Cunosc mulţi oameni care scriu bine, fără să fie scriitori, fără să fie jurnalişti. Mulţi dintre ei au talent. Cu mânuitorii peniţei despre menirea scriitorului, am avut multe şi neplăcute controverse. Despre rostul lui şi al scrierilor sale, despre raportul care există şi cel care ar trebui să fie între opera lui şi ceilalţi.
Sincer, nu cred în utilitatea artei pentru artă… Aşa cum nu cred în viabilitatea literaturii făcute de dragul literaturii. Oricât de frumos meşteşugite ar fi cuvintele, oricât de seducătoare şi lin curgătoare ar fi împreunarea lor, dacă singurul scop al creării lor a fost doar un test, rareori vor avea un procent minim din impactul creaţiilor scrise din inimă, pentru oameni. Nu cred în cei care nu scriu pentru ceilalţi, în cei care susţin că nu-i interesează dacă şi ce simt sau înţeleg ceilalţi, citindu-i. Nu cred în ei ca oameni, pentru că, pentru mine, oamenii trebuie să crească împreună. Cei care au talent nu pot creşte decât dăruind celor din jur. Oamenii cu talent au obligaţia cel puţin de a da un motiv celorlalţi să creadă. Pentru că talentul nu este un cadou pe care să-l desfacem… Dacă nu-l folosim pentru a le face viaţa mai suportabilă celor din jurul nostru, atunci talentul este inutil. De fapt, talentul este o responsabilitate şi nu premiul la ruletă…
Ardelean, copil de frunte…
Născută pe malul Mureşului, în Războieni-Cetate, scriitoarea Rodica-Elena Lupu trăieşte în Bucureşti, unde creează literatură de cea mai bună calitate. Cu toate că de profesie este jurist, Rodica scrie romane, poezie şi conduce cu mult profesionalism cunoscuta editură, ANAMAROL.
Rep.: Frumoasă şi celebră, cum izbuteşti să îmbini călătoriile, poezia şi viaţa cu romanul?
Rodica-Elena Lupu: …, chestia cu frumoasă şi vestită e foarte nostimă. Ce mai, îţi mulţumesc pentru aceste cuvinte, dar nu prea mă simt nici una, nici alta. Pentru mine, romanul e chiar viaţa, una de cea mai bună calitate, aşa că nu fac nimic pentru a îmbina romanul cu existenţa. Cât despre poezie, ea presupune practicarea unui gen literar ca oricare altul. În mod normal, noi, scriitorii, cultivăm diferite genuri: poezie şi eseu, dramă şi ficţiune. Eu sunt o scriitoare care cultivă, în egală măsură, ficţiunea, eseul şi poezia. Fireşte, cel mai greu e să combini romanul, o activitate care te absoarbe şi îţi ia enorm de mult timp, faţă de orice altceva. Aşa că toţi ne-am străduit mereu să îmbinăm romanul şi munca în vederea supravieţuirii. Facem asta pentru că romanul e o necesitate vitală. Scrii pentru că nu poţi trăi fără scris, aşa că iei timp de unde poţi.
Rep.: Ce relaţie ai cu cititorii? Dar cu camarazii de breaslă?
Rodica-Elena Lupu: Cititorii mi-i întîlnesc la expoziţiile şi târgurile de carte, unde ajung să stau de vorbă cu cei care doresc să mă cunoască. E ceva minunat. Dacă dincolo de pagină n-ar exista cititorii, am muri ori am înnebuni. Numai cititorul dă sens muncii de scriitor. Cât despre colegi, acum trăim în România un moment foarte profesional, de mare respect. În general, ne citim unii pe alţii şi ne respectăm. Şi, fireşte, eu citesc foarte multă literatură contemporană. E un moment bun pentru că avem scriitori de mare talent.
Rep.: Care este condiţia scriitorului în România de azi?
Rodica-Elena Lupu: Ei bine, aşa cum tocmai ţi-am spus, cred că suntem într-un moment bun, de mare creativitate, cu mulţi scriitori care publică, care îşi desăvîrşesc opera şi îşi au propriul public. Pe de altă parte, scrisul a fost întotdeauna o profesie complicată.
Rep.: Consideri că actuala criză financiar-economică e o provocare pentru literatură? Cum reacţionează literatura română în faţa acestei mari provocări a realităţii?
Rodica-Elena Lupu: Romanele sunt visurile omenirii… Fără asemenea visuri am fi cu toţii şi mai nebuni, şi mai ignoranţi decât suntem. Aşa că romanele urmăresc vicisitudinile societăţii. Criza actuală sfidează viaţa, iar scriitura reflectă această criză.
