Ceva mai frumos nici nu se poate. Un președinte-bunic, la inaugurarea căruia va cânta imnul național al Statelor Unite ale Americii o copilă care ar putea să-i fie nepoată lui Donald Trump. Nu este nici o pagubă că nu vor lua loc pe scene minunații artiști care i-au cântat doamnei Hillary Clinton în campanie. N-au decât să stea acasă și Elton John sau David Foster etc. dacă au asemenea ambiții. Cu tot respectul, e timpul să se afirme cea mai tânără generație.
O tânără albă, blondă, cu ochi albaștri, așadar aparținând tocmai  segmentului de populație aproape discriminat și ignorat, pe care alegerea lui Trump l-a scos în prim-plan, va performa cu anthemul național. Un președinte de vârsta a treia, care va întineri America!
***Votanţii lui Trump își doresc  un stat la fel de mare ca până acum, dar mai protector cu muncitorul alb şi cu pensionarul nesigur pe ziua de mâine, după isteria Occupy sau favorizarea cosmopoliţilor multinaţionalelor, a unor minorităţi privilegiate. Veniturile clasei de mijloc s-au diminuat în ultimii opt ani, în care, conform unei observații a domnului Ion Ioniță, a avut loc „punerea pe tron a Papei Obama, care urma să se pogoare din ceruri şi să aducă pace pe pământ, de unde şi jenantul premiul Nobel, pe credit, pentru merite viitoare, (iar) bietul om s-a dovedit a fi doar un preşedinte relativ decent care a făcut şi el ce-a putut – dar n-a izbutit înmulţirea pâinilor şi restul de miracole aşteptate.”
Un lucru excepțional se va petrece dacă produsele realizate de firmele americane in afara granitelor ar putea fi supraimpozitate cu 35%, după cum a anuntat presedintele Donald Trump, in cazul in care se dovedeste ca respectivele companii au recurs la concedierea angajatilor americani pentru a muta producția in țări cu o forță de lucru mai ieftină. Efectul acestei externalizări l-am văzut, cu nedumerire, în anii trecuți, în California.
***”Firmele trebuie avertizate inainte de a face o greșeală extrem de costisitoare”, a punctat președintele. “SUA va reduce substantial taxele si regulile după care functioneaza firmele de aici, dar orice companie care părăsește această țară pentru alta, își concediază angajatii, construieste noi fabrici in alte țări și apoi consideră că poate vinde marfa sa in Statele Unite fără a suferi vreo consecință se inseala amarnic”, a afirmat Donald Trump.
(Personal m-am ales cu multe cumpărături „americane”, de altfel de bună calitate, produse în America de Sud sau în Asia, de la îmbrăcăminte până la electronice, din Honduras, Vietnam, China etc. Dar și cu preparate culinare pe care nu le mai produc americanii, ci migranții din Italia, China, Thailanda. Merci, Mr.Obama, am văzut cum toată lumea folosește bețele în loc de furculițe, de snobi sau pentru simplul fapt că erau unelte de unică folosință…)
Noul lider de la casa Alba pare să țintească indeosebi industria auto ( sunt pline free way-urile cu mașini japoneze) și pe cea a produselor electrocasnice, mutate către Mexic sau China. Taxa care va asigura stabilitatea granițelor SUA va viza automobilele și aparatele de aer condiționat produse in afara țării. Rar mai vezi un Ford (cele ale poliției mai ales.). Firmele pustii din State vor putea să își mute afacerea înapoi, fără a plăti impozit pentru acest lucru.
“Rexnord vrea sa se mute in Mexic și să concedieze cei 300 de angajati. Aceste fenomen se întâmplă. Nu se mai poate așa”, a spus Trump.
