Opinie

„Nimeni nu poate ataca America pentru că există câte un vagon de arme de foc în spatele fiecărui american”… spunea recent, un bătrân american, la un post TV. Cu atâtea arme de foc pe cap de american, până şi copiii de patru ani se ucid între ei, cu un cult al pistolului ca judecător pentru orice fleac. O dramă care a început odată cu cel de al doilea amendament la Constituţia Americană, care permite americanilor să deţină şi să poarte arme de foc. Crimele şi cele peste patru sute de milioane de arme de foc existente astăzi la populaţie, intunecă strălucirea Americii!

 

Imigranţii continuă să sosească aici şi auzind conversaţii purtate în aproape toate limbile de pe pământ, vor înţelege că de fapt au ajuns într-un fel de Turn Babel modern, îmbâcsit de mirosul prafului de puşcă!

Pentru liniştea tuturor, acest al doilea amendament «otrăvit», trebuia abrogat demult.” (Autorul)

  1. Au venit, au văzut, au rămas

 

Dacă privim în urmă, colonizarea Americii a început între anii 1600 şi 1700 cu imigranţi veniţi din toate ţările Europei. Au venit din motive politice, economice, religioase sau pur şi simplu din curiozitate pentru noul petec de pământ, descoperit pe planeta lor. Odată ajunşi aici, noii coloniştii s-au stabilit mai ales în zonele fertile din apropierea râurilor, lacurilor, sau la malul oceanului, ocupându-se cu agricultura, mineritul pescuitul sau vânatul. Fiecare grup vorbea în special limba ţării din care provenea. Mulţi românii s-au stabilit mai ales în zona oraşului Detroit şi la malul Atlanticului pe lângă New Jersey.

 

In singurătatea acestor întinse şi necunoscute teritorii, arma de foc era singurul prieten adevărat al noilor colonişti. Cu ea se apărau de animalele sălbatice din jur, sau vânau pentru a-şi asigura existenţa. Atunci când primii colonişti au căzut străpunşi de săgeţile ce veneau din tufişuri, şi-au dat seama că nu erau singuri pe acest imens teritoriu. În conflictele cu triburile de indieni locali, armele de foc au făcut diferenţa şi indienii au plătit un tribut greu. Mai târziu, când locuitorii au început să comunice între ei cu adevărat, şi-au dat seama că pe aceste întinse teritorii era loc suficient pentru toţi şi deci puteau convieţui paşnic. Treptat, mărindu-se mereu numărul populaţiei, grupurile etnice s-au amestecat, creindu-se aşezări şi localităţi din ce în ce mai multe şi mai mari, unde majoritari fiind imigranţii veniţi din insulele Britanice, limba engleză începea să devenă prioritară.

Regatul Angliei considera aceste teritorii drept colonii proprii şi le exploata crunt, fără a proteja drepturile esenţiale ale locuitorilor şi ale noilor colonişti care continuau să sosească aici. Acest lucru a provocat nemulţumirea generală a locuitorilor, ducând inevitabil, la Războiul Revoluţionar de Independenţă împotriva Angliei din 1775, urmat, un an mai târziu, de obţinerea independenţei coloniilor americane, la 4 iulie 1776. Legea şi ordinea publică în colonii se aplica acum de către localnici aleşi special pentru acest scop, iar noii coloniştii, ce continuau să sosească aici din toată lumea, găseau condiţii tot mai bune de integrare în această nouă, dar şi foarte colorată societate. Se năştea astfel, poporul American.

 

  1. O Constituţie de 200 de ani

 

La 4 iulie 1776, era acceptată în Congresul Continental al coloniilor americane Declaraţia de Independenţă scrisă de Thomas Jeferson, în care se afirma dreptul coloniilor americane de a deveni state independente şi formarea unui guvern ales din popor pentru popor. In urma independenţei obţinute, era strict necesară o Constituţie ca lege supremă, care să garanteze drepturile civile ale tuturor locuitorilor din aceste colonii, devenite state independente. Scrisă în 1787, Constituţia americană, este una dintre cele mai bătrâne Constituţii din lume! Cu prevederi bune sau mai puţin bune, de peste 200 de ani, ea a reuşit să ţină unite cele cinzeci de state componente ale Uniunii, asigurând toate drepturile fundamentale ale locuitorilor acestor ţinuturi şi continuă şi astăzi să fie legea fundamentală a Statelor Unite.

 

Deşi această Constituţie prevede posibilitatea unor modificări sau adăugări la textul ei, numite „Amendamente la Constituţie”, totuşi, în decursul celor peste două sute de ani în efect, la Constituţia americană s-au făcut relativ puţine Amendamente. Doar 27 în total.

Primele zece Amendamente făcute, numite şi „Bill of Rights” sau „Legea Drepturilor” au fost adoptate tot pe vremea aceea prin 1791, stabilind drepturile şi libertăţile individuale ale tuturor americanilor. Intre aceste amendamente, cel care provoacă astăzi cele mai mari dureri de cap americanilor, este cel de al doilea amendament, care stabileşte dreptul americanilor de a deţine şi de a purta arme de foc, specificând clar că acest drept să nu fie afectat!

 

Evident, în acele vremuri de început, destul de tulburi şi încă fierbinţi, după Războiul de Independenţă, populaţia şi Miliţia locală era încă înarmată, pregătită pentru orice surpriză ce putea veni oricând din exterior. Astfel, legiferarea dreptului americanilor de a deţine si de a purta arme de foc, este explicabilă într-o anumită măsură, însă numai pentru acea perioadă, când exista şi un număr relativ mic de arme de foc la populaţie.

