În contextul în care perspectiva aderării Turciei la Uniunea Europeană se îndepărtează, revenirea rătăcitei insule ar fi un câștig. Scoția nu e singură în acest demers anti-englezesc, căci și Irlanda de Nord nutrește aceleași sentimente iar Brexitul statuează o barieră nefirească între un membru UE – Irlanda și Nordul insulei. Până la urmă, declanșarea unui nou referendum în aceste zone ar putea determina și pe enlezi să se reîntoarcă în matca UE. Altminteri UK al Marii Britanii se va împărți în mai multe țări… Acum este clar că acele 5 milioane de oameni care trăiesc în Scoția ar dori să se rupă de Marea Britanie. Presupunând că o uniune de 300 de ani ar putea fi demontată ușor și că nu ar urma nicio hemoragie serioasa de investiții. (Apropos, se spune că mai bine nu intra România în UE decât să iasă Marea Britanie. Fain!)
Aderarea Turciei prezintă, desigur, unele avantaje comerciale. Puternica bază militară a NATO asigură flancul sudic al Europei și în direcția aceasta atât vechiul continent cât și SUA au pompat resurse importante. Pe de altă parte uriașa țară de pe două continente adăpostește peste două milioane de imingranți, pentru stabilitatea lor acolo plătind mai ales Germania. Un iatagan cu două tăișuri, această populație putând fi utilizată ca un permanent șantaj în coasta Europei. Au existat voci care au observat că dacă statul turc poate fi primit în UE, ar putea fi primit și Israelul, care e foarte aproape de standardele europene. Dar e dificil cu o Turcie flancată mereu de kurzi și un Israel aproape contopit cu palestinienii. Apărând acum, în prezența unui deficit de democrație, pericolul autoritarismului.
Scandalul acuzațiilor naziste ale lui Erdogan a început la refuzul Olandei de a permite turcilor din această țară să contribuie la referendumul pe care și-l organizează pentru sine acest obsedat de putere. Danemarca reactionează, lui Merkel i se cere  retragerea trupelor germane staționate la baza aeriana Incirlik, de vreme ce Recep Tayyip Erdogan încearcă agresiv să-și facă propagandă electorală  în Germania și Olanda, pentru referendumul  care sporește puterile președintelui în stat. Erdogan fiind de acord și cu introducerea pedepsei cu moartea, căreia să-i cadă victime cei pe care-i bănuiește de organizarea recentului puci militar. De parcă în țări ca Turcia și Grecia n-au mai avut loc puciuri militare…
În cele două țări europene trăiesc aproape două milioane de turci cu drept de vot la referendumul din Turcia, care l-ar putea ajuta pe „sultan” sau Fuehrer. Iarăși ambițiile unui singur ins tulbură apele întregii planete.
Germania nu are voie să permită ca armata sa să fie o armă in jocurile de putere ale lui Erdogan. (Marele prieten al lui Victor Ponta, care-l admiră. Ceea ce nu ne miră…)
Se pregătește, în țara care aspiră la structura europeană, o dictatură prezidenţială (islamistă), deasupra oricăror instanţe de control. Liberala Olandă “va plăti un preţ piperat”, avertizase „Erdoan” tranşant. Ulterior a sfidat efortul diplomatic al conservatorului premier olandez. Wilders, i-a întins o mână, afirmând că “doreşte normalizarea” raporturilor. „Mai întâi să plătească preţul”, a ripostat același sultan care, cu doar câteva luni înainte, „pupase fără jenă papucul ţarului ras-Putin.”
Erdogan este chiar prost sau mincinos. Aplaudat de o armată de aplaudaci, parcă din Coreea de Nord, a afirmat că Olanda e de vină pentru masacrul de la Srebrenica. Acesta a fost săvârșit de sârbi. Singura legătură cu Olanda: când au aflat de masacrul de la Srebrenica, săvârșit în perioada în care trupele ONU olandeze se găseau în zonă, întreg guvernul olandez a demisionat. Trupele ONU nu ar fi putut face nimic în fața ferocității sârbilor, iar guvernul olandez a dat dovadă de bun simț și s-a simțit vinovat pentru propria neputință, în niciun caz pentru genocid. Ne crede satrapul turc neinformați, manevrabili și cretini?
Din păcate, imperiul otoman nu împărtășește valorile europene şi pe cele aflate la baza alianţei NATO, din care, culmea, Turcia face parte. Erdogan acuză unele țări ale UE de „nazism” şi “fascism”, el care fixează temelia unui  regim islamist cu tendinţe totalitalitare.
