Dr. Gheorghe Arpentin, Director al Oficiului Național pentru Vie șii Vin din Republica Moldova: „Cred că vinul va fi cel mai bun ambasador…la noi, dar și peste hotare, peste Atlantic.”

 

   Există mai multe manifestări la care am fost invitat în ultimul timp, dar nu am avut răgazul să scriu despre toate fiindcă sunt prins și cu pregătirea unei lansări de carte (“Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe”) la Târgul GAUDEAMUS, dar și cu alte evenimente. Mi-am propus să încep a scrie despre aceste manifestări în ordinea inversă de cum s-au petrecut; voi începe așadar cu cel mai recent, GoodWine, de la ROMEXPO, care mi-a prilejuit întâlnirea cu expozanți deosebiți, însă țin să remarc de la început marea bucurie de a-l cunoaște pe domnul Dr. Gheorghe Arpentin, Director al Oficiului Național pentru Vie și Vin din Republica Moldova, care mi-a acordat un interviu, în care a vorbit despre importanța vinului, dar nu a uitat să menționeze și importanța anului care va veni, 2018.

 

   Suprapuneri de evenimente și de impresii…  

ROMEXPO a devenit „o cupolă magică” ce atrage (în pavilionul central, dar și în celelalte pavilioane) numeroși vizitatori, uneori “densitatea evenimentelor pe…pavilion pătrat” făcând imposibilă participarea – în aceeași zi – la toate lucrurile interesante care ar fi de urmărit, de apreciat sau de…degustat. Fiindcă ratasem „alege oaia” de la INDAGRA, am reușit să fiu prezent cu reportofonul la „alege vinul”, dar mă gândesc că aș fi putut să particip și la „alege mașina” ș.a.m.d.

Ca la toate manifestările dedicate vinului, pavilioanele C4 și C5 erau pline de oferte „de nerefuzat”, de moduri atractive de prezentare, de vizitatori veseli și de expozanți fericiți.

Cum trebuia să încep de undeva, m-am oprit la standul unei firme care și-a asumat…

 

O mare provocare

Domnul Alexander Salinacki este reprezentant și consultant vinuri al firmei AWine. Domnia sa ne-a mărturisit că această firmă a fost înființată acum cinci luni de zile, dar m-a suprins într-un fel declarația sa: „Vreau să cuceresc România cu vinurile austriece!”

Domnul Salinacki a afirmat că el crede în potențialul vinurilor albe din Austria și crede că la noi este o piață pregătită pentru vinurile din Austria.

Va fi destul de dificil de intrat pe piața vinurilor românești (din câte știm noi vinurile românești concurează cu mare succes și primesc numeroase medalii la competiții internaționale de gen), dar dacă cineva are argumente de calitate (cu care să intre pe piața românească), atunci… willkommen!    

                                                                             Ioan Iacob

(va urma)