Este vorba despre un studiu literar-filozofic care se adresează publicului larg. Autorul analizează peste 900 de variante culese şi publicate ale Mioriţei şi bazându-se pe lucrări ale unor gânditori iluştri în literatură, filozofie, drept, istorie şi istoria religiilor, susţine că Mioriţa este un mit de valoare universală cu vechime milenară.

Autorul, Victor Ravini este născut şi şcolit în România, la Facultatea de limbă şi literatură română şi germană, a Universităţii din Timişoara. În prezent este cetăţean suedez, a studiat în Suedia la Facultatea de Ştiinţa Religiilor şi este membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia. Cartea a fost scrisă şi tipărită în suedeză, după care autorul a tradus-o în limba română.

Cartea se citeşte cu interes, ca o lucrare de investigaţii, pentru că autorul îşi pune întrebări şi răspunde cu argumente, în susţinerea ideilor sale. El doreşte să deschidă o nouă etapă de cercetare privind poemul, devenit naţional, combătând ideea că Mioriţa înseamnă povestea unui cioban care acceptă să fie omorât de tovarăşii lui, de unde a rezultat că românii sunt un popor de laşi trişti.

Cartea este de fapt un album cu 350 de pagini text şi peste 250 de imagini, atât portrete ale specialiştilor pe care autorul îi citează, cât şi fotografii din viaţa ciobanilor de munte. Ea costa 33 lei plus expedierea si poate fi comandata prin anton@librarie.net

 

Alcor Edimpex,

dir. Corina Firuţă