Europa e surprinsă de această atitudine tocmai în momentul dificil în care-și conturează controversatele planuri de multiplicare a „vitezelor” integrării și în vreme ce în Olanda şi Franţa bat la uşă alegeri cu populişti în rol de favoriţi, iar Germania nu-i departe. Totodată ţări guvernate de stânga, precum Franţa (care a primit mulțumiri de la sultan pentru că permite mitingurile electorale ale turcilor din teritoriu) şi Suedia, continuă să se complacă în laşitate, cedând în faţa şantajului regimului Erdogan.
Or, singurul procedeu demn în asemenea cazuri este riposta hotărâtă. Martin Schulz, candidat la funcţia de cancelar al Germaniei, a îndemnat Administraţia Erdogan “să guverneze propria ţară”, calificând “periculoasă” tendinţa de externalizare a campaniilor electorale, să EVITE “declaraţiile excesive” în DISPUTELE cu Olanda şi Germania. “Uniunea Europeană îndeamnă Ankara să se abţină de la orice declaraţie excesivă şi de la acţiuni care riscă să conducă la exacerbarea situaţiei”, se arată într-o declaraţie comună semnată de Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Extrerne, şi de Johannes Hahn, comisarul european pentru Politici de Vecinătate şi Extindere. Angela Merkel a respins și ea  acuzaţiile Turciei, primind drept răspuns reproșul că Berlinul că încearcă să ajute la înfrângerea preşedintelui turc. Merkel a denunţat la rândul ei încălcările nedemocratice ale libertăţii presei în ţara turcă. Nici spațiul public olandez nu este locul unde să se desfășoare campania politică a altei țări. Trei mitinguri similare au fost anulate în Germania, provocând furia liderului de la Ankara.
Probabil referindu-se la imigranți sau reprezentanți ai Kurdistanului, Erdoğan a acuzat vineri Berlinul că “ajută și adăpostește teroriști”. A urmat o alerta cu bombă într-un oraș din Germania.
În paralel, o suită de strigăte în microfon, sălbatice, de mahala, la Istamnbul: „Practicile voastre nu sunt diferite de cele ale naziștilor. Eu credeam că Germania a renunțat. Ne-am inselat. Voi ne tineți lecții de democrație!…Olanda, republică bananieră! Dacă sacrifici relațiile turco-olandeze de dragul alegerilor, vei plăti prețul. Occidentul și-a arătat adevăratul chip în ultimele zile”,  a urlat șeful statului turc. Hai sictir! Și fără scuze reciproce. Premierul Olandei: „Dacă ei vor escalada situația, va trebui să răspundem”. Cum? Cu lalele?
În faze ceva mai dure, în fața consulatului Turciei din Rotterdam, poliția călare a dispersat câteva sute de manifestanți care cereau să o vadă pe ministrul turc Sayan Kaya. Aceasta a fost împiedicată să li se adreseze și expulzată. Poliţia olandeză a folosit și tunuri cu apă. Protestatarii au aruncat cu sticle şi au bruscat maşinile de poliţie. „Scandalul URIAȘ” dintre Turcia şi Olanda escaladează. Un ministru al lui Erdogan, EXPULZAT. Drept răspuns, la Ankara, manifestanţii au aruncat cu ouă şi portocale (ceea ce nici nu este prea rău!) în ambasada Olandei, iar la Istanbul, drapelul olandez a fost înlocuit cu cel turc pe clădirea consulatului din oraş. A răsărit semiluna pe fond roșu.
„Pe cetăţenii noştri din Olanda i-au atacat cu caii, au pus câinii pe ei şi vor plăti pentru asta. Iar mulţi dintre ei sunt şi cetăţeni olandezi”, a spus  Erdogan. „Mă adresez aici şi celor care vor vota în alegeri: ştiti ce aveţi de făcut, sunt sigur de asta, nici nu trebuie să vă dau nume”, a instigat el la violență. “Puteți să interziceți ministrului nostru de externe să zboare, însă începând de acum să vedem cum vor mai ateriza avioanele voastre în Turcia.”
Politicianul olandez Geert Wilders,  a scris  pe Twitter: “Către toți turcii din Olanda care sunt de acord cu Erdogan: plecați în Turcia și nu vă mai întoarceți NICIODATĂ!”.
„Când 50.000 de migranţi s-au adunat la punctul de frontieră Kapikule (la frontiera turco-bulgară), voi aţi strigat după ajutor. Aţi început să vă întrebaţi: Ce ne facem dacă Turcia îşi deschide graniţele?, a declarat Erdogan. „Ascultaţi-mă bine. Dacă mergeţi mai departe, aceste frontiere se vor deschide, băgaţi-vă asta în cap!”
