Aglomerare de manifestări la ROMEXPO, se suprapun (la ora când înregistrez pe reportofon acest interviu) manifestări care promovează TURISMUL și manifestări care promovează CARTEA, greu de operat selecții dacă nu sosești de acasă cu o documentare bine făcută  asupra orelor, manifestărilor, invitaților etc. etc.etc.

    Am încercat să-l  “desprindem” pe domnul Director Cosmin Marinof din fluxul său de activități și întrevederi, ne-a “suportat” cu amabilitate, deși se vedea că este foarte prins în “mrejele” Târgului de Turism al României 2016, deci am utilizat doar câteva întrebări și am operat o selecție a celor declarate de domnia sa, deși am fi dorit să cunoaștem mult mai multe despre activitatea sa în conducerea unei firme de turism celebre ca cel mai mare tour operator de turism din Europa.

          –  Ce înseamnă actuala prezență TUI la ROMEXPO?

C.M.: –    TUI are o prezență în România – prin TUI Travel Center – din 2011, promovăm vacanțele în România și în străinătate de toate tipurile, TUI este cel mai mare tour operator din Europa și practic cu TUI poți merge spre orice destinație. Asta facem și în România, trimitem români în orice destinație din lume la aceleași standarde precum ar cumpăra din Germania.  În România operăm, în sistem charter, mai multe destinații din zona Mediteranei, insulele grecești, Antalya și Spania, în Spania operăm în premieră anul acesta Gran Canaria.

        – Ce ofertă specifică aveți pentru sărbătorile de iarnă?

C.M.: – Ofertele pentru sărbătorile de iarnă au fost foarte căutate de români și sunt aproape epuizate. Recomandarea noastră este Râșnov, unde tarifele pornesc de la 400 euro de persoană pentru patru nopți de cazare cu mic dejun și mesele festive pentru Revelion…sau pentru Crăciun o pensiune din Gura Humorului, 239 de euro de persoană pentru patru nopți de cazare și cina de Crăciun, tăiere de porc ș.a.

          – Urări pentru cititori?

C.M.: – Să-și planifice cu atenție vacanța, din timp, să se gândească la ceea ce-și doresc, la ceea ce visează, să nu facă din vacanță un lucru la întâmplare.

           Românilor din străinătate…să vorbească frumos despre România fiindcă este o țară frumoasă ! O promovare a României de către fiecare român poate aduce mai mulți turiști străini decât orice alt canal de promovare!