De peste două sute de ani acest „al doilea” amendament este încă în efect cu consecinţe din ce în ce mai dramatice pentru societatea americană. Singurii care au profitat au fost doar producătorii de armament, în schimb populaţia a plătit şi continuă să plătească cu tone de lacrimi şi sânge acest “drept” otrăvit şi inutil. În ziua de astăzi, piaţa legală şi ilegală a armelor de foc în America a ajuns la supra-saturaţie şi efectele se văd zilnic. Cu mult peste trei sute de milioane de arme de foc sânt la vedere sau ascunse şi se vând legal sau ilegal în America. Statele vecine s-au umplut şi ele la rândul lor de arme provenite din contrabanda de la frontierele cu America! Problemele legate de posesia armelor de foc s-au acutizat tot mai mult până în ziua de astăzi. Sute de mii de americani au adevărate arsenale de arme de foc în casă. Copiii au acces la arme tot aşa de uşor ca la jucării şi au arme chiar şi la şcoală. Se aud tot mai multe împuşcături ziua şi noaptea cu tot mai multe victime la morgi. Americanii îşi plătesc poliţe cu arma de foc, pentru orice fleac sau neînţelegere.

 

A avea un pistol, o armă automată şi chiar un aruncător de grenade portativ, nu mai este de mult o problemă aici. Totul este să vrei să ai o armă, sau mai multe şi ceva dolari în buzunar. Nu prea mulţi, pentru că arme se găsesc peste tot şi sunt foarte ieftine. Poliţia face faţă cu greu acestei situaţii şi tot mai mulţi ofiţeri plătesc cu viaţa lor, uneori în plină zi, chiar şi la simpla încercare de a opri şi indentifica o persoană. Noaptea pentru ei riscul este mult mai mare. Recent, un bătrân spunea la un canal de televiziune că, America nu poate fi atacată de nimeni, pentru că există câte un vagon de arme de foc în spatele fiecărui american! Cu siguranţă bătrânul nu era prea departe de adevăr. Astăzi aproape fiecare familie americană are una sau mai multe arme de foc în casă, iar crimele zilnice provocate cu arme de foc se înmulţesc şi constitue tragedia zilei. Din păcate, politicienii nu-şi riscă statutul, sau pierderea unor voturi pentru a găsi o rezolvare la această problemă gravă şi veche, de… 200 de ani!

Este greu să absorbi acum aproape patru sute de milioane de arme de foc de la populaţie. Armele au devenit în timp un mit dar şi o mare tragedie în America. Nesiguranţa ii face pe americani să se simtă ameninţaţi şi privesc cu suspiciune pe oricine se află în jurul lor. Ei preferă să simtă în buzunar răceala dură a oţelului armei, ca un garant ferm al vieţii lor, pentru că nimeni nu le-o garantează. Constituţia ar fi trebuit să facă asta, eliberată de coşmarul celui de al doilea amendament, care trebuia abrogat de multă vreme. Preşedintele American este afectat de înmulţirea crimelor în masă cu folosirea tot mai des a armelor de foc de mare calibru! Doar cu lacrimi în ochi şi fără o acţiune politică precisă, el nu poate schimba nimic. A deţine şi a purta o armă de foc, este un drept garantat de această Constituţie pe care el are obligaţia să o protejeze. Totodată, Organizaţia Naţională a Carabinei în America are o putere de care el trebuie să ţină seama. De altfel chiar şi lui îi place să tragă cu arma la ţintă. Intr-o zi un ziarist l-ar fi întrebat pe Vice-Preşedintele American.

– Domnule Vice-preşedinte, ce credeţi că ar trebui să facă astăzi cetăţenii americani pentru ca să se simtă mai în siguranţă?

– Să-şi cumpere o puşcă. Ar fi răspuns el râzând.

Acum nu se mai poate face nimic, este prea târziu, spun unii. După tot mai multe crime şi chiar masacre în masă, americanii se întreabă, câţi copii şi oameni nevinovaţi mai trebuie să cadă răpuşi de gloanţe, pentru ca în sfârşit o administraţie să spună… e destul, la dracu cu acest amendament otrăvit. Este uşor de prevăzut ce se poate întâmpla în viitor dacă nu se va rezolva această problemă, pentru că, după cum afirma acel bătrân, la un vagon de arme şi muniţie adunată pe cap de american, doar o mică scânteie mai lipseşte!

 

 

  1. Măcel la şcoala din oraşul Bath

 

La 18 Mai 1927, în şcoala Elementară Unificată din oraşul Bath Township, statul Michigan, se petrecea una dintre cele mai grave crime în masă într-o şcoală, din istoria Statelor Unite, fiind în legătură directă cu dreptul la posesie a armelor de foc şi uşurinţa cu care acestea se pot achiziţiona de către persoanele civile. Andrew Kehoe în vârstă de 55 de ani, era de peste doi ani casierul şcoli Elementare Unificate din oraşul Bath Township, însă visul lui era să devină contabil şef la Primăria micului oraş, care avea atunci ceva mai mult de 300 de locuitori. Acest post i-ar fi adus o situaţie financiară mai bună, mai ales că soţia sa Nellie era bolnavă grav de TBC şi nu mai putea lucra de multă vreme. In alegerile de la Primărie pentru acest post, din primăvara aceea, Kehoe a fost învins, iar postul a revenit unui alt candidat. După această înfrângere publică, ce l-a afectat moral, el a hotărât să se răzbune cât mai sângeros posibil! In plus, problemele pe care le avea cu Consiliul şcolii şi situaţia lui financiară personală disperată în care se afla, pentru că nu mai plătise ratele la bancă iar banca îl ameninţase că-i va lua casa, l-a adus în situaţia de a-şi pune în aplicare pas cu pas planul ucigaş. Unul dintre vecini, declara ulterior că nu-l mai văzuse pe Andrew Kehoe lucrând pe lângă casă şi părea că acesta ar fi avut de gând să se sinucidă.

