Gânduri scrise la aniversarea publicaţiei “Gândacul de Colorado” (100 de numere) şi povestite publicului din cele două Americi (oameni aflaţi pur şi simplu pe două continente şi ceva)
Am plecat să văd cu ochii mei America, să mă conving de faptul că ceea ce află europeanul despre american este în cea mai mare parte fals. M-am săturat să mi se spună că sunteţi pe marginea prăpastiei şi că de fapt voi americanii sunteţi de vină pentru că astăzi e greva şoferilor RATB şi că în Bucureşti nu mai circulă nici un autobuz rablagit (abia când greva se va termina rablele pe roţi o vor lua-o iarăşi din loc).
Am găsit America mea (în fine, a voastră dar m-am bucurat să văd că se potriveşte cu imaginea mea). V-am găsit poate la fel de boemi, un pic distanţi şi suficient de rezervaţi faţă de o lume care vă aparţine şi al cărei spirit nu-l puteţi exporta în nici o altă parte. Aş vrea (aş fi vrut) să iau cu mine acasă măcar o parte din convingerea cu care opriţi la semafor şi n-aveţi pornirea animalică de a trece pe roşu. Mi-ar fi plăcut să pot să iau acasă generozitatea cu care cedaţi priorităţile (nu numai în trafic) dar asta, sigur, nu se poate.
Şi ştiţi ce? M-aş fi simţit în fine bine să ştiu că şi la noi se poate da afară un om care păcăleşte societatea; să ni se pară măcar o dată pentru totdeauna fireşte să se plătească şi în România o factură, fie ea şi nesolicitată. Viaţa nu este o căsuţă poştală electronică şi n-ai cum să arunci la Recycle Bin tot ceea ce vrei să pară că nu te interesează.
Într-o ţară în care oamenii se pun de-a curmezişul şi blochează întrebându-se “Unde vrei să plec?” voi le răspundeţi simplu: “Oriunde!”
Am căutat o Americă înghesuită cumva zgribulit pe marginea prăpastiei spre nicăieri şi am găsit-o concentrată să meargă, parcă, în orice direcţie de înaintare. Să folosească toate mijloacele de a progresa, indiferent (şi cinic) dacă sunt mijloacele ei sau ale altcuiva.
Mi-au plăcut (în feluri contrastante) ambele Americi. A europenilor, pentru că ştiam că n-au cum să aibă dreptate. Ştiam că este doar refularea lor în faţa neputinţei (lor) de a performa. Este poate şi supărarea (lor) nelegitimă pentru că alţii (adică voi) rămâneţi destoinici.
Mi-a plăcut mai mult spiritul vostru calm, poate încruntarea din partea de sus a sprâncenelor pentru că n-a spus nimeni că vă este uşor.
Mi-a plăcut poate faptul că unul dintre primele evenimente la care am fost invitat a avut caracter filantropic: să-i ajutăm (initiaţiva Blue Heron Foundation) pe cei care n-au şi cărora le trebuie (copiii).
Mi-a mai plăcut nonşalanţa regizorului Alex Rotaru, încăpăţânarea scriitorului Petru Popescu, eterna sete de aventură a actorului Tudor Petruţ, nepăsarea unui gentleman (Cornell Iliescu), perfecţionismul arhitectului Voislav Andronescu şi carisma Ştefaniei (nr. Magidson), prin strădania căreia copiii frumoşi din România au şansa (nesperată) de a creşte frumos.
În loc de final: sondaj de opinie fulger. Dintre cele două Americi (de Nord), care vă place vouă mai mult? Nu-mi trimiteţi scrisori, nu-mi daţi sms. Ţineţi răspunsul aproape de sufletul dumneavoastră şi încercaţi să-l înţelegeţi mai bine.