Back home
Roteando,
le mie cellule ho sperso
e donato al vento,
intrecciate a fili di
arabesco..
note indecifrabili
che raccolgo
nel meccanismo simile
ad orologio squassato e
sei tu, sono io,
riportati a casa
feriti;
ci ridestiamo colore,
iridi, papaveri
e spighe che
lavano il dolore
nell’aura d’ambra che avvolge il sangue speso
e lo perde dentro
un semplice ricordo..
Back home
Rotind,
celulele mi-am pierdut
și dăruit vântului,
împletite la firele de
arabesc..
note indescifrabile
pe ce le adun
în mecanismul similar
unui ceas zguduit și
ești tu, sunt eu,
readuși acasă
răniți;
ne redeșteptăm culoare,
curcubeie, maci
și spice care
spală durerea
în aura ambrei înfășurând sângele risipit
și-l pierde într-o
simplă amintire..
Cleopatra
Eri raccolta all’ombra
dei pensieri-nebbia,
quella madre
che più non scorgo,
eclissata dal mio ego,
un deserto
che l’immagine risalta.
Cleopatra,
temevi un dì la serpe,
dico, anche di pezza,
e fra le dita leggevi
il mio destino..poi,
scivolata nello spazio d’un atomo,
vidi la tua forma
accecarmi
ed il mio sguardo
teso
ad una goccia di rimpianto
e di beata gioia.
Cleopatra
Erai reculeasă la umbra
gândurilor-ceață,
mama aceea
pe ce n-o mai zăresc,
eclipsată de egoul meu,
un deșert
pe care imaginea îl subliniază.
Cleopatra,
o zi te temeai de șerpii,
vreau să spun, și din cârpă,
și între degete citeai
destinul meu..apoi,
alunecată în spațiul unui atom,
văzui forma ta
să mă orbească
și privirea mea
țintită
spre o picătură a regretului
și a bucuriei fericite.
Chiara d’Assisi
Le tenebre si fan leggere
e rischiaran d’improvviso,
non è facile contare le promesse disattese..
ma tu, correndo su prati rossi, fossi,
hai cancellato una lacrima
e l’istante precedente.
La casa era dismessa,
misero sdentato sorriso,
la tua mano accogliente
a porgere il pane.
Scesi anch’io
e t’aspettava il matto
in partenza per Roma,
inciampai e per un istante..
l’acqua smise di segnare il ruscello,
non più un sussurro
o verso d’allodola..
mi reclamò la notte.
Clara din Assisi
Tenebrele se ușurează
și însenină deodată,
nu sunt ușor de socotit promisiunile încălcate..
dar tu, alergând pe pajiști roșii, șanțuri,
ai șters o lacrimă
și clipa mai devreme.
Casa era părăsită,
zâmbet mizer și știrb,
mâna ta primitoare
care întindea pâinea.
Am coborât și eu
și te aștepta nebunul
plecând spre Roma,
m-am împiedicat și pentr-o clipă..
apa se lăsa de imprimat pârâul,
nu mai un șopot
sau viers de ciocârlie..
mă reclamă noaptea.
Seta
Il tuo sorriso era seta,
accogliente velluto,
coperta,
due occhi ossidiana
rilucenti al buio,
chissà quale carovana
dietro le quinte
l’accompagnava,
quali impavidi corsieri
su steppe ardenti
e poi..il freddo.
Seta..
il tuo perdono,
coscienza,
fendevi anche la notte
come un faro imperituro
e poi..ti lasciavi
intangibile presa
marginale, prevalente..
Mătase
Zâmbetul tău era mătase,
catifea primitoare,
pătură,
doi ochi obsidian
strălucitori în întuneric,
cine știe ce caravană
în culise
îl însoțea,
ce neînfricați armăsari
pe stepe fierbinți
și apoi..frigul.
Mătase..
iertarea ta,
conștiință,
despicai și noaptea
ca un far nepieritor
și apoi..te lăsai
prins intangibil
marginal, prevalent..
Luca Cipolla
