Cine vine-ncet cu umbră îmbrăcată
După ce lumină adunase lin?
În urmă doar tăcerea rămâne-agăţată
De aer răscolit cu miros de crin!
Şi până la cer, mirarea curgătoare
Îmbracă haina celei dinainte.
Prin crengi de abur fum gata să zboare…
Scântei derizorii iar clipesc cuminte.
În verdele tristeţii bat paşii năluci,
Tata e sculptat în poarta aşteptării!
Privirea mamei arde, sus, peste uluci
Iscodind zadarnic dâra depărtării.
E sărbătoare! Mişcarea-i e sfioasă
La cina uitată-n cercul nopţii-nchis
Şi cui luminează lacrima în casă
Când ochiul timpului alunecă-n vis?!
Lia Ruse
