Trebuie să mărturisesc de la început că arta culinară nu a jucat niciodată un rol principal în viaţa mea mentală. Apreciez, ca toată lumea, o masă concepută cu gust şi pricepere, chiar dacă, adesea, devin bulversată de multiple considerente de ordin nutriţionist, bugetar, ecologic, etic, estetic şi cronologic şi mă rezum la o nevinovată salată. Ca mulţi intelectuali, l-am citit pe Proust, care deduce o întreagă teorie neuro-estetică bazată pe legătura directă dintre receptorii gustului şi mirosului şi arii ale creierului. Înţelesesem, mai mult raţional decît emoţional, că, pentru mulţi oameni, mîncarea devine un factor mnemonic şi afectiv. Cînd însă viaţa m-a împins foarte departe de rădăcini, chiar şi de Bătrînul Continent, am resimţit visceral efectul de conţinut spiritual al lumii materiale pe care Proust îl dădea unei simple madeleine înmuiate in ceai.
Vineri, 28 mai 2010, Societatea “Viitorul Român” a organizat o “Seară de mai” pur românească, găzduită de restaurantul “Dunărea” din Anaheim, California. Invitat a fost cîntăreţul George Rotaru, îndrăgit în România şi adoptat cu bucurie de diaspora americană.
Restaurantul e o oază de gusturi culinare din copilărie, amintind exilatului român de vremuri apuse, atunci cînd mama sau bunica găteau pentru tine în locul care se presupunea că-ţi fusese destinat în lumea asta. Pînă şi aromele subtile, impregnate în pereţi, se pare, mă propulsează, de fiecare dată cînd intru, cu ani în urmă, pe cînd mîncam cu părinţii mei la “Casa Universitarilor” din Iaşi.
Ca de fiecare dată la “Viitorul Român”, membrii diasporei retrăiesc bucuria regăsirii identităţii de ţară, de limbă şi tradiţii, între care bucătăria etnică se înscrie ca ingredient fundamental. Am revăzut, cu acea ocazie, prieteni vechi şi am întîlnit, cu multă plăcere, membri recent adoptaţi de societate. M-a bucurat în mod deosebit şi prezenţa artistului George Rotaru, cu ale cărui cîntece m-am întîlnit în America, el emigrînd din România cu 20 de ani în urmă.
Ca de obicei, seara s-a animat treptat, pe măsură ce solistul ne bucura cu melodii de petrecere, dar şi cu nostalgicele romanţe, favoritele parinţilor, care, o dată cu trecerea anilor şi acumularea amintirilor, încep să ne emoţioneze profund şi pe noi.
Seara a fost deschisă de vicepreşedintele “Viitorului Român”, Virgil Adumitroaie, cu un cuvînt de bun venit pentru cei prezenţi şi mulţumiri adresate Laurei Popa, secretara societăţii şi artizana acelei reuşite seri de mai. Cristian Călugăriţa, preşedintele “Viitorului Român”, a amintit celor prezenţi de variate evenimente de divertisment şi cultură de pe agenda 2010 a societăţii.
Componenţii diasporelor sînt uniţi de o încrengătură de trăsături comune, psihologice şi emoţionale. Cum spuneam la început, ne leagă în special amintirile, care sînt puse în mişcare de stimulente de ordin afectiv. Bucatele “ca la mama acasă” şi refrenele de pe la noi sînt ingredientele de suflet ale unei reuniuni de români, popor sentimental şi nostalgic, cu drag de cîntec şi gurmand din fire. De cîte ori mergem la restaurantul “Dunărea”, ne aşteptăm să savurăm zacuscă şi ciorbă de văcuţă, brînză cu mămăliguţă, salată de vinete şi ciorbă de burtă, în fine, tot ce ne stimulează memoria gustativă şi de care unii sîntem, parţial sau total, frustraţi.
Pe măsură ce meniul se derula (aperitive variate şi delicioase, grătar cu garnitură de murături şi savarine însiropate), stropit cu vinurile podgoriilor nobile cu care ne mîndrim, George Rotaru anima atmosfera cu melodii săltăreţe, din repertoriul românesc sau internaţional. Ringul de dans devenise neîncăpător, horele şi sîrbele noastre alăturîndu-se armonios tango-urilor argentiniene, valsurilor vieneze şi twist-ului autohton. George Rotaru şi-a lansat cel mai recent CD chiar vineri seara şi a mulţumit societăţii “Viitorul Român” pentru cei 20 de ani de amintiri şi constantă colaborare. Programul său s-a constituit într-un tour-de-force de 4 ore, cu doar două pauze de zece minute, George Rotaru demonstrînd afabilitatea şi aplombul unui versat entertainer. Copiii noştri s-au alăturat firesc entuziasmului general, formîndu-şi astfel propriile amintiri frenetice ale unei copilării de culturi concentrice.
Societatea “Viitorul Român” înţelege că momente ca această seară de mai sînt o necesitate sufletească de identitate a fiecărei comunităţi culturale. “Cărarea galbenă” a amintirilor gustative, olfactive, melodice ne reafirmă originar şi ne înduioşează de fiecare dată, cu efectul de “căutare a timpului” scurs al unei madeleine înmuiate în ceai.