Prea târziu să-și mai bage în cap cineva așa ceva, căci o parte din aceste frontiere s-au și deschis. În Suedia s-au întâmplat exact evenimentele anticipate de Donald Trump, la care premierul Suediei l-a atacat pe președintele american că-i defăimează țara. Însă Trump are dreptate și nu „ a inventat” terorismul din Suedia. Violențele, care au avut loc în cartierul Rinkeby din capitala Suediei, o zonă locuită în marea sa majoritate de imigranți și caracterizată de un ziarist de la Expressen drept „teatru de tăzboi”, s-au soldat cu răniți și mai multe mașini incendiate. Forțele de ordine au fost nevoite să se retragă la o stație de benzină, după ce a fost nevoită să tragă foc de avertisment, în timp ce un grup de circa 30 de vandali îi bombardau cu pietre pe polițiști.
Europa stă și sub amenințarea imigranților aventuriști.
Ziarista britanică Katie Hopkins a realizat pentru Daily Mail un reportaj terifiant pe străzile din Suedia, țara considerată cea mai liberală din lume. Ea ne descrie o realitate la s-ar putea să se întâmple în toată Europa dacă Erdogan va da drumul imigranților pentru a se răzbuna.
„Nu am mers în Suedia pentru violențele de stradă. Sau din cauza lui Trump. Părinți  mi-au scris că erau îngrijorați pentru fiicele lor, că Suedia nu mai este locul pe care oamenii și-l imaginează, că fetițele se tem să mai iasă seara afară.
Când Trump a atras atenția lumii asupra Suediei referindu-se în mod stângaci la efectele imigrației în masă asupra a ceea ce a fost cândva percepută drept cea mai liberală țară de pe pământ, această țară se afla pe punctul de a exploda. A presărat praf de pușcă peste amestecul exploziv al miilor de tineri imigranți plictisiți, care s-au născut în război și au adus războiul cu ei.
O fată de 27 de ani – să-i spunem Lucy – este îngrozită să mai iasă singură. Locuiește în vecinătatea unui centru comercial aglomerat care atrage imigranți din așa-zisele „no-go zones” (zone unde legea nu poate fi impusă – n.r.) și care o înspăimântă în drumul spre serviciu și apoi spre casă. Pe podul din apropierea apartamentului ei se adună o bandă de bărbați. Zi și noapte. Ea trebuie să treacă foarte aproape de ei când străbate niște scări. O face mereu în fugă, având în mână sprayul. Apartamentul ei a fost spart săptămâna trecută în miezul zilei. Hoții i-au luat laptopul și cheile de la mașină. Apoi mașina. Poliția i-a spus că este prea ocupată ca să vină.
Am văzut eu însămi care este situația, când am mers la fața locului, unde se descoperise o grenadă neexplodată într-un coș de gunoi, vizavi de stația de poliție din zona „no-go” a orașului.
În interval de 12 ore de la aterizarea mea în Suedia, un azil de imigranți a ars, suspectându-se că focul a fost pus: o grenadă a fost pusă într-un coș,  iar o altă grenadă a explodat, rănind o persoană la Malmo. Eu cred că este o nebunie. Pur și simplu nu-mi vine să cred că aceasta este Suedia secolului XXI, o țară idolatrizată pentru idealurile ei ultra-progresiste.
Apoi m-am întors pe jos prin suburbiile interzise ajungând până în centru. Cu o săptămână în urmă, acest loc fusese incendiat și jefuit în timp ce lumea privea. M-am întrebat ce este straniu, în afara unei liniști bizare. Și apoi am realizat că eram singura femeie de acolo. Toți ceilalți erau tineri. Africani și bărbați. Vorbind araba. Bântuind fără vreun rost aparent. „Cară-te, curvă albă, du-te-n mă-ta”, mi-au răspuns și au dat să-mi demonstreze ce le fac ei „micilor lor prietene albe”. Dimineața următoare, am mers la un centru multi-religios pentru femei să le întreb unde erau toate aseară, de ce stau în casă, de ce într-o țară mândră de egalitatea ei, sunt închise ca într-o capcană. O doamnă a explicat: există un cod moral ciudat acolo la Rinkeby. Ești mult mai expusă la agresiuni decât la Malmo. Acești băieți cred că pot lua orice de la o femeie care nu poartă vălul islamic sau măcar nu își acoperă părul. Am simțit o teribilă tristețe. Tristețe pentru că într-o țară atât de mândră de drepturile femeii, aflată în fruntea luptei pentru egalitatea femeilor, există astfel de locuri…”