Ariadna_Petri_Romeo_Niram_Fabianni_belemuski_Bogdan_Ater_si_Hctor_Martnez_Sanz_

Ariadna_Petri_Romeo_Niram_Fabianni_belemuski_Bogdan_Ater_si_Hctor_Martnez_Sanz_Anul acesta, odată cu sosirea primăverii, evenimentele au început să apară în cadrul Espacio Niram şi la Editura Niram Art din Madrid.
Succesul iniţiativelor grupul de artişti români, precum Ariadna Petri, Bogdan Ater, Fabianni Belemuski şi Romeo Niram a fost confirmat şi difuzat de presa spaniolă şi românească, cu puternice ecouri în multe colţuri din lume unde există comunităţi româneşti.

Ampla varietate de activităţi şi proiecte din Espacio Niram s-a îmbogăţit încă o datǎ încă din toamna anului trecut cu înfiinţarea Cercului Poetic RefleXos a cărui fondatoare este poeta Ariadna Petri şi surprinde după numai şase luni de la înfiinţarea sa, prin efervescenţa cu care se dezvoltă în mediul literar spaniol. Cercul Poetic RefleXos este un spaţiu liber pentru zborul cuvintelor, al metaforei, al poeziei, un mediu de promovare al expresiei lirice şi al îmbogăţirii înţelegerii poetico-interculturale. Cercul este, în acelaşi timp, un spaţiu în care poeţii şi poezia se întâlnesc cu publicul, cu revístele literare şi editurile şi cu spaţiul literar virtual. Unul dintre ţelurile cercului este accesul la vizibilitate virtuală, tipărită şi mediatică. Şi nu în ultimul rând, RefleXos este, pentru membrii săi, gura săptămânală de inspiraţie, de confruntare cu urechea critică a celorlalţi, trei ore de alt fel de timp.
În luna martie 2010, Editura Niram Art a lansat volumul Pentagon al cunoscutului filosof spaniol Héctor Martínez Sanz. În cartea sa, autorul prezintă cinci personalităţi ale culturii universale născute în România: Brâncuşi, Eliade, Ionesco, Cioran şi Tzara. În cadrul evenimentului a fost prezent şi Generalul şef al Gărzii Reales Tercios Spania, Manuel Fuentes Cabrera, ocazie cu care acesta a fost distins de către Institutul Cultural Român Madrid cu premiul AMICUS ROMANIAE, pentru sprijinul acordat în promovarea artei şi culturii române în Spania. Generalul, Manuel Fu­entes Cabrera, este un mare iubitor şi cunoscător de artă, cultură şi un simpatizant al artiştilor români din Spania pe care îi consideră de o reală valoare, al căror viitor este promiţător.
 

 

Rep: Când aţi intrat pentru prima dată în contact cu arta şi cultura română?
Manuel Fuentes Cabrera: Acum câţiva ani am făcut o călătorie în România. Mi s-a părut o ţară fascinantă şi, când am ajuns în Spania, am început să mă interesez mai mult despre arta şi cultura română. În urmă cu doi ani, am văzut tablourile realizate de artistul român Romeo Niram şi am vrut să îl cunosc. Romeo Niram a fost invitat să facă parte din Garda Reales Tercios, care i-a acordat o decoraţie pentru merite deosebite. La cererea instituţiei, Niram a realizat un tablou pentru prinţii de Asturias, Felipe şi Letizia.  A fost o mare bucurie şi o surpriză pentru mine să descopăr în tabloul său opera unui alt mare artist român despre care deja citisem şi care mă atrăgea mult: Constantin Brâncuşi. Acest lucru, de altfel, a fost evidenţiat şi de Prinţii de Asturias în corespondenţa către Romeo Niram.

Rep: Romeo Niram este singurul artist român pe care îl cunoaşteţi?
Manuel Fuentes Cabrera:
Prin intermediul lui Niram am intrat în contact cu grupul de artişti şi scriitori români din Madrid. L-am cunoscut pe artistul Bogdan Ater, care a realizat rama tabloului oferit prinţilor de Asturias, o reproducere a operei „Poarta Sărutului”, de Con­stantin Brâncuşi. Cred că cei doi artişti români au îndeplinit o misiune extraordinară: aceea de a introduce prin opera lor arta lui Constantin Brâncuşi în palatul regal al Spaniei. Romeo Niram şi Bogdan Ater i-au adus lui Constantin Brâncuşi cel mai frumos omagiu posibil. Prin lucrarea celor doi artişti români, opera lui Brâncuşi va rămâne multe secole în Spania, alături de tablourile marilor maeştri, cum ar fi Velasquez, Dali sau El Greco. De altfel, Ater este şi creatorul trofeului Amicus Ro­maniae, o sculptură care mi-a plăcut în mod deosebit. Este o onoare pentru mine să am o operă a unui artist în ascensiune, cum este tânărul Bogdan Ater.
 

