Cuvântul francez “cellier” e greu de tradus în română sau engleză, în special în contextual la care mă refer aici. În română dicţionarul te îndreaptă spre “pivniţă”, “beci”, iar în engleză îţi spune “store room”, care ar fi “cameră magazin”. Dar “Le cellier de Ioana” este un nume care implică un frumos joc de cuvinte. Este galleria-atelier a pictoriţei Ioana Tomescu Mayet din Honfleur, amenajată într-o casă veche cu mult charm din minunatul orăşel de pescari Honfleur. O casă care pe vremuri era atelier şi magazin de cidru de mere şi care poartă cu ea misterul unor tunele subterane cu construcţie stil Eiffel pe care, prin 1830, măicuţele dela fosta mănaătire din apropiere le foloseau pentru a merge la Spitalul Farului spre a evita străzile oraşului.
Pentru mine o altă foarte plăcută descoperire de prezenţă românească surpriză în străinătate.
Anul trecut, fiind în vacanţă în Franţa, pasiunea mea pentru artă m-a dus în Normandia, unde întreaga vară 2016, din aprilie până în septembrie, a avut loc a treia ediţie a Festivalului Normandiei Impresioniste. Normandia este cunoscută ca fiind regiunea unde “s-a născut impresionismul”. Anul acesta festivalul a avut ca temă principală, portretele impresioniste, şi a constat din 450 de evenimente în întreaga regiune: expoziţii de artă, mese la iarbă verde, spectacole de sunet şi lumină, şi concerte. (Cotidianul.ro a publicat un articol frumos ilustrat despre acest festival http://m.cotidianul.ro/festival-normandia-impresionistă-285457). În pelegrinarea mea prin Normandia m-am oprit în locul preferat mie, micuţul orăşel Honfleur, cu case tradiţionale, faţade cu mult lemn, străzi înguste cu caldarâm de piatră, şi peisaj romantic de bărci în portul de pescari încă activ. Evident, primul drum pe care l-am făcut a fost la Musée Eugène Boudin unde era o expoziţie intitulată “Tinereţe în era Impresioniştilor” (1860 – 1910). Şi ieşind din muzeu, pe gardul curţii adiacente muzeului am văzut panourile “Le cellier de Ioana – Atellier d’Artiste”. Şi dacă alte nume feminine româneşti există în diverse limbi (Ana, Maria, ba chiar şi al meu, Ileana, care se întâlneşte în America de Sud) Ioana e strict “al nostru”. Aşa că mi-am spus: trebuie să o vizitez pe Ioana. Străbătând o curte cu charm, am intrat în galerie şi m-am trezit într-o bogăţie de culori şi imagini: scene marine, peisaje urbane şi săteşti, nuduri, portrete, capete, picturi de pomi şi flori. Un domn ne-a condus prin mica sală a galeriei explicându-ne picturile. Domnul era francez. Dar CV-ul pictoriţei pe un colţ de masă mi-a dezvăluit că Ioana s-a născut în România, a studiat Belle-Artele la Bucureşti (1969) şi s-a stabilit în Franţa cam în acelaşi timp cu mine (ea în 1971, eu în 1972). Domnul galerist ne-a chemat-o pe Ioana din casa plină de parfum local de alături. O doamnă blândă, cu voce calmă şi plăcută, ne-a invitat să vizităm locuinţa şi atelierul ei. O adevărată casă-galerie, de aproape nu se vedea albul pereţilor de atâtea picturi, în salon, pe casa scării, în toate încăperile. Ne-a dus în micul ei atelier, de la etajul cel mai de sus, unde pe vremuri era camera lucrătorilor din făbricuţa de cidru. Picturi, cărţi despre artişti cunoscuţi, vedere spre acoperişurile din vecinătate, şi în zare portul cu tradiţionalele lui bărci cu multele lor catarge beţe verticale pierdute in ceaţa micului golf pitoresc. A fost o întâlnire deosebit de agreabilă. Ne-am spus fiecare, ea şi eu, povestea vieţii noastre. Eu cum “mi-am luat lumea’n cap de una singură”. Ea explicându-mi că nu ar fi putut face asta niciodată, n-ar fi avut curajul. În viaţa ei a apărut francezul François Mayet care a scos-o din România. Cu el (inginer, lucrând pentru nişte firme importante) a avut ocazia să călătorească mult. ”Şi eu am lucrat tot timpul, pe ori unde ne aflam. Am pictat. Am făcut expoziţii. Una chiar la Bagdad.” În atelier am împărţit pasiunea comună pentru cafea express. Ioana ne-a servit cu un Nespresso, mie amintindu-mi brusc de parfumul fermecător de pe strada Batiştei în Bucureşti când treceam prin faţa magazinului de cafea a unui armean. Pictoriţa româncă, amintiri, nostalgie.