***Preşedintele ales a susţinut prima sa conferinţă de presă în calitate de şef al administraţiei de la Washington. Premergător a fost rostit un raport al doamnei avocat prezidențial, ascultat cu multă răbdare de președinte. În paralel era ceva agitație la CNN. Unii afirmă că răspunsurile, pe alocuri luând forma discursului, ar fi fost  „umbrite de scandalul răsunător” (nu mi s-a părut deloc umbrit și de scandal nici vorbă. Au fost unele puneri la punct binevenite, iar Donald Trump a strălucit, ca întotdeauna. Și ce-i dacă Rusia ar deține materiale “grafice”, înregistrate într-un hotel din Moscova? Destul de rușinos pentru morala rusească. Desigur Trump a replicat:
“Un grup de oameni care fac parte din opoziţia mea s-au adunat şi au făcut un raport care nu ar fi trebuit să fie publicat. Este un lucru josnic. În ceea ce priveşte activitatea de hacking, da, cred că a fost Rusia, dar acest lucru îl fac şi alte state şi alţi oameni…Cred că am câştigat nominalizarea republicană cu ajutorul acestor conferinţe de presă, dar am renunţat la ele pentru că ne confruntam cu o mulţime de ştiri false […] Se poate ca acest raport să fie scurs către presă de o agenţie de informaţii, însă o asemenea acţiune ar fi o ruşine… un asemenea raport nu ar fi trebuit niciodată să fie scris şi în niciun caz publicat. Aceste întâlniri cu serviciile secrete sunt confidenţiale, deci eu nu pot să vă spun ce s-a întâmplat. Am avut mulţi martori, inclusiv în echipa noastră şi cred că este o ruşine faptul că un acest raport a fost publicat. Dacă Putin îl place pe Donald Trump, atunci cred că asta este mai degrabă o calitate, decât o problemă pentru mine. Avem nevoie de Rusia (un vechi Aliat, parcă, n.n.) pentru a distruge Statul Islamic, care este până la urmă o problemă creată de administraţia Barack Obama, care a ales să se retragă prea devreme din Irak. Dacă Putin îl place pe Donald Trump, atunci am o mare calitate de partea mea, băieţi!”
*** Anterior, presa anglo-saxonă, aceea din patria BREXIT-ului, răspândise, pe baza unor presupuse divulgări ale ex-spionului englez Christopher Steele, reluate de site-ul BuzzFeed, zvonul potrivit căruia serviciile secrete ruseşti ar deţine material compromiţător despre Trump. Există însă probleme mai importante, el şi-a manifestat intenţia de a-şi pune în aplicare într-un răstimp extrem de rapid  promisiunile electorale. Între ele figurează construcţia unui zid la frontiera mexicană şi remedierea controversatei reforme a sistemului de asigurări de sănătate, zis „Obamacare.”
A calificat site-ul BuzzFeed.această „grămadă de gunoi”. Și i-a interzis să pună întrebări unui jurnalist de la cunoscutul canal tv „progresist”, CNN, cunoscut ca răspânditor de știri false, dar și cu înclinații democrate, pe care le-am văzut clar în timpul campaniei electorale. După „o baie” de CNN simți nevoie să te muți pe FOX sau orice altceva. E destul de plictisitor să vezi cum presa de stânga se grăbiește să-l condamne. Șeful ales al statului american nu ar putea fi şantajabil de către Rusia lui Putin. Despre care el a admis, oarecum,  că se află la originea agresiunii  comise de hackeri, dar a existat și un  CNN cu informaţii compromițătoare, dar care acum începe să dea înapoi. Trump a reacţionat cu promptitudine. I-a numit mincinioşi pe unii jurnalişti şi a comparat acţiunile serviciilor secrete americane cu metodele folosite în Germania nazistă.
***În istoria recentă a SUA niciun preşedinte nu s-a întâlnit atât de rar cu reprezentanţii media ca Obama. La despărțire, aceștia au fost de față în Chicago, la discursul final al fostului președinte, care le-a mulțumit pentru faptul că au contribuit (cum?) pentru ca el să devină MAI BUN. “…un om mai bun datorită vouă”. Și a plouat cu lacrimi, când Obama și-a elogiat soția, au lăcrimat el, soția și o fiică, dar și Biden, care se întorcea cu spatele la public ori de câte ori se ștergea la ochi, punându-și apoi batista în buzunarul de la spate al pantalonilor, iar după aceea a urmat decorarea sa.
Președintele a facut o trecere in revistă a unor realizari din  mandatele  sale, la scăderea șomajului, legalizarea mariajelor homosexuale, relațiile  cu Cuba…„Da, putem. Da, am reușit. Da, putem” a spus Barack Obama.
