Pe 26 octombrie 2018 se împlinesc  11 ani de cand magicianul balonului rotund, Nicolae Dobrin, a plecat dintre noi lasand in urma sa amintiri de neuitat si un mare vid printre iubitorii fotbalului care l-au adorat si venerat in perioada cand ne incanta cu driblingurile si golurile sale de neuitat. Acum, probabil, continua sa-si etaleze driblingurile sale ametitoare si fascinante, dincolo de nori si sa impartaseasca talentul si geniul sau fotbalistic cu cei din lumea ingerilor. Nicolae Dobrin este, in opinia mea, cel mai mare talent fotbalistic pe care l-a dat Romania.

Dobrin nu a fost numai al Pitestiului, el a apartinut si Targovistei, si Botosaniului, si Brasovului, si Timisoarei, a fost un bun national  al tuturor, a fost al Romaniei. Marin Preda a scris in anii ’80, „Cel mai iubit dintre pamanteni”, Dobrin a fost, in opinia mea, „Cel mai iubit dintre fotbalisti”, a fost cel mai fotbalist dintre fotbalisti , a fost „the man”, vorba americanului.
A fost un suflet mare care si-a trait viata la maxim, cum multi dintre noi poate am facut-o de altfel, un fotbalist de geniu, acest „Pele de Trivale” a adus zambet, suspine si fericire romanilor care in anii ’70 si ’80 aveau de indurat grijile sociale din acele timpuri.

A iubit Pitestiul caruia i-a ramas fidel si la care a evoluat pana la final de cariera cand a plecat pentru un an la F.C Targoviste.
A fost curtat de Real Madrid la inceputul anilor ’70 cand personal presedintele clubului a ajuns pana la Ceausescu si i-a oferit 2 milioane de dolari plus o instalatie de iluminat in „Trivale”. Insa Ceausescu a refuzat pe motivul ca era „bun national”. Ce ar fi fost daca Gicu Dobrin ar fi ajuns la Real Madrid?

Am lacrimat – in fapt , ca sa fiu sincer pana la capat, am plans cu adevarat – acum10 ani cand am aflat despre moartea lui Gicu Dobrin. Gica Dobrin, sotia lui Gicu Dobrin , nu se mai despartea de sicriul zeului din Trivale dupa ce acesta a plecat pe alte taramuri. Aceasta iubire extraordinara pe care Gica i-a purtat-o tot timpul, i-a prelungit lui Gicu viata pana cand nu mai era nimica de facut!

Iata, cum foarte pitoresc l-a descris sotia sa, Gica Dobrin, pe Dobrin:

„L-am cunoscut pe Gicu in ’64. Eu aveam 14 ani, el 16 si jumatate. El statea pe strada Gh. Sincai, eu pe Viilor. La inceput nu l-am bagat in seama, desi il vedeam mereu cum se duce la Arges, la fotbal, pe „Maracana”.
Dupa un timp, am remarcat faptul ca el era intotdeauna in fruntea celorlalti baieti. Pe unde il intalneam, el era capul! Ceilalti se luau dupa el. M-a amuzat cand am auzit ca-i ziceau „Gascanul”, dar asa si arata, tantos ca un gascan in fruntea lor, iar ei se tineau dupa el ca gastele… Eu, cum v-am spus, nu-l bagam in seama. ”

Am avut onoarea si placerea sa-l intalnesc pe Gicu Dobrin in Poiana Brasov, in anul 1981, cand era in cantonament cu F.C Arges . M-am apropiat timid de el si i-am cerut un autograf. S-a uitat la mine si m-a intrebat cu ce echipa tin. I-am raspuns ca, brasovean fiind, tin cu „Steagu’ Rosu Brasov”. „Bine mai brasovene” – zice Dobrin zambind si imi semneaza pe o bucata de hartie numele lui. Eu nu sunt vanator de autografe din fire, dar nu am putut rezista sa nu am o amintire peste timp de la „Pele din Trivale”.

Am fost si la unul din ultimele lui meciuri cand juca la CS Targoviste… „gascanul” era la sfarsit de cariera. Era in 1982 cand a jucat contra echipei Tractorul Brasov….lume puhoi….eram cocotat in stadion pe o schela foarte aproape de gazon urmarindu-l pe Gicu si ascultandu-i indicatiile (intr-adevar pretioase) catre coechipierii mai tineri.
„Gascanul,” evolua in stilul sau caracteristic cu jambierele lasate-n jos, cand, la o lovitura libera, Gicu a dat o pasa prea tare catre Greaca, extrema dreapta de atunci care, desi a fugit ca un disperat,  nu a mai reusit sa o ajunga…Dobrin il apostrofeaza si il cearta – mai mult ironic – pe Greaca, spunandu-i: ” Ce dracu faci mai, nici pe asta nu o poti ajunge?” La aceasta apostrofare, Greaca ii raspunde simplu si foarte umil:” Imi pare rau!”. Inca o dovada de respect pentru un fotbalist unic, care, chiar si cand mai gresea, era tratat cu multa veneratie.
Daca Gicu nu s-ar fi nascut, ar fi trebuit inventat. Fara Gicu Dobrin, Romania ar fi fost mult mai saraca; din fericire „Gascanul” a existat si ne-a bucurat zilele in clipe mai grele din acei ani – a fost o oaza de fericire intr-un desert al tristetii…