 

Dar, timp de mai multe luni de zile, Kehoe a cumpărat dinamită, detonatoare şi tot felul de bombe incendiare, pe care le-a depozitat la el în casă, apoi marea lor majoritatea au fost duse şi montate pe ascuns, în subsolul şcoalii Elementare Unificate la care lucra. În dimineaţa de 16 mai 1927, după ce şi-a omorât soţia bolnavă, lovind-o în cap cu un obiect greu, a declanşat în casă şi în jurul casei, toate dispozitivele explosive pe care le montase, producând explozii şi incendii care au distrus în scurt timp casa şi ferma, încât pompierii sosiţi la faţa locului nu au mai putut salva nimic. In acelaşi timp, o explozie uriaşă arunca în aer toată partea de nord a şcolii Elementare Unificate, ucigând 36 de şcolari şi doi învăţători. Pentru a provoca această explozie formidabilă, Kehoe folosise un detonator cu ceas pentru explozie întârziată, sute de kilograme de dinamită, multe bombe şi substanţe incendiare.

 

În timp ce echipele de salvare încercau să salveze copiii şi ce se mai putea dintre dărâmături, Kehoe a sosit chiar acolo în faţa şcolii, cu maşina sa umplută cu dinamită şi bombe. De această dată, pentru a detona şi încărcătura din maşină, el a început să tragă cu carabina sa Winchester direct în dinamită, declanşând o nouă explozie infernală, care l-a ucis pe el şi pe directorul şcolii, ucigând şi rănind de asemenea alte multe persoane care treceau pe stradă la acea oră. Căutând printre dărâmături, echipele de salvare au descoperit în cealaltă parte a şcolii rămase în picioare, alte 230 de kilograme de dinamită neexplodată, conectată la un ceas detonator, stabilit să explodeze în acelaşi timp cu primul. Din fericire acest ceas se oprise.

Criminalul avusese intenţia de a arunca în aer întreaga şcoală cu cei peste două sute de elevi şi profesori. In câteva minute au pierit atunci 36 de copii şcolari, doi învăţători, directorul şcolii şi alte 5 persoane. In total 44 de vieţi! Cadavrul ars al nevestei lui a fost găsit ulterior de pompieri printre ruinele casei lor, iar anchetatorii au găsit afară, scris pe o scândură agăţată de gardul de sârmă de lângă casă, ultimul mesaj lăsat de Kehoe. „Criminalii sânt făcuţi de societate, ei nu se nasc.” Poate că avea destulă dreptate acest sadic criminal.

 

Ajutat de această Constituţie foarte favorabilă, Andrew Kehoe şi-a procurat cu uşurinţă tot arsenalul de arme dorit, bombe, muniţie şi sute de kilograme de explozibili, apoi a ucis cu un teribil sânge rece, aşa cum şi-a propus. La vedere, printre tablele torsionate de explozie ale maşinii lui Kehoe, vântul legăna încet o bucată de hârtie, pe jumătate arsă, agăţată de ce a mai rămas din volan. Un poliţist a luat hârtia şi a desfăcut-o! Era o bacnotă de un dolar arsă chiar în mijloc. Conturul găurii arse înfăţişa foarte clar un cap cu urechi lungi, şi coarne ascuţite! Omul a înţeles că avea în mână o dovadă şi a privit speriat spre cer, făcându-şi cu teamă, semnul crucii.

Această tragedie ar fi trebuit să trezească măcar atunci conştiinţele politice ale naţiunii, dar acestea au continuat să rămână adormite, iar somnul raţiunii naşte monştri!

 

 

  1. Masacru în Liceul „Columbine”

 

Pe la orele 11 în dimineaţa zilei de Marţi 20 aprilie 1999, la Liceul din mica localitate Columbine din statul Colorado, totul părea normal, chiar şi forfota elevilor care se pregăteau pentru masa de prânz la cantina şcolii. Nimic nu prevestea măcelul care avea să urmeze în câteva minute, zguduind din nou întreaga Americă. Eric Harris de 18 ani şi Dylan Klebold de 17 ani, provenind din familii destul de înstărite, ambii elevi la acest liceu, aveau de mult timp în cap un atac asupra liceului lor. Siteul lor pe internet era folosit pentru a posta ameninţări la adresa conducerii liceului şi colegilor lor cu care ei nu se înţelegeau.

 

Nimeni nu a luat în serios aceste ameninţări, nici chiar atunci când ei au început să posteze pe internet chiar şi instrucţiuni de fabricare a bombelor cu gaz. In doi ani de zile cei doi, în special Harris, a reuşit să construiască 99 de bombe şi dispozitive explosive, păcălindu-şi cu abilitate proprii lor părinţi, care nu bănuiau absolut nimic. Intre timp, cu ajutorul unor prieteni, au reuşit să cumpere două carabine, două pistoale şi multă muniţie. Au făcut mereu antrenamente de ochire cu aceste arme, chiar în apropierea liceului, pentru a se acomoda cu zona şcolii, dar nimeni nu a văzut şi nu a sesizat nimic. Vorba aceea… „Când Satana organizează o treabă, nici Dracu nu ştie nimic!”. Totuşi, în secret, ei au filmat pe casete video toată activitatea lor de pregătire a acestui măcel. Cum au construit bombele, cum şi unde le ascundeau de părinţii lor, când şi unde făceau antrenamentele de ochire, ce arme şi-au cumpărat, totul.

 

In jurnalul lor personal, au descris de asemenea punct cu punct, tot ce urmau să facă. Pe ultima lor casetă şi-au cerut iertare şi adio de la părinţi şi prieteni, explicând cu motive de ură socială gestul lor, apoi curând, au trecut la executarea planului lor diabolic. Stabiliseră, ca la ora când vor ataca liceul. să atragă poliţia, ambulanţa şi pompierii undeva mai departe de şcoală, cu o explozie de diversiune. Amândoi erau foarte siguri că folosind bombele pe care le vor plasa în cantină, vor ucide sute de elevi, chiar în timp ce aceştia luau prânzul, iar apoi, cu armele îi vor ucide şi pe ceilalţi din jur, după care, se vor sinucide şi ei. Conform planului, în dimineaţa zilei de Marţi 20 aprilie 1999, explozia unei mici bombe artizanale cu gaz, plasată de ei la o distanţă de circa 2 kilometri de şcoală a provocat un mic incendiu şi a atras acolo poliţia ambulanţa şi pompierii din oraş, însă incendiul a fost stins imediat.