Ioana ne-a povestit despre marea ei admiraţie pentru Matisse, care apare evidentă în frumoasele tablouri ale ei cu ii. Mi-a plăcut în deosebi cea cu iia verde si fusta mov. Marinele Ioanei evocă pe cele ale pictorului Albert Marquet (pe care, cu jenă trebuie să recunosc că l-am descoperit abia astă vară la o expoziţie la Palais Tokyo, la Paris). Iar nudurile, peisajele, şi capetele din picturile Ioanei amintesc de Şcoala de la Paris (L’Ecole de Paris). Sunt şi câteva peisaje din România şi apoi câteva femei orientale care mi-au trezit în minte pe cele ale lui Ingres. “Lucrez în guaşă şi acuarelă. Pensula mea se exprimă diferit funcţie de suportul pe care îl aleg: hârtie de mătase, hârtie gen-de împachetat craft/kraft, carton artisanal tailandez sau hârtie mai tradiţională.” Oricare ar fi mediul, picturile Ioanei se remarcă prin puterea liniei desenului şi armonia culorilor. Ioana este o talentată coloristă. Operele ei reflectă diveresele locuri unde a trăit, sate şi mănăstiri româneşti, peisaje marine bretone sau normande, orăşele de munte. Iar în ce privesc Algeria şi Orientul Mijlociu, unde familia s-a deplasat după locul de lucru al soţului ei, i-au inspirat minunate guaşe unde siluetele femeilor orientale se conturează din câteva linii exprimând atitudinile, culorile şi misterul lor specific pe care îl ştiu din poveştile mamei mele, care a cunoscut bine Grecia şi Turcia. Dintre tablourile preferate de mine: Rochie mov intr-un fotoliu “fauve”, iia violetă, iar din peisajele marine, Cheilul Sfânta Caterina, Honfleur în albastru, toate pe hârtie de mătase.

 
Ioana a expus la cunoscutul Salon de Toamnă de la Paris, la Salonul de la Versailles şi cel din Saint Germain-en-Laye. A avut şi diverse expoziţii solo, printre care, recent, la Amsteram Royal Gallery în Martie 2013.
“Am locuit multă vreme la şi lângă Paris. Şi am vândut, dar niciodată ca acum. De când suntem la Honfleur mi-am văzut visul realizat: mi-am putut în fine expune picturile (ţinute ani la rând în teancuri, teancuri) pe perete. Ramele mi le face François. A devenit mare specialist. Multe din lucrările mele sunt în colecţii private. Am cumpărători din întreaga lume.”

Dacă va place frumosul, dacă va place culoarea, dacă aţi simţit o tresărire la picturile cu bluze româneşti ale lui Matisse, nu ezitaţi să faceţi “o haltă” la Honfleur să vizitaţi galeria Ioanei. Este o încântare. Şi cum poate mai trece vreme lungă până ajungeţi prin Normandia, puteţi admira tablourile figurative pline de culoare, de la foarte gingaşe la pline de forţă, pe situl official al Ioanei: www.artmajeur.com/ioana.