M-am întrebat după decizia Guvernului R Moldova prin care profesorilor de la cele 8 şcoli cu predare in limba română din stânga Nistrului li se adaugă la salariu câte 400 de lei.
Reacţia profesorilor avizaţi a fost rapidă- suma este nesemnificativă comparativ cu stresul la care sunt supuşi, iar directorul Liceului Lucian Blaga din Tiraspol, Ion Iovcev, a fost şi mai dur: „nu m-am aşteptat la astfel de acţiuni de la autorităţile de la Chişinau”.
 Toate acestea  după ce conturile Liceului Lucian Blaga au fost inchise,după ce şi ministrul Educaţiei recunoaşte că problema este mai degrabă una politică, decât una care ţine de sistemul de educaţie.
Atât să valoreze patriotismul în RMoldova, asta e valoarea umilinţei la care este supus un popor ocupat de peste 200 de ani, apoi, „eliberat” şi din nou cu armată străină pe o parte din teritoriu ?
Potrivit articolului 11 din Constituţia R Moldova punctul 2, ”Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”, dar guvernările de la Ghişinău se fac a uita de prevederile Constituţiei, deci le convine să tacă?
Acum, în situaţia şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, cum reacţionăm? Constatăm, a câta oară, că ne merităm pe deplin soarta, căci metaforele şi epitetele s-au iepuizat demult.
  Oficialii de la guvernare, ca de obicei, nu prea se expun în auzul poporului, nu prea atenţioneză organizmele internaţionale, nu reacţionează dur şi îndrăzneţ la cele demult ţipătoare la cer. Evident, că se tem de ursul moscovit—dacă cumva ne închid gazele, dacă ne mai fac revoluţii ori dezordine…Nu departe e timpul, când vom avea şi alegeri parlamentare.
  Orice guvernare, aflată în pragul noilor alegeri parlamentare are ca scop principal: menţinerea puterii. In RM tema data capătă o conotaţie aparte. Istoria ne demonstrează faptul, că guvernările „ moldoveneşti”, ca atare, nu sunt cu-adevarat „stăpâne” pe porţiunea de pământ pe care, cică, o guvernează. Toate ele, venite la putere pe timpul celor peste 20 ani de Independenţă, cică vin pe valul schimbărilor,a democraţiei şi anti- cuiva / ceva. De facto, toţi ei sunt „aduşi” la putere mai mult ca „ arendaşi” care dispun de nişte permisiuni limitate.
    Puterea politică fără resursele necesare nu poate produce rezultate politice. Pentru a produce rezultatele aşteptate de către electorat, puterea politică, factorii ei politici, au nevoie de unele resurse ori cum se mai zice pe la noi,de „principii şi valori”. Chiar, dacă aleşii poporului de după 28 noiembrie 2010, au fost votaţi reeşind din diferenţe ideologice şi doctrinele electorale, pe toţi îi uneşte nevoia de resurse, de mijloace şi instrumente pentru a-şi exercita atribuţiile puterii politice.
     Sociologii ne spun despre mai multe categorii de resurse de care are nevoie puterea politică. E şi de la sine înţeles că puterea politică trebuie ,mai întâi, să dispună de un nivel înalt de organizare a activităţii sale politice, să deţină informaţia politică, să posede mijloace financiare considerabile, să dispună de votul alegătorilor, să dispună de o mass-media puternică şi.a m.d.  Cu toate acestea , toate luate grămăjoară, în mare parte depind , atât de societate la general, cât şi de grupurile sociale la particular, dar, în esenţa lor majoritară, depind de accesul politico-administrativ al politicienilor. Utilizarea acestor valori ,indiferent de scopul propus, în fine aduce rezultate – bune sau rele. Fără „ valorificarea”resurselor nici un partid politic nu-şi poate impune voinţa şi priorităţile, influienţa şi conduita pentru a-şi atinge scopurile politice.
În cazul R.Moldova, „aleşilor” noştri, li se dă frâu liber la “prihvatizări”, la populisme şi dogme îmbrăcate în haine naţionale, la manipulare, dezinformare, şi jocul la două capete.
