Autor: Nicholas Buda (Cluj: Casa Cărții de Știință, 2009, 375 pagini)
Recenzia de față se referă mai mult la autor decât la frumoasa carte-jurnal „Între Hristos și Buddha” pe care acesta a scris-o.
Confratele nostru Nicholas Buda alias Nicolae Buda, născut la Câmpeni, în Țara Moților, este un tânar „Eliade” în formare, aflat la început de afirmare. Originar din Munții Apuseni și educat la Cluj, autorul în jurnalul său ne prezintă o călatorie care îl poartă prin Europa Occidentală, prin Statele Unite și apoi, în mod cu totul special, prin India: o călătorie unică în care autorul se caută pe sine însuși…
Lui Nicholas Buda îi place de mic copil să citească – și nu citește, ci practic „devorează” imens de multă literatură. Îl preocupă cu precădere istoria, filozofia și religia. Nu e de mirare că la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca se înscrie la Facultatea de Teologie și se specializează în Istoria Religiilor. Aici își face lucrarea de diplomă, comparând Creștinismul cu Buddhismul și e marcat de asemănările dintre cele două mari religii. Deși rămâne creștin-ortodox, tânărul autor este fascinat de personalitatea lui Siddharta Gautama Buddha și de religia care acesta a dăruit-o omenirii. La primul prilej, compatriotul nostru, în prezent locuind la New York, pleacă să lucreze voluntar în India unde stabilește contacte nemijlocite cu Hinduismul, Buddhismul și realitatea contradictorie a lumii Hindo-Buddhiste. Lucrează, citește, își face cunoștințe și prieteni, se interesează de lumea din jurul lui, călătorește, observă, face însemnări despre realitatea exterioară și își notează simțămintele și trăirile sale interioare. În cele din urmă scrie cartea „Între Hristos și Buddha” – un jurnal colorat, vibrant și erudit!
Am ajuns și eu in India, Pakistan și Nepal, dar în calitate de profesor de Geografie Politică și Culturală. În acest scop am observat cu precădere evoluția social-politică a Subcontinentului Indian. Religia și evoluția spirituală a populației întâlnite au fost secundare pentru preocuparile mele de la acea vreme. În Pakistan, de exemplu, am vizitat lagărele de refugiați și am fost tulburat de situația precară a afganilor izgoniți de la vetrele lor de agresiunea sovieto-comunistă. (într-un fel și eu am fost izgonit din țara mea natală!). În Nepal am studiat societatea, dar religia Buddhistă am obsevat-o doar ca fundal social. M-au interesat și acolo refugiații, anume refugiații tibetani, pe care i-am găsit de asemenea și în India. În India am dorit în egală măsură să cunosc atât evoluția societății cât și practicile ei religioase. La fel ca tânărul autor, am fost frapat de sărăcia pe care am văzut-o, în toata mizeria ei, la Calcuta. Aș putea spune că la Calcuta „m-am întâlnit” cu Nicholas Buda, care a vizitat orașul de pe Gange cu aproximativ 20 de ani mai târziu. Constat însă cu tristețe din lectura acestei cărți, că marele oraș indian a rămas la fel de mutilat de sărăcie și la începutul noului mileniu.
Nicholas Buda a fost însă în India în misune umanitară și spirituală. El lucrează un timp pentru Misiunea Filantropică Greco-Orodoxă și ajută, voluntar, spitalul înființat de Maica Tereza, ambele cu sediul la Calcuta. Tânărul voluntar este angajat în distribuirea de alimete și ajutoare medicale oamenilor nevoiași ai orașului. Cu acest prilej, el cunoaște numeroși indieni loviți crunt de soartă, îi vizitează, se împrietenește cu ei… Pasajele în care autorul descrie spitalul Maicii Tereza și sărăcimea din Calcutta sunt extrem de mișcătoare. În tot acest timp, autorul parcurge însă și un drum interior în care se regăsește spiritual. El merge, de asemenea, pe urmele lui Mircea Eliade și găsește chiar casa în care a locuit acesta, ca student. De fapt, aș putea spune ca Nicholas Buda merge pe urmele marelui nostru istoric al religiilor și se face demn să-i cunoască și să-i continue realizările. Drumul parcurs de autor este ascendent și pozitiv. Deși șocat de la început de sărăcia lumii nevoiașe, autorul nu se lasă pradă primelor impresii – el se integrează în noua lume și treptat se regăsește. În final, așa cum o mărturisește singur la pagina 348, Nicholas Buda nu schimbă India, dar se schimbă pe sine… „India – o sintagmă care mi-a redefinit personalitatea, mi-a deschis drumul spre mine însumi, m-a redescoperit în cele mai adânci dimensiuni ale capacităților mele umane, intelectuale și spirituale…” În realitate, acesta este sensul și scopul vieții! Te afli pe un drum bun d-le Buda, ai făcut mulți pași, ești avansat, trebuie sa mergi înainte!
