aslan, Chişinevschi, Ana Pauker. Nu am răspuns acestor invitaţii. Nu mi-am dat seama atunci că adevăratul motiv era de a mă face să mă despart de Florica Bagdasar. S-a ales atunci alt mijloc: arestarea mea, dar nu se găsea un motiv pentru arestare, şi abia după câtva timp s-a scris în documentele mele “omisiune de denunţ”. Complet fals. Nu este ceea ce apare în documentul de eliberare.
În ziarul “Scânteia” din 18 ianuarie 1953 apare un articol intitulat “Pentru lichidarea deformărilor antiştiinţifice în domeniul pedagogiei.” Centrul de Igienă Mintală se desfiinţează. Se ţin şedinţe la şcoli, se citeşte articolul din ziar, după care se fac comentarii: „Centrul este condus de trădători, duşmani ai clasei muncitoare”.Articolul din Scânteia este reprodus în întregime în toate ziarele de specialitate din capitală şi din ţară. Articolul este prelucrat şi discutat în toate şcolile şi în spitale. Această campanie furibundă durează aproape 10 ani. După apariţia articolului din Scânteia, în închisoare fiind, am fost trecută la munca de la fermele de lângă Bucureşti: Bragadiru, Domneşti. Acolo a fost mai bine. Eram măcar în aer liber. Mai puteam mânca un morcov, o ceapă. De la Domneşti am fost eliberată la 8 octombrie 1953. In biletul de eliberare nu s-a stabilit nici o culpă. Abecedarul nu era o dovadă legală. Părinţii mei bătrâni şi bolnavi au fost nevoiţi să ardă toate cărţile din casă. Se zvonise în sat că am fost arestată din cauza cărţilor”.
Nota: Articolul este bazat pe mateirale publicate de Doina Ţetcu si Ileana Costea în revista on line Omnigraphies: www.omnigraphies.com/modules/smartsection/item.php?itemid=708 şi in Revista 22 din 21 decembrie 2010 , ediţie scrisă şi online: www.revista22.ro/secretul-longevit259355ii-9588.html si www.revista22.ro/articol-9589.html şi www.revista22.ro/articol-9589.html . Un reportaj despre Florica Nicolescu a fost publicat şi de de Petre Bădică, în Romania Liberă din 26 noiembrie 2010, ediţie scrisă şi online, pe baza materialelor primite de la Doina Ţetcu şi a interviului luat Doamnei Florica Nicolescu: www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/inchisa-de-comunisti-pentru-un-abecedar-capitalist-207388.html .