Rep.: Cum te defineşti în raport cu provocările vieţii şi ale societăţii româneşti actuale?
Rodica-Elena Lupu: O întrebare la care e imposibil să dai un răspuns. Provocările vieţii sunt infinite, temele sociale nenumărate… Nu ţi-aş putea răspunde nici scriind o carte întreagă.
Rep.: Pe lângă plăcerea de-a scrie, am înţeles că te pasionează călătoriile. Ce ne poţi spune despre ultima ta excursie?
Rodica-Elena Lupu: Da, este vorba despre o călătorie pe care am efectuat-o de curând în China şi de unde am venit extrem de încântată.
Rep.: Ne poţi povesti câte ceva despre ceea ce te-a impresionat în această ţară?
Rodica-Elena Lupu: E mult de povestit, dar pot spune câteva aspecte interesante.
Cum bine ştim, China este cea mai mare ţară din Asia, şi a treia ţară din lume ca mărime, după Rusia şi Canada, iar orasul Beijing, cunoscut şi sub denumirea de Pekin este capitala şi are peste 1,3 miliarde de locuitori, fiind totodată unul dintre cele mai poluate metropole. Când i-am spus ghidului că România are 23 de milioane de locuitori a răspuns zâmbind: „…, atunci înseamnă că voi vă cunoaşteti cu toţii, unii pe alţii”… M-am distrat grozav de răspunsul lui. Primul impact a fost traficul care se desfăşoară pe două autostrăzi suspendate, patru magistrale de metrou şi de tramvai suspendat. În Beijing există un sistem de închiriere al bicicletelor, acesta fiind unul dintre cele mai preferate şi mai ieftine mijloace de transport. Mai întâi şi de toate, am vizitat Marele zid chinezesc care reprezintă unul dintre cele şapte minuni ale lumii. Chinezii îl numesc Zidul de 10.000 de km. Am mai vizitat cimitirul Ming Toms. Numele a fost dat după dinastia celor 13 împăraţi, a 23 de împărătese, multe concubine, prinţi şi prinţese care au fost îngropaţi aici. A urmat apoi, Oraşul Interzis, care este localizat chiar în centrul antic al Beijingului şi a reprezentat palatul imperial din timpul dinastiilor Ming şi Qing. Templul Raiului-numit şi Altarul Raiului este un complex de clădiri taoiste situate în sud-estul urban al Beijingului. Se spune că dacă stai în centrul platformei şi baţi din palme, poţi auzi ecoul datorită concavităţii zidului înconjurător. Am verificat povestea şi este adevărat.
Am mai vizitat, Palatul de Vară care este un muzeu al grădinii tradiţionale chinezeşti unde sunt folosite roci, plante, pavilioane, iazuri, pentru a crea un efect poetic. Palatul de vară este un monument în ceea ce priveşte arhitectura chinezească, designul şi contrucţiile. A urmat apoi, Templul lui Lama, Piaţa Tiananmen, Panda House-Casa Urşilor Panda aceasta din urmă fiind una dintre cele mai aglomerate zone din cadrul Gradinii Zoologice din Beijing. M-a impresionat de asemenea, Water Cube – Cubul de apă care este la ora actuală clădirea construită în maniera cea mai neconvenţională de pe mapamond, folosind cele mai noi tehnologii, arătând lumii întregi noua viziune a Chinei asupra arhitecturii.
Rep.: Să înţeleg că toate aceste impresii le vei descrie în viitoarea ta carte despre vacanţele petrecute în acest an în diferite colţuri ale lumii?
Rodica-Elena Lupu: Deşi mai am câteva cărţi începute, cu siguranţă că impresiile vacanţelor din acest an le voi aşterne pe hârtie. Ca să nu se piardă şi pentru că doresc să împărtăşesc cu cei care vor citi, din emoţiile şi bucuriile pe care le-am trăit vizitând Australia şi China.
Rep.: Viitoarea ta carte va fi lansată în Madrid?
Rodica-Elena Lupu: Am vizitat Spania şi am scris impresiile mele despre ceea ce am văzut şi admirat în această ţară, în „Vacanţe, vacanţe” – volumul II. Aşa că voi fi foarte încântată să vin la Madrid în toamna acestui an pentru a lansa cel puţin două dintre cărţile pe care doresc să le finalizez curând.
Rep.: Te aşteptăm cu bucurie şi drag.