 

Intre timp, Harris şi Klebold, au sosit separat la scoală în jurul orei 11.00 şi au reuşit să plaseze un rucsac plin de bombe în sala de mese din cantina şcolii, printre celelalte multe rucsacuri ale elevilor care se pregăteau să servească masa de prânz din ziua aceea. Cei doi, s-au întors apoi în parcare, aşteptând liniştiţi fiecare în maşina lui, explozia bombelor, care trebuia să arunce în aer întreaga clădire. Timpul a trecut repede însă explozia nu s-a produs, pentru că din fericire, detonatorul cu ceas fixat să declanşeze explozia, nu a funcţionat. Luându-şi armele din maşini, fiecare cu câte un pistol şi o carabină în mână, încărcaţi de muniţie şi purtând în buzunare mai multe grenade fabricate de ei, cei doi au început să tragă în tot ce mişca în jurul lor şi au ucis pe loc câţiva elevi. Au intrat apoi în sălile de clasă unde alţi elevi şi un profesor au fost măcelăriţi cu mai multe gloanţe trase în cap, din apropiere. Prin geamul sălii de clasă cei doi au observat pe poliţiştii care se apropiau de şcoală şi au început să tragă şi asupra lor, dar nimeni nu a fost atins. Acum, se simţeau amândoi încolţiţi şi încercuiţi. Au privit în jur, dar nu mai aveau în cine să tragă! Au întors amândoi instantaneu capul către tabla din clasă. De pe aceasta, privea la ei râzând, chipul Satanei. Se apropia şi pentru ei momentul final! Două fete ascunse sub catedră, au auzit pe cei doi strigând puternic. „unu, doi, trei’, apoi au urmat instantaneu, două împuşcături. Erau ultimile… La comandă, conform planului stabilit cei doi s-au sinucis simultan, cu sânge rece, trăgându-şi fiecare câte un glonţ în cap!

 

După aproape o oră de măcel, peste tot, în faţa şcolii şi în sălile de clasă erau morţi şi răniţi. Au fost măcelăriţi 12 elevi şi eleve cu vârsta între 15 şi 18 ani şi un profesor. Alţi 25 de elevi răniţi zăceau pe jos, scăldaţi în sănge, când ambulanţele au sosit şi au început să-i transporte la spitale. In mai puţin de jumătate de oră, în acea dimineaţă de Marţi 20 Aprilie 1999, în mica localitate Columbine, din statul Colorado, în total, 15 suflete tinere au fost măcelărite. Era o zi care a indoliat din nou America!

 

 

  1. Măcel la Institutul Virginia Tech.

 

Se pare că toate crimele în masă petrecute în şcoli din istoria Americii, au fost înfăptuite dimineaţa! Aşadar, un alt masacru se petrecea, după atâtea altele, într-o altă dimineaţă neagră din istoria acestei naţiuni. După o noapte aparent liniştită, în dimineaţa zilei de 16 Aprilie 2007, pe la orele şase, în campusul universitar de la Institutul Politehnic Virginia, din oraşul Blacksburg, statul Virginia, se lumina încet de ziuă şi totul părea normal. O linişte apăsătoare domnea în camerele dormitoarelor din partea de west a institutului, până pe la ora 7 şi un sfert, când s-au auzit brusc, primele focuri de armă! Seung-Hui Cho, în vârstă de 23 de ani, student la acest institut, cetăţean sud-coreean, cu rezidenţă americană permanentă, înarmat până în dinţi, cu câte un pistol în fiecare mână şi peste 400 de cartuşe începea un măcel care a îngrozit din nou pe americani. Acest tânăr, deşi fusese diagnosticat de mult timp cu probleme medicale depresive şi de vorbire, a reuşit uşor să-şi cumpere legal toate armele pe care le avea în acel moment. Conform vorbei româneşti, „mutu, rupe căputu”, el a început să ucidă în dimineaţa aceia, în stânga şi în dreapta, tot ce mişca în faţa lui prin dormitoarele campusului universitar, iar primele lui victime au căzut în clădirea de west, cu multe dormitoare, unde erau cazaţi peste 890 de studenţi!

 

Alarmaţi de împuşcături studenţii au început să sară pe geamuri afară, iar criminalul a avut timp să se retragă în camera lui, să-şi schimbe hainele pline de sânge şi să-şi distrugă computerul personal. S-a reînarmat apoi cu muniţie şi a ieşit din clădire. Intre timp, în camerele alăturate poliţia îl căuta de zor fără succes! Două ore mai târziu, criminalul mergea liniştit la Oficiul Poştal din apropiere, de unde a trimis la postul de televiziune NBC, un pachet cu casete video şi scrisori explicative ale faptei lui, pentru a-şi face publicitate. S-a reîntors în campus dar la o altă clădire cu dormitoare şi săli de clasă. Acum purta în spate un rucsac în care avea lanţuri, lacăte, un ciocan şi două pistoale, cu câte 19 încărcătoare, în total peste 400 de cartuşe!

 

După ce a intrat înăuntru, a încuiat cu lanţuri şi lacăte cele trei principale intrări la sălile de clasă, apoi a pus un afiş, pe una dintre uşi, avertizând că dacă cineva atinge uşa va exploda o bombă! Imediat a început a doua fază a măcelului. Cho a început să tragă în studenţii aflaţi în sălile de clasă de pe coridoarele de la etajul doi. Auzind împuşcăturile, studenţii de la primul etaj au început să sară afară pe geamuri, iar în unele clase studenţii s-au baricadat, blocând uşile cu ce au avut la îndemână.

