Paul Hitter Gallery își deschide porțile pe 20 mai 2016. Este o galerie de autor unde Paul Hitter promovează artiștii contemporani care îmbrățișează spiritul și ideile balcanice, un loc ce produce cultură dintr-o perspectivă care, pentru unii, poate părea perturbatoare, un vârf de lance al discursurilor vizuale curajoase.

Spațiul, situat pe str. Armoniei nr. 1, în vechea Mahala a Silvestrului, este unul dinamic, dedicat culorii și sunetului. Galeria funcționează după modelul centrelor culturale și se bucură de sprijinul AIG, un grup închis de investiții American, neavând suport financiar de la nicio instituție publică română.

În mod firesc, expoziția de lansare îi aparține lui Paul Hitter. Numită ironic și totodată metaforic „La Țigănci”, parafrazându-l pe Eliade și situându-se cumva sub aceeași zodie a personajelor deja iconice ale artistului, noua serie de lucrări se înscrie în acea stilistică universală a realismului magic, fără de care cotidianul pare lipsit de sens și de șansă. În nuvela lui Mircea Eliade „La Țigănci” Eugen Simion vedea „o ieșire a personajului din timpul real și o călătorie simbolică către moarte”. Expoziția lui Paul Hitter este o parabolă contemporană a acestei afirmații. Cheia înțelegerii demersului vizual stă în paralelismul personajelor și în simbolismul lor. Pentru artist, țigăncile, prostituatele, personajele folosite și abuzate suntem noi, cei bruscați zilnic, vizitați și folosiți de cei care își caută astfel împlinirea și bunăstarea.

La prima vedere, publicul poate crede că are de-a face cu o lume plină de promiscuitate. De fapt, tablourile ne prezintă o lume a abuzurilor, unde prostituata este un simbol al omului fără opțiune, al omului fără perspectivă, căruia nu îi rămâne altceva decât să fie pradă ușoară celor care doresc să își satisfacă nevoia de putere. Cei care se prezintă în tablourile lui Paul Hitter din seria „La Țigănci”, se înscriu în tipologiile-simbol care au îngenunchiat societatea românească: politicieni, ofițeri, prelați ai bisericii, corporatiști, băieți de oraș. Atât din punct de vedere compozițional, cât și din cel al abordării stilistice, Paul Hitter aduce o schimbare de perspectivă. Privitorul se confundă cu vizitatorul țigăncilor. Prezența personajului este sugerată subtil, printr-o reprezentare mai mult simbolică. Compozițiile sunt complexe, gândite, dezvăluind publicului o altă abordare a artistului. Tema a fost atent aleasă, special pentru deschiderea oficială a Galeriei Paul Hitter, situată chiar în vechea Mahala Silvestru, în zona copilăriei lui Mircea Eliade. Așadar, invitația artistului este nu numai de evadare în plan estetic, ci și de reconectare cu vechiul cartier al Bucureștiului, plin de mister și de povești fantastice.

Paul Hitter este un pictor român născut în 1982, discipol al maestrului Matei Șerban Sandu. A studiat la Academia de Artă din München în clasele artiștilor Nikolaus Lang, Sean Scully, Karin Kneffel. Până în prezent, a expus în expoziții personale și de grup în București, Praga, Los Angeles, Marsilia, Milano, Paris, Las Vegas, Salt Lake City.

Deschiderea oficială Paul Hitter Gallery și vernisaj „La Țigănci” : Vineri 20 Mai, ora 20.00 Perioada expoziției : 20 Mai -1 Iunie 2016 Orele de vizitare : zilnic, între orele 18.00 -21.00