RONDELUL LUCRĂTORILOR DE PE VAGONUL DE POŞTĂ
Spre nord aleargă trenul, zidim cărbuni în sobă
O noapte risipită printre ninsori, colete –
Iar soba înroşită aproape pân’ la plete
Arată ca un diavol în vişinie robă.
Ziarele frivole de plumbul greu sunt bete,
Reture plicuri poartă stigmatul “se aprobă”,
Spre nord aleargă trenul, zidim cărbuni în sobă
O noapte risipită printre ninsori, colete –
Pereţi bătuţi în cuie ţin loc de garderobă,
Bem râuri de cuvinte când ni se face sete
Şi trecem conştienţi prin viaţă doar de probă,
Dureri cotidiene le punem în cuplete,
Spre nord aleargă trenul… Zidim cărbuni în sobă…
TEMĂ
Parcă ai fi o temă din clasa-ntâi primară,
Eternă adunare de cifre ambigene –
Trăind necunoscuta spre altă primăvară,
Retrasă într-o noapte născută fără gene.
Olimpul ţi-l atribui, spunând că eşti o divă,
Neantul parcurgându-l cu fiecare oră,
Examinezi poemul în zona primitivă
Lăsându-i o amprentă pleşuvă, dar majoră.
Aprobi insinuarea de linii paralele,
Cobori cu radicalul sub limita admisă,
Indivizibil cercul ţi-l populezi cu iele
Ostracizând, adesea, tot răul din abscisă.
Rămasă doar cu dorul în unghiuri ascuţite,
Omagiezi tangenta la rarele atingeri,
Imaginându-ţi baza mâncată de termite;
Uiţi toată geometria şi urci, din nou, la ceruri…
IUBESC PREA MULT!
Greşesc mai rar… Şacalii mă condamnă!
Hrănesc speranţe şi primesc injurii.
Eu nasc idei, dar mă mai şi înfurii
Om să nu fii aproape-n prag de toamnă! –
Reneg mereu urâtul… Chiar pe durii
Găsiţi printre “gunoaie”, ce-şi înseamnă
Hârtiile, cerşind de la vreo “doamnă”
Emoţiile învechite, nurii
Brutalizaţi, decât să ia în plasă
Extemporalul ce l-au dat părinţii.
Contemporanul lor… Încă îmi pasă!
Azi mă întorc, rugându-mă la sfinţii
Lăsaţi de Dumnezeu să-mi intre-n casă.
Iubesc prea mult să mă mai doară dinţii!
——————————–
George TEI
Bucureşti
6 martie 2016