 

Profesorul român Liviu Librescu, a reuşit minute în şir să ţină închisă cu mâinile sale, uşa clasei 204, în timp ce studenţii săi săreau pe geamuri să scape cu viaţă. Liviu Librescu a murit eroic fiind împuşcat prin uşă, de mai multe ori! Un singur student, din clasa lui a fost ucis, nereuşind să sară la timp pe geam. Cho şi-a reîncărcat armele şi s-a întors din nou prin sălile de clasă pe unde trecuse, ucigând acum şi pe cei răniţi. Monstrul din el trebuia să lase un semn de prezenţă acolo. Cho a scos o bacnotă de un dolar şi a muşcat-o furios, lipind-o pe fruntea unei studente ucise. Conturul muşcăturii din hârtia dolarului arăta foarte clar, figura Satanei!

 

La 13 minute de la începerea celui de al doilea măcel, Cho s-a sinucis trăgându-şi un glonte în cap. Ucisese 33 de persoane şi rănise grav alţi 17. Numărul mic de răniţi, arată clar ura şi ferocitatea cu care acest criminal îşi ucisese victimele. Fiecare victimă fusese împuşcată în cap de cel puţin trei ori! Ancheta care a urmat, a găsit diverse motive ale acestui masacru. Oricare ar fi aceste motive, nimic nu justifică uşurinţa cu care acest tânăr, recunoscut ca bolnav psihic, şi-a procurat muniţia şi armele cu care a produs acest măcel. Constituţia Americană i-a dat lui Cho dreptul să posede arme şi muniţie, iar armele sânt create pentru a ucide! Din nou, americanii plecau capul îngrijoraţi şi furioşi pe ei înşişi, întrebându-se cine va fi următorul Satana, unde şi când va provoca acesta măcelul următor, ca într-o succesiune de dimineţi macabre ale acestei naţiuni care afirmă peste tot credinţa în Dumnezeu. De fapt, Satana, având la îndemână patru sute de milioane de arme de foc în mâinile populaţiei civile, îşi face de cap, nestingherit.

 

 

  1. Masacru la şcoala din New Town

 

O altă dimineaţă, aparent liniştită, a zilei de 4 Decembrie 2012, în oraşul New Town din statul Conecticut, aproape de New York, avea să se transforme în câteva minute, într-o tragedie greu, dar nu imposibil de imaginat. La ora nouă şi jumătate, în clădirea şcolii Elementare Sandy Hook din localitate au început brusc rafale de armă automată. Un stol de păsări speriate şi-a luat zborul din pomul din apropiere! In şcoală, cădeau secerate de gloanţe unul după altul, multe suflete nevinovate de copii, băieţi şi fete, abia trecuţi de vârsta de şase ani.

Adam Lanza, în vârstă de 20 de ani, fost elev la această şcoală, secera precis şi cu sânge rece, ca în jocurile lui pe computer, o clasă întreagă de mici şcolari în frunte cu dascălul lor. Alţi cinci profesori au fost executaţi în cancelarie şi pe coridoarele şcolii. Când a venit poliţia, el a avut totuşi forţa psihică de a-şi trage un glonte în cap, cea ce explică multe din caracterul acestui monstru, cu faţă de om. Incepuse acest măcel acasă, mai de dimineaţă, omorând cu o ură ieşită din comun chiar pe propria sa mamă Nancy, în vârstă de 52 de ani, cu patru gloanţe trase în cap.

 

Astfel, în dimineaţa aceia, Nancy Lanza şi ea fostă învăţătoare la această şcoală, fusese prima victimă, plătind cu viaţa, nesăbuinţa ei de a ţine în casă un arsenal de zece arme de foc şi muniţie de diferite calibre, la îndemâna fiului ei Adam Lanza, pe care tot ea îl învăţase cum să le folosească. şi el le-a folosit. După ce şi-a măcelărit mama, Adam Lanza a luat din arsenalul lor de arme, mai multe încărcătoare pline cu cartuşe, trei pistoale şi o carabină automată Bushmaster apoi a plecat grăbit la şcoala Elementară Sandy Hook din apropiere. La şcoală, începuseră deja cursurile, iar uşa de la intrare era încuiată! Găsind uşa blocată, Lanza a spart-o cu focuri de armă, apoi intrând în şcoală a continuat să tragă în şcolari şi profesori, folosind carabina automată, mult mai letală.

 

Au căzut secerate în şcoală 27 de vieţi, printre care 20 de copii şcolari, 8 băieţi şi 12 fete cu vârsta între 6 şi 11 ani, şase cadre didactice, iar la urmă şi acest monstru. Cu totul, 28 de vieţi au fost curmate în acea dimineaţă rece şi însângerată. Victimele au fost depuse într-o morgă portabilă adusă de la New York şi s-a început imediat indentificarea lor. Intinse pe mese corpurile micuţilor şcolari arătau ca nişte păpuşi inerte, ciuruite şi lipsite de viaţă, unele lovite şi de… 15 gloanţe! Aplecându-se să indentifice corpul unei fetiţe, unul din investigatori a văzut că ea încă ţinea strâns în mână o bacnotă însângerată de un dolar, răsucită şi găurită de unul dintre gloanţele fatale care o loviseră. Când detectivul a luat bancnota din mâna fetiţei şi a desfăcut-o, şi-a data seama că forma şi conturul găurii provocată de glonte, semăna cu profilul unui cap de om cu urechi lungi şi coarne ascuţite. Câteva clipe a rămas surprins, apoi a arătat-o şi celorlalţi.

– Ce ziceţi de asta? A strigat el, ridicând sus bancnota desfăcută, ca să fie văzută de toţi cei prezenţi. E o simplă întâmplare au spus unii. Dar poate fi şi un anumit semnal, au spus alţii.

