Ambasada României în Statele Unite ale Americii a participat, sâmbătă, 14 mai 2016, la „Ziua Porților Deschise” („EU Open House”), zi în care misiunile statelor Uniunii Europene și Delegația Uniunii Europene în SUA își deschid ușile pentru publicul american, oferind vizitatorilor o privire în interiorul ambasadelor și o oportunitate de a cunoaște patrimoniul cultural și tradițiile naționale ale celor 28 de state membre.

Cu această ocazie, Ambasada României a fost vizitată de peste 3.000 de persoane, activitățile organizate fiind apreciate de publicul american. Din programul variat prezentat au făcut parte organizarea unui spectacol de dansuri populare tradiționale românești al trupei Carpathia Folk Dance, în cadrul cărora au fost antrenați și vizitatorii care au dorit să învețe pașii de dans; prezentarea de informații turistice și culturale de către Biroul de Turism al României de la New York; proiecții de filme documentare despre România; pictură pe față pentru copii, precum şi servirea de produse tradiţionale româneşti.

Vizitatorii au avut ocazia de a dialoga deschis cu ambasadorul George Cristian Maior și diplomații misiunii României la Washington DC, în special cu privire la tradițiile culturale românești și oportunitățile de a vizita România.

„Ziua Porților Deschise”, ocazie prin care statele membre UE marchează Ziua Europei, reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de diplomație publică și contribuie semnificativ la creşterea profilului României la nivelul publicului american.

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

 

Notă: Mai multe fotografii pot fi accesate la adresa de facebook a ambasadei: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1013161322100263.1073741862.775481985868199&type=3