***Da, putem, dar ce? Prin 2009 sau 2010 am trecut deseori pe autostrada 808 din San Francisco Bay Area, în Fremont, nu departe de Silicon Valley, admirând o superbă construcție industrială în curs de terminare. Muncitorii vopseau o firmă cu un imens „S”. SOLYNDRA era firma ce urma să facă panouri solare și reunind mai multe firme mici sub un singur acoperiș. Am avut ocazia rară să trecem pe sub burta elicopterului lui Obama, care îl ducea pe președinte la acea locație, mult dragă lui, care trebuia să devină un exemplu de dezvoltare pentru energiile neconvenționale. În 2011 situația nu mai era deloc roză. Ca şi cum nu era de ajuns că panourile solare sunt prea scumpe pentru a scoate profit din electricitate, a mai apărut o problemă. Ele erau prea ieftine pentru a le aduce producătorilor profit din vânzare. Producătorii de panouri fotovoltaice din Europa şi America mergeau la ora aceea pe pierdere, din cauza competiţiei chinezeşti pe o piaţă care nu prea exista…
Aici am aflat și cauza vizitelor lui Obama la Solyndra. Ea s-a pus pe picioare inclusiv cu ajutorul unui împrumut guvernamental de jumătate de miliard de dolari, în 2009, când anunţa că în 2-3 ani electricitatea din surse solare va fi mai ieftină decât cea produsă din cărbune.  Obama a vizitat compania de mai multe ori şi a dat-o ca exemplu pentru cele peste 1000 de „joburi verzi” create. Numai că Solyndra nu a mai fost rentabilă și şi-a anunţat insolvenţa. În preajma campaniei electorale a lui Obama, fabrica a trebuit să înapoieze banii guvernului, pentru a fi folosiți cu acest prilej. Trimișii din Washington scotoceau și pe la manageri acasă după bani…Unul din punctele tari ale  sale se dovedise a fi un fiasco.
Actualmente halele enorme sunt folosite ca teren de sport în sezonul rece sau pe timp nefavorabil. Tragi acolo un tenis, un fotbal. La fel ca pe spațiile de parcare rămase goale în jurul unor fabrici plecate în bejenie prin Asia, lăsând chiar în mijloc de Silicon Valley tristețea miilor de lucrători americani ce și-au pierdut locurile de muncă. În timp ce Obama anunță acum succesele sale cu șomajul. Dacă nu vedeam toate aceste lucruri, nu aș fi avut unde să citesc despre ele. Îmi pare sincer rău după acele fotografii pe care le-am realizat în acele locuri golite de oameni și pline de animale sălbatice, în plin Bay Area, pe care le-am șters de pe cartele.
***Obama a lăsat în urmă „un dezastru”, afirmă Trump. Pentru noi o asemenea afirmație nu poate să fie chiar atât de exactă, întrucât nu credem că America a rămas „sleită de puteri” după un președinte slab. Unele probleme am văzut cu ochii mei în Silicon Valley, în anii din urmă și am rămas puțin pe gânduri. Este aceasta în întregime America? Aici este locul cu cea mai mare diversitate etnică din lume, dar nu amintește cu nimic de mozaicul populațiilor, caracteristic Statelor Unite. Americanul de rând ține să precizeze: „Silicon Valley is not America!” Chiar și pentru vecinii Văii, cei din Santa Cruz de lângă Ocean, este un teritoriu străin: îl numesc cu indiferență „Over the Hill”. Palo Alto este și orașul în care există cea mai educată populație din lume. „Femeile și bărbații uitați nu vor mai fi uitați niciodată. Vom fi solidari cu toții ca niciodată înainte”, a spus Donald Trump. “O să vă ajut să prosperaţi. Vrem să continuaţi să inovaţi. Nu există nimeni ca voi în lume”, le-a spus el directorilor din Silicon Valley, prezenţi la  extraordinara reuniune de la Trump Tower.
***A fost, în fine, primul summit major între liderii sectorului tehnologiei şi Donald Trump, care în timpul campaniei electorale a criticat în mod public companii precum Apple şi Amazon. A venit momentul constructiv, al păcii. Participanţii la reuniune au discutat subiecte precum îmbunătăţirea securităţii cibernetice a SUA, repatrierea profiturilor de peste hotare ale companiilor americane şi accesul pe piaţa chineză. „Nu există nimeni ca voi în lume.”
Trump şi vicepreşedintele Mike Pence au fost înconjuraţi de nume importante precum Tim Cook, director general la Apple, Satya Nadella de la Microsoft şi Larry Page de la Alphabet (Google), fondatorul şi directorul Amazon, Jeff Bezos, fondatorul şi directorul SpaceX, Elon Musk, directorul operaţional de la Facebook, Sheryl Sandberg şi şeful Oracle, Safra Catz, dar și de la Tesla sau Uber. Trei dintre copiii lui Trump au fost așezați în capul mesei. Jack Dorsey de la Twitter, nici nu a fost invitat. Motivul ar fi faptul că, în timpul campaniei, acesta ar fi intervenit personal pentru a opri echipa de campanie a lui Trump să creeze o atmosferă nefavorabilă pentru Hillary Clinton. Versiunea transmisă oficial de echipa lui Trump a fost că Twitter nu e o companie suficient de mare.
***„Vrem să continuați cu aceste inovații incredibile… Orice putem face ca acest lucru să se întâmple în continuare vom face, vom fi acolo pentru voi”, a spus Trump. „Îmi puteți suna oamenii, mă puteți suna pe mine, oricând. Nu contează.”
