IM000144.JPG

Am primit un dar preţios de la autorul volumului „Pagini anecdotice din viaţa unor savanţi români” – domnul dr.ing. Andrei Ciontu, care mă onorează în ultimii 50 de ani cu prietenia sa. Deoarece distanţa dintre Bucureşti şi Tel-Aviv nu este destul de mare pentru a putea aşterne colbul uitării asupra unei prietenii începută încă în anii ’60 în frumosul oraş Braşov ,unde autorul cărţii de faţă a fost primul meu şef de catedră, iar eu o tânără asistentă la început de drum în munca didactică. Când drumurile noastre s-au despărţit, eu am rămas în continuare cu activităţile didactice, iar şeful meu, devenit între timp un minunat prieten, s-a mutat împreună cu familia la Bucureşti, unde cariera sa a găsit toate posibilităţile spre o cale ascendentă .

 

Deci, domnul inginer de radiocomunicaţii a continuat să lucreze în cercetarea ştiinţifică, să obţină doctoratul în domeniul miniradarelor ,fiind apoi autor şi coautor a 9 brevete de invenţii, a 8 cărţi tipărite şi a sute de articole publicate,etc… În prezent dl. dr.ing. Andrei Ciontu este membru al Comitetului Român de Istoria şi Filozofia Ştiinţei şi Tehnicii de lângă Academia României.

 

Am făcut o scurtă prezentare a autorului prezentului volum, pentru ca cititorii mei să facă cunoştinţă cu scriitorul cărţii despre care vorbim, să fie încredinţaţi de autenticitatea şi veridicitatea celor povestite, dar mai ales să considere că au primit o ocazie unică să afle despre întămplări din viaţa unor personalităţi, despre gândurile, concepţiile, părerile lor intime, la ceea ce nu ar fi avut acces în altă parte într-un mod atât de concentrat şi ordonat. Cu atât mai mult, cu cât mulţi dintre savanţii întălniţi în paginile cărţii au fost colegi de facultate ai autorului, cunoştinţe apropiate sau chiar prieteni.

 

Desigur, nu veţi citi o recenzie a volumului, eu însămi, ca şi cititorii mei, nu suntem iniţiaţi în probleme tehnice, şi nici nu cunoaştem atât de multe nume de persoane importante pentru ştiinţa românească. De aceea voi aminti pe scurt câteva întâmplări şi păreri ale unor oameni de ştiinţă despre care a auzit generaţia mea, israelienii născuţi şi şcoliţi în România, trăind astăzi pe alte meleaguri. De pildă, despre Henri Coandă şi importanţa sa în dezvoltarea aeronauticii am învăţat încă în anii de liceu. Nu am ştiut însă până acuma că savantul avea păreri bine precizate despre viaţa „extraterestră” eu crezând că aceasta este o problemă de strictă actualitate, care preocupă doar N.A.S.A. şi oamenii de ştiinţă din zilele noastre. Prin urmare, vorbind despre „farfuriile zburătoare” H. Coandă a spus : „Da, ele sunt o realitate a tehnologiei… deschisă către realitatea imuabilă, eternă şi omniprezentă, dincolo de tot ceea ce facem noi acum şi de tot ceea ce am putea imagina noi. Ele depăşesc viteza luminii, fiindcă revin în axul omniprezent sau în realitatea paralelă”. Coandă admitea existenţa OZN-urilor „care se pot deplasa prin vid, prin apă,prin atmosferă şi prin roca unui munte, şi care sunt vehicole mai simple şi mai ieftine decât avioanele(!?) Motivul invocat este acela că „acestea pot folosi orice formă de energie, inclusiv nucleară sau cosmică, cea de a doua fiind prezentă peste tot,în jurul şi în interiorul nostru”. Coandă admitea că astfel de vehicule au fost cunoscute de către vechile civilizaţii de pe Terra, care au părăsit planeta înaintea unui cataclism. Extratereştrii sunt ,probabil, fiinţele care doresc, eventual, să se întoarcă pe Pământ… (mai dezvoltat,pe pag.48-49 )

 

Cine nu-şi aduce aminte despre renumitul matematician Grigore Moisil (1906-1973), devenit om de ştiinţă de renume mondial! Era o puternică personalitate ştiinţifică, cu un deosebit simţ al umorului. Au circulat o mulţime de anecdote despre Grigore Moisil, toate însă cu tâlc şi cu bun simţ. Nu le pot transcrie pe toate, le puteţi citi personal în carte. Mie îmi face plăcere să extrag pentru cititori doar câteva din aforismele lui Moisil „Despre ştiinţă”

  • „Ştiinţa se răzbună ca o femeie, nu când o ataci,ci când o neglijezi!
  • Spre deosebire de vin, ştiinţa nu trebuie lăsată să se învechească.
  • Unii concep ştiinţa ca o arhivă de poliţie, în care sunt îndosariate toate cancanurile naturii…
  • Ştiinţa nu e bună azi, dacă ieri nu s-a gândit la mâine.
  • Gradul de tehnicitate impune gradul de civilizaţie.
  • Una din reuşitele televiziunii este de a face din savanţi vedete şi din vedete savanţi!
  • E omeneşte să spui că eşti mare specialist,că eşti cel mai mare specialist,dar nu înţeleg să susţii că eşti singurul specialist…” (pag 57)

 

Aici este locul potrivit să amintesc (doar atât, din păcate), pe cunoscutul fizician George C.Moisil, un om de o vastă cultură generală umanistă, cu un simţ al umorului cu nimic mai prejos decât a vestitului său frate, Grigore Moisil.(pag.95)

 

Departe de mine convingerea de a fi epuizat un subiect atât de vast : România a fost şi a rămas  o adevărată pepinieră de oameni de cultură şi savanţi în toate domeniile. Cu atât mai mare este meritul domnului dr.ing. Andrei Ciontu care scriind această carte, ne-a înlesnit cunoaşterea unor persoane de mare valoare .Aşteptăm şi o urmare?!

——————–

Heidi S. SIMON

2o aprilie 2016

Israel