Ziua Limbii Române va fi marcată în comunitățile istorice din jurul României, în perioada 30 august – 4 septembrie 2016, printr-o serie de evenimente culturale menite să promoveze limba română și identitatea românească, în conformitate cu Legea 53/2013. Anul acesta, proiectele se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova.

Programul este organizat, în parteneriat, de instituții publice din România și Republica Moldova – Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Institutul Cultural Român (prin Direcția Românii din Afara Granițelor), Consulatul General al României la Cahul, Ministerul Culturii din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România – și asociații ale românilor din vecinătatea României – Asociația Național Culturală a Românilor din Regiunea Odesa „Basarabia”, Asociația pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, Protopopiatul Daciei Ripensis, Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria.

Programul activităților dedicate românilor din comunitățile istorice este următorul:

Podgorac (Bolievaț) Serbia – Timoc (30 august 2016)

– concert de muzică populară românească susținut de Mariana Căpitănescu la Podgorac

– recital de muzică bisericească susținut de Corul protopopiatului Daciei Ripensis, „Sf. Mucenic Ioan Valahul”

– recital de poezie susținut de copiii și tinerii care participă la cursurile limbă, cultură și civilizație românească organizate lunar de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”

Vidin, Bulgaria (31 august 2016)

– reprezentație de muzică și dansuri populare românești susținută de ansambluri populare locale în cetatea Vidinului

– recital de poezie susținut de copiii și tinerii din Kosova, Gâmzova, Bregova și orașul Vidin, care participă la cursurile limbă, cultură și civilizație românească organizate lunar de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”

Ismail, Ucraina – Sudul Basarabiei (31 august 2016)

– spectacol de muzică populară românească susținut de Veta Biriș și taraful său la Palatul de Cultură „Taras Șevcenko”

– oferirea cu titlu gratuit a 200 de exemplare din volumul Albinuța de Grigore Vieru și de manuale elevilor a 16 școli din regiunea Odesa, în special celor din clasele primare cu predare în limba română

Cahul, Republica Moldova (31 august 2016)

– concert susținut de Alexandra Ungureanu și trupa sa în Piața Horelor din Cahul

– reprezentații de teatru susținute de actorii Teatrului „B.P. Hașdeu” din Cahul

– depunere de flori la bustul lui Grigore Vieru, monument aflat pe aleea scriitorilor din Parcul Central din Cahul

Chișinău, Republica Moldova (31 august – 4 septembrie 2016)

– Salonul de carte Bookfest (Pavilionul Central Moldexpo)

Salonul de Carte Bookfest se extinde în afara graniţelor şi organizează la Chişinău, între 31 august şi 4 septembrie, prima sa ediţie pe celălalt mal al Prutului. Timp de cinci zile, editorii vor transforma pavilionul 2 al Centrului Internaţional de Expoziţii Moldexpo din Chişinău într-un spaţiu comun al limbii române, iar cartea va fi un liant şi suport al identităţii culturale româneşti. Pe vizitatori îi așteaptă peste 100.000 de volume, dar și întâlniri cu unii dintre cei mai îndrăgiți autori ai literaturii române contemporane. Proiectul va oferi posibilitatea realizării unei analize a dinamicii gusturilor și achiziției de carte în Republica Moldova și va înlesni crearea unui fond de carte românească. Unul din obiectivele acestui eveniment este facilitarea accesului cititorilor din Republica Moldova la cunoaștere, educare, informare și studiu în limba română, în contextul în care există un raport inegal între cartea de limbă română și cea în limba rusă, care domină spațiul culturii scrise din stânga Prutului (potrivit datelor Ministerului Culturii de la Chișinău). Organizatorii Bookfest sunt Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român – prin Centrul Național al Cărții, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

…………………………………………………

În Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, prin care este prevăzută celebrarea acestei sărbători pe data de 31 august a fiecărui an. Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române poate fi marcată de autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific. Guvernul și autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor. Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

ICR