  În rest, acolo, unde „nu dispun de împuterniciri”-indicaţii venite de peste hotare,ei  nu-şi bagă nasul.
 Eşecul tuturor guvernărilor, cică naţionale, în aceşti peste 20 ani de Independenţă, nu poate fi explicat atât de simplu cum pare la emoţii şi la aruncarea stearpă a cuvintelor. Odată cu “ emanciparea” de subt sistemul sovietic ,R Moldova se crede suverană cu ajutorul marionetelor locale- aparent garanţi şi furnizori de libertate către Europa. Să parafezi nişte acorduri şi să nu te expui tranşant împotriva armatei de ocupaţie rusească pe teritoriul tău suveran, oare nu e dovada că guvernanţii noştri numai statalişti nu sunt, ci doar sunt vopsiţi.
  Şi dacă, destrămarea urss prevedea consolidarea statelor-naţiuni prin transferul de putere de la centrul moscovit spre interiorul republicilor independente, acum, tot noi, mergem conştient ca slugi  spre alte capete opuse politic: transferul de suveranitate spre Eurasia ori UE. Pare simplu, la prima vedere, dar nicidecum „ ai noştri” nu pot deprinde „arta conducerii statale”?
 Pe tot parcursul său spre democraţie şi libertate,  clasa politică din R Moldova n-a însuşit aceasta artă  de conducere prin propriile sale experienţe, căci mereu au stat în ascultare, în supuşenie faţă de metropole.
 Citisem undeva că potenţialul forţelor militare din Transnistria este astăzi mai puternic comparativ cu cel din 1992. Dacă toate aceste forţe militare dislocate în stânga Nistrului marchează un cap de pod al Rusiei indreptat spre Balcani ,iar Rusia este pe deplin cointeresată în revanşa, atunci logica e şi mai simplă. Pentru a demonstra că este „constructivă” şi ne vrea „binele”, atunci când nu intentionează să-şi îndeplinească promisiunele asumate la Istanbul, Rusia îşi crează „condiţii” atât cu ajutorul  supuşilor  de la Tiraspol şi Comrat faţă de Moscova, cât şi prin liderii politici şi guvernanţii de la Chişinâu , cu siguranţă şi prin diverşii săi infiltraţi în eşicherul politic din R Molodova.
 Ursul roşu întotdeauna a avut nevoie să-şi creeze în Moldova o conducere politică ascultătoare, şantajabilă, care sa-i asigure prezenţa sa nestingherită in această zonă geopolitică. La rândul ei, România mereu este învinuită de toate relele—numai Voronin cu PCRM-ul său, câte a spus la adresa Romaniei, iar acum şi numiţii “proeuropeni”, diplomaţi cu aere europene, îşi ies din pene atunci când Bucureştiul mai „ spune” uneori câte-o propoziţie politică, pe când Rusia îşi bagă tancurile şi „ nasul” în toate afacerile interne ale RMoldova, „ai noştri” stau cu apa în gură…
 Cu siguranţă, putem deduce că Moscova mereu are nevoie de “repozitionări” faţă de “frontiera euro-atlantică” în situaţia sporirii interesului european şi american pentru aria Mării Negre şi în contextul apropierii RMoldova de Uniunea Europeană.
 
Se pare că Marii şi Neânfricaţii luptători şi patrioţi moldoveni-basarabeni-români din stânga Nistrului nu-şi mai pun speranţele în guvernanţii de la Chişinău. Ne demonstrează cele spuse şi conferinţa de presa,organizată de către directorii scolilor cu predare in limba română din Transnistria care au cerut ajutorul comunităţii internaţionale, declarând că sunt supuşi unor presiuni stresante şi permanente din partea autorităţilor separatiste promoscovite de la Tiraspol.

Bravilor profesori,să le fie cu „ Doamne ajută”, iar la Chişinău…cică:” Discuţiile ar putea fi purtate şi mai sus, susţine premierul, care e gata să aibă o intrevedere cu Evghenii Şevciuk”…. –doar,  pentru a se umili în continuare ori pentru a mima nişte acţini fără rezultate?…