Rep: Arta şi cultura română sunt promovate suficient în Spania?
Manuel Fuentes Cabrera:
La Madrid există un nucleu puternic de artişti şi scriitori români. Revista Niram Art desfăşoară o activitate remarcabilă în acest sens, organizând foarte multe evenimente culturale şi artistice în Espacio Niram, prin directorul Fabianni Belemuski şi adevărul este că informaţiile puse la dispoziţia publicului ne îmbogăţesc pe toţi din punct de vedere cultu­ral. Revista este o premieră mondială, singura revistă de artă pu­blicată în patru limbi. Acest lucru a fost important pentru ca revista să devină cunoscută. Nu mai puţin semnificativ este faptul că în paginile revistei Niram Art au fost publicate articole şi interviuri cu cei mai valoroşi artişti ai momentului şi cele mai semnificative mişcări artistice. De asemenea, colaborarea revistei cu galeriile de artă a avut un aport considerabil în acest sens. Toţi aceşti factori au făcut ca ecoul revistei sǎ fie important în lumea artei. Dar bineînţeles, fără munca echipei de redacţie, oameni pregătiţi, acest lucru nu ar fi posibil şi le mulţumesc pe această cale pentru efortul lor. Ȋn paginile revistei nu există publicitate şi niciun alt compromis comercial, fapt care o menţine la nivelul publicaţiilor de specialitate şi îi conferă calitate. Tot în Espacio Niram se întâlnesc membrii Cercului de Poezie Reflexos, din care fac parte nu numai poeţi români ci şi spanioli, mexicani, portughezi, etc. Am avut plăcerea să cunosc o parte din membrii acestui cenaclu, iniţiat de poeta româncă Ariadna Petri, care a avut minunata idee de a reuni poeţi de toate naţionalităţile. Indiferent de naţionalitate, cei care fac parte din Cercul de Poezie Reflexos vorbesc aceeaşi limbă: cea a poeziei. Artiştii şi scriitorii din Espacio Niram îndeplinesc o misiune minunată, cea de a elimina frontierele prin operele lor şi prin buna colaborare pe care o au între ei. De exemplu, la lansarea cărţii Pentagon, publicată de Editura Niram Art, l-am cunoscut pe scrii­torul spaniol Héctor Mar­tinez Sanz. Nu i-am citit încă lucrările, dar cunosc prestigioasa editură „Antigona”, la care Héctor Martinez Sanz a publicat cărţile sale de filosofie şi aceasta înseamnă foarte mult pentru renumele unui autor. Pentru mine este o surpriză să văd adunaţi în acelaşi loc, cu acelaşi obiectiv, atâţia tineri talentaţi şi capabili, nu este un lucru pe care poţi să îl vezi în fiecare zi. Sunt militar şi cred că acest lucru mă uimeşte cel mai mult deoarece cunosc importanţa unei echipe şi cât de greu este ca oameni diferiţi să meargă către acelaşi ţel, mai presus de gusturi personale şi caractere diferite.

Rep: Cum sprijiniţi promovarea artei şi culturii române?
Manuel Fuentes Cabrera:
Pe lângă rolul militar şi misiunea de sprijinire a monarhiei, Garda Reales Tercios se ocupă şi de promovarea culturii spaniole în lume. Printr-un acord pe care l-am făcut cu Romeo Niram, am decis să sprijin şi promovarea culturii române în Spania şi în alte ţări ale lumii, prin filialele pe care instituţia noastră le are în alte state. La fel cum am spus în discursul pe care l-am susţinut la gala de decernare a premiilor AMICUS ROMANIAE, ţin să mulţumească artistului român Romeo Niram pentru întreaga activitate culturală şi artistică pe care acesta o desfăşoară în Spania. Activitatea mea de promovare a culturii române se datorează în mare parte artistului Romeo Niram, care a acordat Gărzii Reales Tercios sprijinul său total. Cu ajutorul lui, au fost organizate numeroase activităţi şi conferinţe legate de  operele şi vieţile celor mai renumiţi scriitori şi artişti români. La mulţi ani!, Gândacul de Colorado şi sincere felicitări pentru activitatea extraordinară pe care o desfăşuraţi pentru comunitatea românească din Statele Unite, a românilor de pretutindeni.

Ariadna Petri: Doresc sǎ mulţumesc în nume propriu şi pentru Cercul Poetic Reflexos ziarului Gândacul de Colorado pentru susţinerea activităţii noastre şi proiecţia acesteia de cealaltă parte a Atlanticului, pentru românii căutători de cultură. Mă alătur colegilor mei de cenaclu şi tuturor celor care urmăresc ziarul Gândacul de Colorado în a-i ura La aniversară mulţi ani cu vorbe de duh, cuvinte de cultură şi o susţinere la fel de energică a spi­ritului românesc, precum a dat dovadă până acum. Deasemenea sperăm ca aceia care doresc să colaboreze cu reflecţii româno-americane să ne însoţească – chiar şi numai virtual – în zborul de cuvinte, de semne cultural-artistice şi metafore. Cele mai frumoase gânduri de primăvară de la RefleXos, din Niram şi din Madrid.

Fabianni Belemuscky: Pentru cititorii Gândacului de Colorado: felicitări pentru că citiţi acest ziar deosebit, care efectuează o muncă de promovare culturală extraordinară. Sunteţi minunaţi! Mult succes şi multe biruinţe spirituale.