ÎNAINTE cu o zi sau două aud la Radio România Actualităţi un anunţ despre Duminica Floriilor în Parcul Naţional, unde se organizează un târg de peşte (când ajung văd pe afişul de la intrare Florii rimând cu scrumbii, ceea ce automat induce în subconştient “nevoia de scrumbii”, fripte, arse, prăjite, coapte…cum or fi, scrumbii să fie ! )
ÎNAINTE am urmărit declaraţia Preşedintelui Donald Trump privind atacul din Siria ( “…Using a deadly nerve agent, Assad choked out the life of innocent men, women and children. It was a slow and brutal death for so many, even beautiful babies were cruelly murdered in this very barbaric attack… We ask for God’s wisdom as we face the challenge of our very troubled world. We pray for the lives of the wounded and for the souls of those who have passed. And we hope that as long as America stands for justice, that peace and harmony will in the end prevail…” O declaraţie cu un final mult mai amplu decât discursurile obişnuite ale preşedinţilor americani, care se refereau doar la binecuvântarea Americii de către Dumnezeu; de data aceasta Donald Trump încheie spunând “ Good night, and God bless America and the entire world. Thank you.”), o declaraţie impresionantă întrucât liderul american a simţit nevoia să facă apel (“…Tonight I call on all civilized nations to join us in seeking to end the slaughter and bloodshed in Syria. ”) la toate naţiunile civilizate /deci la solidaritatea întregii lumi civilizate, ceea ce îl “reaşează” pe Trump în postura de lider al celei mai importante naţiuni pe plan internaţional, ceea ce face diferenţa faţă de “monismul” acelei ‘America first’ ce părea “dezinteresată” de locul şi rolul ei în “multipolaritatea” lumii contemporane/).
DUPĂ urmăresc intervenţiile mai multor comentatori politici şi jurnalişti care afirmă că, după reacţia liderului de la Casa Albă legată de ceea ce s-a petrecut în Siria, “America are, în sfârşit, Preşedinte !”
ÎN TIMPUL Duminicii Floriilor stau la o coadă imensă, în Parcul Naţional, pentru a prinde şi eu măcar “o ciozvârtă de borş de peşte” (mi-am luat gândul de la scrumbii, toate care erau prăjite, coapte, fripte etc. s-au terminat, suntem anunţaţi “fără milă“ că trebuie să mai treacă un timp până va fi pusă pe grătar “o nouă hoardă de scrumbii”), deci mă aşez răbdător la …”borş de peşte”; când ajung mi se explică faptul că “borş de peşte“ nu mai au, au doar un borş “roşu, care este unguresc şi unul alb, care este lipovenesc”. Dragi cititori, dacă mai mergeţi la un târg de peşte să nu faceţi greşeala care am făcut-o eu: am cumpărat borş fără să gust… Ajung fericit (la o masă unde întreb dacă este un loc liber) cu recipientul cu borş alb şi cu o felie de pâine de casă, gust şi descopăr o zeamă chioară, dar mi-e foame şi mănânc cu nesaţ bucata de peşte. În jur, peste mese şi peste Parcul Naţional, miros de fum, de mititei, de peşte la grătar, de ”(foste şi viitoare) scrumbii prăjite”. Într-un cuvânt care sintetizează totul (aşa cum explică cineva la telefon când este întrebat CUM ESTE ACOLO…adică în Duminica Floriilor, în Parcul Naţional plin de lume, de cărucioare, de biciclete, de jucării pentru copii, de îngheţată, de tarabe, de dulciuri şi, mai presus de toate, de fum de peşte): HAOS.