– Nu vedeţi? Este chipul Satanei! Fără îndoială, criminalul a fost însuşi Satana, dracul cu chip de om, Doamne fereşte-ne de rău. A strigat tare de lângă uşă, o soră medicală, ştergându-şi cu greu lacrimile. Plini de durere, au continuat cu toţii să lucreze febril, cercetând şi indentificând corpurile micuţilor şcolari.

 

Era spre seară acolo în New Town şi unii părinţi încă îşi aşteptau copiii să se întoarcă de la şcoală, dar mulţi dintre micii şcolari nu s-au mai întors acasă niciodată. Curând vestea tragediei a ajuns la urechile tuturor. Familiile copiiilor măcelăriţi erau lovite ca de trăsnet. O durere cruntă şi întunecată ca noaptea, se lăsa încet, în linişte, peste orăşelul îndoliat, în timp ce un colţ de lună ascunsă după un nor, privea împietrită pământul, lăcrimând încet, cu lacrimi de ploaie măruntă şi rece, de toamnă târzie. Din nou, în aerul îmbâcsit cu miros de praf de puşcă al Americii, pluteau acelea-şi întrebări rămase fără răspuns. Până când? Oare cine va întruchipa din nou pe Satana şi mai ales unde şi când va provoca acesta, măcelul următor? Erau întrebări pe care americanii, le repetau tot mai des, încă de pe vremea când cel de-al doilea amendament era alipit, la bătrâna lor Constituţie.

 

 

  1. Teroarea armelor se extinde

 

Noaptea trecută am dormit puţin, pentru că am urmărit la televizor până târziu, scene reale ca de război civil, petrecute pe lângă Los Angeles. Aici, poliţia înarmată până în dinţi, folosind maşini blindate, încerca de mai multe zile, să-l găsească şi să-l anihileze pe un fost camarad, tot poliţist, care întorsese armele împotriva lor. Fostul poliţist, un tip solid, ceva mai închis la culoare, anunţase pe internet şi peste tot, că se va răzbuna pe poliţie. Avea motivele lui personale pentru aceasta şi făcuse deja patru victime printre poliţişti. Curând, însă, a fost localizat de poliţie, într-o cabană de lemn în pădure şi apoi încercuit.

 

Bine antrenat în armată şi în poliţie, înarmat acum cu două carabine automate, fostul poliţist nu se lăsa anihilat cu una cu două, deşi el ştia foarte bine ce-l aşteaptă. După mai multe ore de luptă dură, fiind înconjurat şi singur contra a zeci de poliţişti care trăgeau din toate direcţiile, ca la poligon, a sfârşit şi el ars de viu, în focul care mistuia încet cabana, din care a tras şi el probabil, până la ultima suflare!

 

Am rămas mult timp privind cu uimire, în tăcere la focul care mistuia cabana, până când n-a mai rămas din aceasta decât coşul de fum construit din piatră şi un morman mare de jăratec fumegând, mirosind probabil a barbeque! Curând, transmisiunea de aproape cinci ore, din helicopterul ce s-a rotit deasupra zonei s-a încheiat, iar eu am stins televizorul şi m-am întins pe pat.

 

Am adormit cu greu, fiind afectat de secvenţele crude transmise în direct şi desigur, acestea au zguduit pe toţi cei care le-au urmărit. Acum părea o dimineaţă liniştită, după războiul de astă noapte. In timp ce-mi sorbeam cafeaua, am pornit din nou televizorul. Primele ştiri locale de dimineaţă erau alarmante, ca de obicei. Nu departe de noi, un băiat de doar patru ani a împuşcat mortal cu pistolul tatălui său, pe vecinul lui de şase ani, pentru o jucărie. Mie mi s-a oprit cafeaua în gât! Apoi se transmite că, în oraşul Duncan, trei tineri plictisiţi, cu vârste între 15 şi 17 ani, au hotărât să se distreze într-un fel, luând la ţintă cu pistoalele, la întâmplare, pe oricine trecea pe stradă.

– Hei, uite ăla-i bun de ţintă! A strigat unul dintre tineri.

 

Ţinta”, era un tânăr turist, sportiv Australian, abia trecut de 22 de ani, care tocmai trecea pe stradă, mergând liniştit la familia prietenei sale, la care venise în vizită. A fost împuşcat în spate şi a rămas mort, pe trotuar, într-o baltă de sănge. Alţi trecători mai norocoşi, priveau speriaţi în jur, neştiind din ce parte venea moartea! Ce era dacă pe acolo tocmai trecea guvernatorul statului, mergând pănă la colţ să-şi cumpere ţigări, sau dacă Preşedintele American era în vizită în micul orăşel? Am închis televizorul!

 

Conform statisticilor, în America mor anual din cauza armelor de foc peste 35000 de persoane! Asta înseamnă că aproape 100 de persoane sânt împuşcate pe zi. Din acestea, mai mult de jumătate sunt practic executate direct, iar restul sunt sinucideri, accidente involuntare, sau legate de intervenţia poliţiei, şi alte cauze. Privind criminalitatea legată de folosirea armelor de foc în America, o singură zi, chiar luată la întâmplare din viaţa acestei naţiuni, poate fi foarte conclusivă. O importantă Agenţie de presă americană, a ales, probabil nu chiar întâmplător, ca zi de referinţă, ziua de 19 ianuarie, când Preşedintele tocmai depunea jurământul. Agenţia credea că poate, în timpul evenimentului politic din ziua aceea de la Casa Albă, politicienii se vor gândi odată în plus la o soluţie de a reduce criminalitatea şi numărul armelor de foc în America.

