ICR New York şi Institutul Harriman al Universităţii Columbia organizează în 25 aprilie 2017, la sediul Institutului Harriman, prezentarea susţinută de dr. Noemi Marin, cu titlul „Why 1989 still matters? Post-Communist Rhetoric, Romanian Discourse and European Identity as Public Arguments of Democracy”.

 

Prezentarea prof. dr. Noemi Marin se concentrează asupra discursului politic din România, Europa de Est şi SUA, dinainte şi după 1989, având ca sursă recent publicatul său volum „Rhetorics of 1989: Rhetorical Archaeologies of Political Transitions”, coeditat împreună cu Cezar Ornatowski (Routledge, 2015) şi care dezbate felul în care discursul politic din perioada comunistă şi de tranziţie modifică (sau nu) actul democratic şi ce provocări inerente rămân valabile până azi, în arena publică.

 

Doamna Noemi Marin este profesor universitar dr. docent în ştiinţele comunicării la Facultăţile de Comunicare şi Studii Multimedia, editor şi director al Revistei Academice de Ştiinţele Literaţiei şi Tehnologie, vicepreşedinte al Asociaţiei de Studii Româneşti din Statele Unite, fost decan şi actualmente profesor în cadrul Florida Atlantic University, din Miami. A părăsit România la sfârşitul anilor `80 şi a devenit unul dintre cei mai apreciaţi specialişti americani în ştiinţele comunicării şi cel mai important (din mediul academic) dintre cei specializaţi pe studiul comunicării din epoca totalitară din Europa Centrală şi de Sud-Est. A elaborat studii de retorică, comunicare politică, studii despre discursul politic în România şi în estul Europei. Cel mai recent volum, ”Rhetorics of 1989: Rhetorical Archaeologies of Political Transitions”, a apărut la una din cele mai mari edituri umaniste din Statele Unite (şi din lume), Routledge. În urma apariţiei cărţii, Noemi Marin a fost invitată să susţină o conferinţă pe marginea ei la Universitatea Harvard (Davis Center). În prezent, prof. dr. Noemi Marin lucrează la o nouă carte despre comunicare politică şi retorică naţionalistă în ţări eurasiatice şi la editarea unui volum despre retorica postcomunistă a tranziţiei în Europa de Est.

 

Foto: Gelu Savonea

 

Harriman Institute, Columbia University:

http://harriman.columbia.edu/event/why-1989-still-matters-post-communist-rhetoric-romanian-discourse-and-european-identity-public