Citeam pe un site basarabean – nu rețin care – faptul că exact în ziua sosirii la Chișinău a premierului roman, Consiliul Public “Rodina” a organizat o conferință internațională intitulată ‘’Independența la 25 de ani: trecut, prezent, viitor”. Consiliul “Rodina” (Patria) include aproape 70 de organizații neguvernamentale ale comunității ruse din Republica Moldova. Președintele “Rodina”, Igor Tuleanțev, este cunoscut ca fiind un personaj care își asumă deschis agenda Federației Ruse pentru Republica Moldova. Întâlnirea liderilor „societăţii civile” de expresie rusă din Moldova a oferit posibilitatea acestei minorități etnice de a proiecta și revizui formulele prin care încearcă influenţarea deciziei de vot ale majorității cetățenilor moldoveni. Un sondaj IMAS realizat în luna iulie arată că modelarea opiniei publice le reușește, favoritul lor, liderul socialist Igor Dodon, își menține capitalul de imagine înregistrând, din luna februarie, când avea 25% încredere, o scădere de doar un procent.
Nu ar trebui să ne supărăm pe declarațiile oficialului american, el a subliniat corect – nici după 25 de ani, chiar dacă, probabil, s-a dorit, Moldova nu a putut deveni România. Motivele se cunosc. Da, România și Republica Moldova au o unitate de limbă, au o istorie comună și au particularități specifice comune culturii lor naționale. Dar cele doua state nu au o viață economică și psihică în comun. După căpătarea independenței, basarabenii au conștiința unui destin istoric aparte și consideră că există o șansă istorică separată. Dincolo de asta, ca o deosebire principală, în statul moldovean, unul multietnic, limba de comunicare interetnică este rusa. Așa ceva nu s-a întâmplat niciodată în România.
Premierul Cioloș cunoaște aceste realități, de asta, la Chișinău, a făcut trimitere la campania electorală prezidențială din Moldova sugerând că indiferent de rezultatul alegerilor cursul către Uniunea Europeană ar trebui păstrat. Dacian Cioloş a spus că înainte să pornească spre Chişinău a vorbit cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica vecinătății, şi a aflat că UE ar fi pe punctul de a relua finanţarea Republicii Moldova, condiția ar fi tocmai păstrarea acestui curs.
Sunt sigur că atât la Burxelles, cât și la București există îngrijorarea că Igor Dodon ar putea deveni șeful statului moldovean. Dodon a afirmat că vectorul de dezvoltare europeană al Moldovei ar trebui să fie schimbat. Și totuși, care să fie motivul pentru care Statele Unite își doresc păstrarea actualul status quo geopolitic la granița de est a României?
Probabil, după puciul eșuat din Turcia, este vorba de modificarea raționamentelor de securitate în Europa, despre asta vom afla după 18 septembrie, când la Bratislava, are loc summit-ul asupra viitorului UE. Am putea constata, de ce nu, că doar România și Polonia vor fi singurele aliate ale Statelor Unite pe continentul european. Semnalul indirect transmis de oficialul american Bucureștiului, acela că Moldova nu e România, ar putea fi tradus printr-un gest de curtoazie pe care Washington-ul îl face la adresa Moscovei și Berlinului, acela prin care dă de înțeles că agrează o soluție federală pentru Moldova, și probabil, ar fi de acord cu statutul de neutralitate pe care Moscova îl solicită Chișinăului. Cine va finanța construcția viitorului stat moldovean federal? Nici James Pettit, nici Frank-Walter Steinmeier, nici Dimitri Rogozin nu au răspuns la această întrebare.
De peste Ocean, Marele Licurici sugerează Bucureștiului că, dacă vrea să fie prezent în Moldova, statul român are o singură soluție – cea investițională. Se pare că oficialii români despre asta au știut – de asta, la Chișinău, Cioloș a lăsat sentimentele naționaliste la o parte și a vorbit mai mult despre pragmatism și investiții.
