Mult Stimați Prieteni!

Va felicit cu cea de-a 161 aniversare de la Mica Unire a Principatelor Române. În acest Secol al Națiunilor – secolul XIX românii au fost primii care s-au unit, înaintea italienilor (Garibaldi, 1861), germanilor (Bismark, 1871). În pofida împotrivirii marilor puteri (în primul rând al imperiilor rus, otoman și austro-ungar). A fost dorința întregului popor și voința marilor fruntași, în primul rând a moldovenilor M. Kogâlniceanu, V. Alecsandri, C. Negri, muntenilor N. Bălcescu… 

Acest important eveniment în soarta tuturor românilor a fost precedat de multe acțiuni unioniste precum: 

  • unificarea celor trei state românești de Mihai Viteazul;  
  • controversatul proiect al Regatului Dacic al Ecaterinei a II-a (1772) (de menționat că oltenii în frunte cu transilvăneanul August Laurean şi cu munteanul Nicolae Bălcescu îi cer domnitorului muntean Gheorghe Bibescu să lupte pentru înfiinţarea „regatului dacic”); 
  • declarația delegaților celor două principate de la Focșani (1772);  
  • Regulamentul Organic (o primă constituţie identică pentru ambele principate), art. 425 specifica: „Originea, religia, obiceiurile şi asemănarea limbii locuitorilor ambelor principate conţin elementele unirii intime, care a fost întârziată şi împiedicată prin împrejurări întâmplătoare şi de a doua mână, foloasele şi urmările bine-făcătoare ce ar izvorî din întrunirea acestor două popoare nu ar putea fi pusă la îndoială”, iar în art. 426 se menţiona „nevoia de comisiuni mixte din partea guvernului ambelor principate cu menirea de prefacere într-un singur trup a legilor moldo-valache”; 
  • acțiunea tinerilor Munteniei din 1842, care oferiseră tronul domnitorului Moldovei Mihail Sturza, care însă nu l-a primit de teama rușilor;  
  • unificarea vămilor (1848);
  • mișcarea pașoptiștilor, revoluția română din 1848,
  • și desigur Tratatul de la Paris (1856) în urma Războiului din Crimeea (1853-1856) pierdut de Rusia, prin care Rusia a retrocedat județele Ismail, Bolgrad și Cahul, în care se specifica: „Regulamentele organice vor fi revizuite potrivit dorinţelor românilor. În acest scop, se va convoca în fiecare principat câte un divan ad-hoc, reprezentând toate clasele societăţii. Dorinţele acestor divanuri vor fi examinate de puterile europene şi rezultatul final – exprimat printr-o convenţie, care se va încheia tot la Paris”.

Nu sunt de acord cu poziția excelenței sale, ambasadorul României la Chișinău, Dl Daniel Ioniță, expusă la unul din posturile de televiziune de la Chișinău, că sărbătoarea de astăzi este doar a celor din vechiul regat. Mica Unire a celor două principate de la 24 ianuarie 1859 este a tuturor românilor, chiar dacă Transilvania și o parte a Principatului Moldovei, ruptă de Imperiul rus și numită impropriu Basarabia, la acel moment erau ocupate de imperiile vecine și austro-ungar rus. Cu atât mai mult că trei județe din sudul Basarabiei-  Izmail, Bolgrad și Cahul au participat direct la Mica Unire. În proclamația sa din 1859 către locuitorii Basarabiei, Alexandru Ioan Cuza zicea: „Venim printre voi ca Domn şi ca Părinte ca să vă aducem bucurie şi vindecarea rănilor de care aţi pătimit până acuma. Noi dorim ca să primiţi sosirea noastră în mijlocul vostru ca un semn de pace şi de mângâiere”. Legea rurală a lui A. I. Cuza a fost mai benefică pentru ţăranii din partea dreaptă a Prutului (judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail). Câtă dragoste faţă de domnitorul lor conţine Telegrama trimisă de locuitorii satelor din judeţul Fălciu (baştina domnitorului A. I. Cuza, dar și a domnitorului Dmitrie Cantemir!) amplasate pe ambele maluri ale Prutului, lui Cuza după publicarea legii rurale: „Fapta pe care Măria-Voastră aţi isprăvit slobozind neamul românesc din boieresc, munca silită… este atît de mare cît nu o poate scrie niminea. Dumnezeul părinţilor noştri păstreze zilele Măriei Tale ferice, nebîntuite; îl rugăm să ia din zilele noastre şi a copiilor noştri şi să adaoge pe ale Măriei Voastre, să ne pui la cale pînă la sfîrşit. Rugămi-te dă-ne voie ca de acum înainte să te numim Părintele cel bine voitor şi slobozitorul neamului românesc”. În doar 7 ani (1859-1866), la vârsta de doar 39 de ani, trăind doar 53 de ani (ultimii 7 ani petrecuți în exil părăsit de prieteni!) domnitorul unificator Alexandru Ioan Cuza a făcut cel mai mult pentru Unificarea Neamului.

Să fim mândri de înaintașii noștri!!!

Cu deosebită considerațiune, 

Valeriu DULGHERU

Chișinău, Basarabia

24 Ianuarie 2020