 

Trebuie menţionat de la început faptul că, la o naţiune de trei sute de milioane de locuitori, în care cetăţenii ei deţin aproape patru sute de milioane de arme de foc, evenimentul politic de la Casa Albă din ziua aceea, nu a întrerupt, nici măcar simbolic numărul americanilor ucişi cu arme de foc! Şi astfel, agenţia respectivă a început numărarea parţială a crimelor din ziua aceia, începând cu ora 1:00 noaptea, când la o intersecţie din New York, pe bancheta unei maşini încuiate a fost găsit corpul unui tehnician farmacist mort, împuşcat în cap. Plecase mai devreme ca să-şi viziteze prietena, dar nu a mai ajuns la ea! In acelaşi timp în zona industrială din oraş era împuşcat un bărbat de 42 de ani, tatăl a trei copii. La ora 1:45, în oraşul Hampton, statul Washington, doi tineri în vârstă de 24 şi respectiv 30 de ani erau împuşcaţi mortal, la intrarea într-un bar. Poliţia cercetează probabil o răfuială între două bande rivale. La ora 2:00 în oraşul Allentown, un tânăr de numai 20 de ani era găsit mort, împuşcat chiar în maşina personală, în timp ce se afla într-o intersecţie în plin trafic! La ora 2:30, pe bulevardul Georgia din Washington, o femeie de 44 de ani, care mergea pe jos, a fost împuşcată mortal de un trecător.

 

La ora 2:41, în oraşul Atlanta, din statul Georgia, într-o familie se sărbătorea un mic eveniment şi doi fraţi, de 14 şi 15 ani aveau invitat un prieten care a rămas la ei peste noapte. In seara aceea mama lor, le-a dat voie la toţi să se joace cu micul, dar puternicul ei revolver, care era neîncărcat. Mai târziu, copiii care ştiau unde erau cartuşele l-au încărcat şi unul dintre ei, cel de 14 ani, l-a împuşcat în piept pe fratele său de 15 ani. Salvarea sosită imediat la faţa locului nu a mai putut face nimic ca să-l salveze pe băiat!

 

Cam în acelaşi timp, în micul orăşel Winsboro din Texas, un bărbat de 37 de ani, separat de soţia cu care avea patru copii, s-a dus la aceasta pentru a-i vizita, dar a dat acolo peste noul prieten al fostei sale soţii. După un schimb de replici, noul prieten al femeii, nu a ezitat să-l împuşte pe vizitator. Criminalul, care cu ani în urmă mai omorîse un tânăr de 27 de ani, nu a fost găsit vinovat nici pentru acest omor, fiind considerat în legitimă apărare în ambele situaţii. Cazul a fost discutabil la vremea aceea şi continuă încă.

 

La ora 3:30, în oraşul Greensboro, din statul Carolina de Nord, un bărbat de 28 de ani era împuşcat de prietenul său, pe care-l atacase cu un cuţit, iar acesta, fiind în legitimă apărare l-a ucis. Cam în acelaşi timp la Universitatea din Idaho, un tânăr jokeu de 18 ani, multi-câştigător de premii la tirul cowboy, de tragere cu arma de pe cal, s-a împuşcat singur în dormitor! La ora 12:20 la amiază, într-o staţie de autobuz din San Leandro, California, au început brusc împuşcături. Un bărbat de 50 de ani, familist, liniştit, aştepta autobuzul ca să plece acasă după orele de servici. Un glonte l-a lovit în piept şi el a decedat în braţele şoferului autobuzului care tocmai sosise. Poliţia a declarat că bărbatul se nimerise a fi prins în focul încrucişat dintre două bande rivale!

 

La ora 13:40, un bărbat de 43 de ani a fost găsit mort prin împuşcare în oraşul Kansas City. Nu era nimeni în jurul lui! Cam în acelaşi timp în California era găsit mort în maşina personală un bărbat din statul Oregon, urmărit de poliţie. Acesta s-a sinucis trăgându-şi un glonte în cap, după ce, cu o zi în urmă împuşcase mortal o tânără fată de numai 16 ani! La ora 13:13 amiază, la spitalul de copii din Cleveland, doctorul de serviciu tocmai se pregătea să opereze de apendicită pe un copil, când a fost anunţat că avea un caz foarte grav. Era vorba de o fetiţă de numai 6 ani, adusă la spital în stare foarte critică, cu faţa complet desfigurată. Ea locuia cu tatăl ei în Cleveland şi în ziua aceea, el a trimis-o să vadă ce face sora ei mai mică. Câteva minute mai târziu a auzit o împuşcătură şi a găsit fetiţa în camera alăturată zăcând jos plină de sânge, aproape fără suflare, cu faţa distrusă, chiar lângă revolverul său! Fetiţa găsise arma mult mai uşor decât jucăriile sau păpuşile cu care ar fi trebuit să se joace împreună cu sora ei. Doctorii ştiau că şansele ei de supravieţuire erau mici, şi cu toate că au făcut tot ce se putea, fetiţa a decedat la scurt timp.

 

La ora 14:43, un bărbat de 40 de ani care locuia în oraşul Mullbery din statul Ilinois, s-a împuşcat singur în casă cu una din armele din arsenalul său. La ora 16:15, o femeie în vârstă de 30 de ani din oraşul Fort Wayne, statul Indiana, a fost găsită împuşcată în propria maşină. Aproape în acelaşi timp, în zonă, o altă tănăra de 21 de ani era urmărită şi împuşcată în cap, de un criminal cu multe antecedente penale! şi victima şi criminalul erau inplicaţi în traficul de droguri, iar crima era de fap, o răfuială. La ora 16:30, în California, la Long Beach, trei bărbaţi şi o femeie au intrat într-o casă mobilă şi l-au împuşcat mortal pe un tânăr de numai 24 de ani. şi aceasta era tot o răfuială sângeroasă, obişnuită în zonă.

 

La ora 17:30, undeva, în oraşul San Francisco din California, a răsunat brusc o împuşcătură care l-a ucis pe un bărbat de 26 de ani. Acesta era un imigrant ilegal din Mexic, jucător de fotbal, locuia la sora sa şi spera să-şi adune ceva bani, muncind pe unde putea, apoi să se întoarcă în ţara sa. În ziua fatală, era cu trei prieteni în maşină, când s-au apropiat de ei trei indivizi care i-au cerut lui bani. Pentru că a refuzat să le dea, unul dintre aceştia a scos un revolver şi l-a împuşcat mortal pe tânărul imigrant, apoi au fugit. In zilele următoare, cu sprijinul surorii sale, bietul om s-a întors în ţara lui, dar nu aşa cum a sperat!

