Aş începe, prin a vă mărturisi că este imposibil să nu fii puţin tulburat de evenimentele cosmice, astrale, ori cum le veţi dori spune, evenimente care (deşi mulţi dintre oamenii noştri de ştiinţă se grăbesc să ne lămurească de neînsemnătatea sau mai bine-zis de ordinaritatea lor) se întâmplă. Mai rău este că pagubele şi urmările unui dezastru de astfel de proporţii afectează una dintre cele mai tehnologizate şi mai disciplinate ţări de pe mapamond: JAPONIA – ţara Soarelui-Răsare sau Ţara cireşilor în floare. Dacă o ţară – în care disciplina în construcţii este de fier şi încălcarea oricăror abateri de la proiecte aduce în mod cert pierderea libertăţii – este atât de grav afectată, atunci vă rog să vă gândiţi ce s-ar întâmpla cu ţărişoara noastră, în care fiecare a construit după bunul plac şi de multe ori după reţete ori cu ingrediente proprii?
Eu, personal, nu doresc să sperii pe nimeni, dar haideţi să stăm strâmb şi să judecăm drept realitatea românească! La noi, dacă în normativele din construcţii, un beton trebuie să conţină (să zicem) 350 kg ciment, atunci ce se întâmplă cu rezistenţa blocului astfel construit dacă:
50 kg de ciment (un sac) l-a furat inginerul?50 kg de ciment (alt sac) l-a furat şeful de echipă?în medie 50-90 kg ciment (câteva roabe) le-au cărat muncitorii, ca să-şi cumpere ţigări?…şi lista cu descompletările făcute reţetei de betoane poate continua.
Cam aşa stau lucrurile şi nici nu vreau să mă gândesc la reala structură “de rezistenţă” pe care o au zecile de imobile, în care locuiesc poate mii de suflete, care n-au avut bani să-şi cumpere terenuri, pe care să-şi construiască vilele “fără număr” la care s-ar respecta reţeta betonului din proiect.
Gândiţi-vă la o realitate simplă a Japoniei de astăzi: există laboratoare în care se testează rezistenţa la seism, tsunami(etc) a unor modele de clădiri la scară 1:1, după care se aplică rezultatele studiilor în practică. Şi cu toate acestea…dezastre, dezastre.
În pofida acestor evenimente sumbre de ordin astrologic, cosmic, teluric – ce se întâmplă şi se succed cu o viteză uimitoare (având în vedere că raportarea lor se face la o scară macro) – eu cred că românii şi România sunt totuşi păziți de către cineva, care mai împrumută de la Sf. Petru, din când în când cheile Grădinii Raiului, ca să-şi primească compatrioţii, pelerini către eternitate. Mai cred încă despre România, că este grădina Maicii Domnului şi că acum, în vremurile acestea grele, ne mai aruncă din când în când, câte un colţ de năframă, sub care să ne ascundem de vitregii. Citeam (reciteam deunăzi) o carte, care pe mine m-a marcat profund: Biblia şi al Treilea Război Mondial (Profeţiile lui Sundar Singh), în care se spune că România este o ţară protejată de Dumnezeu. Sper, sper şi iar… sper. Haideţi să sperăm împreună, căci doar atât ne-a mai rămas! Din cele douzeci şi trei de milioane de speranţe, vom face împreună o SPERANŢĂ MARE, care ne va face mai puternici, sau ne va face suferinţa mai uşoară. Vă rog, vă implor să nu disperaţi, închideţi toate sursele de perturbare pe care le deschideţi (cică să mai aflați ştirile), găsiţi-vă timp pentru voi, fiţi mai buni şi veţi vedea că vom fi la adăpost! Dumnezeu ne va proteja! Trebuie să ne protejeze! Să protejeze dacă se poate lumea întreagă şi aşa va proteja şi România. Ieri am comemorat victimele atentatelor de la Madrid, azi ne rugăm pentru victimele dezastrului din Japonia. Tot astăzi – ACUM! – să ne rugăm şi pentru România! ÎMPREUNĂ! ÎMPREUNĂ VOM REUŞI!