Astăzi, se împlinesc 513 ani de la moartea marelui Ştefan cel Mare și Sfânt (cum i se spune in Moldova din stânga Prutului, a cărui impresionantă statuie tronează in Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău).Domnia sa în fruntea Moldovei s-a întins pe aproape o jumătate de veac, între anii 1457 şi 1504, cum menționează ziarul Timpul.md

Ştefan cel Mare a făcut parte din familia Muşatinilor şi, pe parcursul domniei, a luptat de numeroase ori împotriva Imperiului Otoman, motiv pentru care a primit titlul de Athleta Christi de la Papa Sixt al IV-lea.

În total, Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii pe parcursul celor 47 de ani de domnie. El a câştigat 34 dintre ele, chiar dacă, de multe ori, inamicii aveau o superioritate numerică zdrobitoare.

Una dintre marile bătălii la care a luat parte Ştefan cel Mare a fost cea de la Podul Înalt, unde 120.000 de turci şi 17.000 de munteni au intrat în Moldova. Domnitorul avea la dispoziţie doar 40.000 de ostaşi. Cu toate acestea, pe 10 ianuarie 1475, a reuşit să îşi înfrângă inamicii.

Iată cum îl descria Grigore Ureche pe Ştefan cel Mare în cronica sa: “Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă.”