Jurnalul-carte „Între Hristos și Budddha” îl poartă pe cititor pe un drum geografic și spiritual care ajunge până în fostul principat Sikkim aflat la poalele munților Himalaya lângă Tibet. Părăsind mizeria Calcuttei, autorul se apropie de sferele spirituale ale Nirvanei. Cu numele său „predestinat”, el vizitează mănăstirile buddhiste din regiune, asistă la serviciile religioase ale călugărilor, se împrietenește cu tinerii studenți seminariști și se angajează în discuții religioase și filozofice. Aș putea spune că aici se găsește miezul cărții. În mai multe capitole dedicate mănăstirilor buddhiste din nordul Indiei, între care capitolul „Fii lui Buddha și fii lui Hristos”, autorul face câteva paralele între cele două mari religii, scoțând în evidență ceea ce îi uneste și îi apropie pe oameni. Autorul e plin de trăiri unice, înălțătoare și neliniștitoare. Își pune multe întrebari și găsește puține răspunsuri: „…în loc de liniștea sufletească pe care am căutat-o, afirma el la pagina 161, găsisem zbuciumul ființei mele lăuntrice.” Practicile buddhiste pe care le observă cu pasiune, nu îl dezechilibrează însă și nici nu îl îndeparteaza de Iisus. Ele îi adâncesc doar frământările. Gândurile pe care autorul le exprimă, mai apoi, în vizita din Sikkim și în special la mănăstirea Rumtek sunt înălțătoare. Merită publicate în orice limbă!
Am fost și eu impresionat de asemănarea învățăturilor celor două mari religii și am scris, succint, despre ele în cartea în curs de aparitie „Culture, Religion and Geopolitics.” Autorul merge însă mult mai profund decât permit simplele observații, iar cartea pe care a scris-o este o dovada cunoștințelor și înțelepciunii pe care le-a acumulat. Așa cum i-am recomandat personal de altfel, ar trebui să se dedice aprofundării religiilor, să se consacre studiului și să devină la rândul lui profesor și mentor pentru tinerii de mâine. Poate o generație viitoare, mai înțeleaptă decât cea care conduce azi, în mod catastrofal destinele omenirii, o generație nouă de inițiați, va scoate omenirea la liman și o va pune pe un făgaș bun.
Trebuie să atrag totuși atenția că deși este scrisă cu mult talent, deși este plină de descrieri vibrante și licențe literare, cartea nu se citește ușor. Ea abundă în termeni filozofici și religioși, pe care cititorul de rând nu îi cunoaște. Este, de asemenea, plină de referințe utile cercetătorului, dar dificile pentru lectorul obișnuit. Și totuși, autorul îmbină în mod accesibil termenii științifici cu vorbirea neaoșă românească și stilul literar, plin de metafore și alegorii, cu abordarea filozofică a problematicii cu care se confruntă. Într-adevăr, autorul abordează multe problematici, mari și mici, aduce în discuție numeroase teme și curiozități care incită și satisfac dorințele cititorului de a fi alături de autor. El oferă explicații pe care fără îndoiala le-a cules atât în această călătorie, cât și în multele lui „călătorii” prin cărțile citite și studiate anterior. Pe lângă abundența explicațiilor etimologice, aflăm de exemplu, de unde provine titulatura de Dalai Lama, de ce englezii circulă pe partea stangă, cum a ajuns ceaiul chinezesc în India și cum păstrează călugării buddhiști secretul preparării renumitului „ceai de Darjeeling”. Altfel, după ce cititorul se va obișnui cu stilul autorului va fi, practic, absorbit de lectură. Cartea, cu mici atenții la unele expresii lingvistice, este însă superbă! În final, jurnalul „Între Hristos și Budddha” este un volum de excepție, semnat de un tânăr în plină afirmare. Felicitări și succes!
