Dear Mr. President,

 

I am sure the good sense will prevail, for the glory of America! Your destiny is to save America from the hands of the coalition of corrupt politicians, unfortunately some of them members of Republican Party.  Forgive me to call you already Mr. President -is because I am sure you will be the next President of this great country, United States of America!

 

I will like to make a contribution, but I am in Europe and I cannot use computers. There is any telephone number where I can call for a contribution?

God bless America !

Alex

 

Dragă domnule Preşedinte,

 

Sunt sigur că bunul sens va prevala, pentru gloria Americii ! Destinul dumneavoastră este de a salva America din mâinile coaliţiei politicienilor corupţi, din nefericire unii dintre ei membri ai Partidului Republican. Iertaţi-mă că vă numesc deja Domnule Preşedinte – sunt sigur că veţi fi următorul Preşedinte al acestei grandioase ţări, Statele Unite ale Americii ! (bold – sublinierea mea)

 

Aş dori să fac o contribuţie, dar mă aflu în Europa şi nu pot să folosesc computerele. Există un număr de telefon la care aş putea să sun pentru o contribuţie?

Dumnezeu să binecuvânteze America!

Alex

 

***

 

Precum se poate observa, am răspuns la email-ul cu subiectul “Hillary will retire” (Hillary se va pensiona) pe 14 octombrie 2016 şi am fost sigur că-l vom avea pe Donald Trump Preşedinte al USA! Premoniţie? Nu neapărat – este vorba mai mult de logică şi de bun simţ. Deci, rezultatul alegerilor era previzibil şi normal.

Nu vreau să mă laud, nici să impresionez pe cineva. Am primit zeci de email-uri de la „Echipa Trump” adresate la persoana 1 (simplu, Alex) şi am răspuns când a fost cazul, în colaborare cu fratele meu Tudor Cetăţeanu, cetăţean american.

 

Acum, ne bucurăm – am fost de partea câştigătoare. Am trăit un moment istoric special, unic în timpurile moderne. Mijloacele tradiţionale de manipulare a maselor au fost învinse. Internetul are şi el un mare merit – a ieşit câştigător. În ciuda «coaliţiilor» sistemelor mass-media, a ziariştilor, a crainicilor televiziunilor mai toate (aservite proprietarilor lor!) , a vedetelor din Hollywood, a miliardarilor etc. împotriva lui Donald Trump; în ciuda folosirii celor mai murdare mijloace de influenţare şi manipulare a poporului american precum poze urâte „stop cadru” alese intenţionat aşa, sperieturi (cum să laşi butoanele de declanşare a rachetelor nucleare unei aşa persoane cu aşa temperament ?) , minciuni, comparaţii cu Hitler, alarme false, mijloace subliminale, femei plătite să mintă etc.

 

America va avea un nou Preşedinte, o nouă speranţă spre mai bine! Să nu mai vorbim de excrocheriile cu mai toate „sondajele de opinie”, care o indicau pe Hillary câştigătoare clară. Americanii patrioţi, nu s-au lăsat păcăliţi de aceste „sondaje” şi tot nu au votat cu partea indicată în proporţie de 85% drept „câştigătoare”. Trucurile clasice de a compromite pe cineva nu au mai reuşit decât parţial; o mare parte a poporului american a arătat maturitate în gândire şi a votat pentru schimbare. „Chiar şi o schimbare proastă este mai bună decât nicio schimbare!”, aşa au gândit mulţi prieteni americani pe care i-am „tras de limbă”. Vox Populi, Vox Dei!

Patru ani nu vor însemna „sfârşitul pământului” cu susţineau alarmiştii şi „Dracul nu este niciodată atât de negru cum îl zugrăvesc zugravii!”. Nimeni nu se aşteaptă la minuni în SUA în următorii ani. Să nu uităm că Preşedintele Statelor Unite nu poate face tot ce doreşte el, un proiect major trebuie să fie aprobat de Senat şi de „House of Representatives”. De ce s-a creat atâta panică? Ce nu le convine la politicienii de profesie?

 

Actualul preşedinte Barack Obama, a fost ales exact din aceleaşi considerente – dorinţa de nou, de schimbare – în fond un protest la adresa establishmentului. A primit Premiul Nobel pentru ce a promis şi s-a sperat că va realiza, dar a fost înfrânt de politicieni, de grupurile de interese – nu a condus America, a fost condus. Americanii care l-au ales pe Donald Trump speră că acesta nu se va „încovoia” în faţa nimănui, el nu va fi condus de nimeni, decât de dorinţa de a face „America puternică din nou”. Dar… vom trăi şi vom vedea! Până atunci, să zicem cum zic americanii: „God bless America, God bless President Donald John Trump!”

 

PS.: Şi mass-media canadiană a fost influenţată mult de cea din sud, dacă nu cumva este vasală acesteia şi mai durează până va fi «deprogramată». Când scriu aceste rânduri, se anunţă repetat la CBC că mulţi americani vor să emigreze în nord, în Canada, la răcoare… Ce se „uită” să se menţioneze sau să se întrebe cel puţin – câţi dintre ei fac parte din cele 12 (douăsprezece!) milioane de «ilegali» în SUA? Nu cumva sunt cei care au intrat în panică de perspectiva de a fi expulzaţi în ţările lor de origine, aşa cum le-a „promis” „Elected President” (Preşedintele Ales) Donald John Trump?

—————————–

Alexandru CETĂŢEANU

Preşedintele Asociatiei Scriitorilor Canadieni

Director al revistei „Destine Literare”

Montreal, Canada, 11 noiembrie 2016