Mulți directori de top de tehnologie nu au știut, până atunci, la ce să se aștepte atunci când s-au îndreptat spre Manhattan. Ei au avut motive să se teamă de o „ambuscadă.” Dar dacă Trump a avut sau mai are o ranchiună împotriva Silicon Valley pentru modul în care mulți dintre locuitorii săi l-au ridiculizat și bârfit în campania pentru prezidențiale (prin unele cotloane se mai întâmplă asta și azi), acum, la ședința unde presa n-a avut acces, a „lucrat” din greu ca acest lucru să nu se vadă. În schimb, „Valea” s-a angajat să nu construiască o bază de date a musulmanilor…
***Trump s-a lăudat, în debutul întâlnirii, cu potopul convocărilor. “Nu vă voi spune sutele de apeluri pe care le-am făcut, cerându-vă să veniți la această întâlnire. ” NICI ÎN S.U.A. NU MAI EXISTĂ CEVA SIMILAR ZONEI INDUSTRIALE SILICON VALLEY.
Jamie Corley, un fost consilier superior al președintelui Senatului trăiește acum în San Francisco, unde are o fundație care speră să promoveze o mai bună înțelegere între Silicon Valley și Washington, lucru ciudat dar nelipsit de interes.
Ea a mai spus că retorica lui Trump sugerează că nu este necesar să se susțină lucruri cruciale pentru succesul din Silicon Valley, cum ar fi o forță de muncă diversă completată de capacitatea țării de a importa muncă de înaltă calificare din alte națiuni. “Noi credem într-un meritocrație în care există o oportunitate pentru toată lumea.” Este OK. Printre defectele sale, Silicon Valley a declarat public aspirațiile sale nobile, cum ar fi vindecarea bolilor, eradicarea sărăciei, interconectarea oamenilor și salvarea mediului înconjurător. Dorește oare Trump ceva în plus? Da, este sigur că alegerea lui  face să se vadă clar un adevăr incomod pentru mulți din Silicon Valley: că regiunea nu a avut niciodată o relație cu Washington-ul, nici chiar cu liderii-tech „prietenoși”, cum ar fi (fost) președintele Obama. S-ar putea motiva asta prin faptul că unele companii de aici sunt încă începătoare în ceea ce privește jocul de influență. „Lipsa de experiență a condus la unele concepții greșite fundamental între Silicon Valley și Washington”, a spus Corley. “Silicon Valley crede ca DC este alergic la inovație…”
Pe de altă parte Robert Atkinson, președinte al Tehnologiei Informației și grupul de cercetare Fundatia Inovare din Washington crede că “Silicon Valley are această atitudine pentru că ei pur și simplu nu înțeleg. Asta e culmea aroganței. Ei trebuie să mai crească. ” Un anume orgoliu a izolat Silicon Valley de restul țării.
***Desigur, Silicon Valley vrea să ajute lumea, și ar trebui să includă toată omenirea, însă prioritate au oamenii din propria lor țară. Basheer Janjua de la Integnology, Santa Clara (San Francisco Bay Area, n.n.) spune că Silicon Valley ar putea folosi un nou început cu Washington-ul, iar noutatea lui Trump ar putea servi drept vehicul. În același timp, Trump ar putea fi de folos dacă și-ar reinventa guvernul. Mulți președinți au promis să facă acest lucru, dar ei au eșuat aproape întotdeauna. “Care este cel mai inovativ lucru pe care l-a făcut guvernul în ultimii 10, 15 ani? Trump este excepția. El este o mașină eficientă de execuție. Și el execută cea mai mare ineficiență pe care am creat-o vreodată. Se numește guvernul Statelor Unite “.
***Jared Kushner a trecut la treabă. A început prin a aduna informaţii. „I-am sunat pe unii dintre prietenii mei din Silicon Valley, cei mai buni afacerişti online din lume“, a afirmat Kushner în discuţia cu jurnaliştii „Forbes“. Reţelele Twitter şi Facebook  fiind instrumente-cheie pentru răspândirea mesajului republican. Acum, după ce socrul său a devenit liderul lumii libere, Kushner, care este evreu ortodox, ar urma să joace un alt rol-cheie. Trump i-a propus să fie el „cel care va face pace între Israel şi Palestina“ şi vrea ca mediator pentru pacea în Orientul Mijlociu să fie ginerele său. Trump consideră că ar fi „foarte bun la asta“.
A consemnat Erwin Lucian Bureriu
(Foto Jackie Evancho )