 

La ora 21.45, în zona Tulare din California, poliţia de circulaţie a găsit un bărbat în vârstă de 34 de ani împuşcat, la volanul maşinii sale proprii. Cam tot în acelaşi timp, în oraşul Picayne din statul Mississippi, un alt bărbat de 33 de ani era împuşcat, chiar lângă uşa casei sale. Prietena sa a fost acuzată de acest omor. La ora 22:00, corpul unui bărbat de 27 de ani, găurit de multe gloanţe, a fost găsit la marginea drumului, în oraşul Litle Rock din statul Arkansas. Tot în acelaşi timp, în oraşul Dallas din statul Texas, într-o morgă se odihneau unul lângă altul, corpurile unui bărbat de 43 de ani şi a soţiei lui de numai 35 de ani. Fiind împreună la o petrecere în noaptea respectivă, bărbatul a avut o discuţie aprinsă cu nevasta sa, apoi, a scos un revolver din buzunar şi a împuşcat-o pe loc, după care s-a sinucis, trăgându-şi un glonte în cap.

 

La ora 23:40, în oraşul Santa Ana din California, a fost găsit corpul unui tânăr de 20 de ani, găurit de numeroase gloanţe. Poliţia consideră că a fost o reglare de conturi între bande. In acelaşi timp, undeva în oraşul Fort Washington, statul Maryland, un tânăr de 16 ani, era împuşcat mortal în timp ce pleca de la o petrecere, unde erau şi membrii altei bande rivale. Doi tineri din banda rivală, au fost ulterior acuzaţi de omor şi arestaţi.

 

Astfel se încheia în America o altă zi tragică în care armele de foc au vorbit, lăsând în urma lor ca de obicei, multe zeci de victime de numărat, iar anul are… 365 de zile! Luptele dure dintre bandele de traficanţi de droguri din Mexic cu zeci de mii de victime anual, şi adevăratele bătălii deschise dintre acestea şi autorităţile mexicane, sunt la doar doi paşi de graniţa cu Statele Unite. Aceste confruntări armate se pot extinde uşor peste această subţire graniţă, din cauza traficului de droguri practicat prin zecile de tuneluri săpate pe sub graniţă, dar mai ales, din cauza numărului uriaş de arme de foc existent de o parte şi de alta a graniţei comune, în lungime de mii de kilometric. Continuarea vânzării armelor de foc către toate segmentele populaţiei, inclusiv orbilor, cum se propune în statul Iova şi acceptarea de către autorităţile americane a acestui spirit de teroare fără a lua în considerare abrogarea acelui otrăvit amendament la Constituţie, v-a duce inevitabil la o situaţie critică internă unică, inexistentă poate, în nici o altă ţară de pe glob.

 

Puţini oameni vor avea curajul să meargă pe o stradă în San Francisco, sau ori unde în America, fără a purta o vestă anti-glonţ! Insuşi Preşedintele American, când v-a dori să se afişeze în public, v-a trebui să fie foarte bine protejat în limuzine blindate, rezistente la toate tipurile de arme de foc existente pe piaţă, inclusiv la cele anti-tanc! Combaterea criminalităţii interne, care pare acum imposibil de controlat în America, trebuie să fie una dintre preocupările esenţiale ale Preşedintelui American. Acumularea de arme în interiorul acestei ţări dar şi în exteriorul ei, a întrecut demult, orice fel de imaginaţie.

———————–

Ioan CÂRJĂ, (www.ioncarja.net), poet şi scriitor de limbă română stabilit in California, Statele Unite ale Americii. Născut în Bara, Timiş, România, la 9 decembrie 1945. A absolvit Liceul Coriolan Brediceanu, şcoala Profesională de Mecanici la Lugoj şi un curs de specializare în comert la Bucureşti. În SUA, a absolvit o şcoală IT şi cursurile de Justiţie Criminală şi Detectiv Particular ale Institutului Stratford din Washington. In 1972 a încercat să scape din România comunistă şi să plece în SUA dar a fost prins şi apoi încarcerat la Timişoara. Dorea să urmeze Dreptul în ţară dar a fost respins la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, neavând recomandare de la Partidul Comunist, el nefiind membru al acestuia! A fost implicat activ în toate evenimentele lunii decembrie 1989. Încă din acele zile, împreună cu Haralambie Ploscaru, Luminiţa Wallner-Bărbulescu şi Ion Mitroi, au pus bazele Partidului Naţional Liberal la Lugoj. L-a cunoscut pe Radu Câmpeanu cu care a colaborat la organizarea primelor alegeri libere în România. Evenimentele anului 1990 din Piaţa Universităţii în Bucureşti, l-au determinat din nou să plece din România. A primit o viză de la Ambasada SUA şi în septembrie 1990 a sosit în California. A rămas aici şi a absolvit o şcoală tehnică în domeniul computerelor. S-a întors în ţară în 1994 şi a editat la Lugoj ziarul „Vorba”. A revenit în California în 2005 şi a absolvit cursurile de Justiţie Criminală şi Detectiv Particular ale Institutului Stratford din Washington, schimbându-şi câmpul de activitate. Plăcerea pentru creaţie şi scris a avut-o dintotdeauna. Toate nuvelele sale sunt scrise cu o deosebită pasiune şi revarsă din plin, adrenalina cititorului! Alte nuvele. „Proteza dentară”, „În arşiţa primăverii timpurii”, „Fuga lui Hitler”, „Ziky, căţelul preşedintelui”, „Coşmarul visului american”, „Cetăţenia unchiului Sam”. (George Roca, Rexlibris Media Group)