Ceea ce este primordial la Poe si Eminescu (și le conferă o apropiere majoră în ideatică și ideal) este această tendință spre puritatea unui lirism extrem de rafinat (manifestată prin obsesia perfecțiunii lirice, sens în care ambii poeți depun eforturi titanice in elaborarea a numeroase variante pana la publicarea unei versiuni finale). Din modul cum este perceput fenomenul poetic pe cele două maluri ale Atlanticului, am risca următoarea aserțiune: moștenirea culturală a Europei i-a permis întotdeauna lui Poe să aibă ca ascendant o grilă de evaluare a fenomenului liric universal extrem de relevantă în comparație cu cea americană. Accentul pus de societatea americană asupra valențelor “mercantile” ale operei poești (într-o viziune în care Poe a devenit “generator de profit” pentru Hollywood) nu ne împiedică să analizăm și să reevaluăm contribuția sa ca poet exponențial pentru literatura americană. Aceasta nu înseamnă că dorim o subordonare a întregii opere poeziei, deși “o grilă de lectură poetică” aîntregii sale opere ar putea fi extrem de ofertantă.Poe este departe de a fi un reprezentant al concepției romantice despre lume sau al esteticii romantice, el fiind numit, pe bună dreptate, “un înger într-o mașină“:îmbină încrederea în tehnică și chiar în tehnologie, neîncrederea în inspirație și o minte raționalistă de tip secolul al XVIII-lea, cu o credință vagă, ocultă, în frumusețea “divină”.1Am putea afirma, în concluzie, că universurile lirice ale celor două mari personalități – Poe și Eminescu – oferă premisele unei comparații relevante pentru un arc poetic transoceanic între exponenții a două literaturi și culturi aflate pe două continente diferite, care au în comun același ideal al unui demers ce nu face compromisuri din punct de vedere estetic și care reușesc, în ciuda relativ scurtei lor vieți, să realizeze o operă ce devansează cu mult epoca în care ei au existat.
