Un vechi și prost obicei al românilor, unde s-ar afla ei prin lume, tot trag cu ochiul la ce se mai poate prinde din televiziunile din țară. Unde poporul e captiv în plasa evenimentelor interne, habar nu are de mișcările din lumea largă. Nu există informații în acest sens decât pe internet, la Euronews sau CNN, pentru cine înțelege engleza.
În fine, în cazul în care Liviu Dragnea nu va fi arestat, va duce totul de râpă în cel mai scurt timp. Se apropie termenul de 1 iulie, dată la care ar trebui să se aplice măriri de salarii și a punctului de pensie. Probabil, conștient de riscul acestei goliri a vistieriei, Dragnea pune de o criză politică.
Potrivit unor surse din conducerea PSD, mai mulţi miniştri sunt pregătiţi să demisioneze în bloc, chipurile nemulţumiţi de relaţia cu premierul Sorin Grindeanu. Evident că nemulțumitul e Dragnea, care nu mai suportă acțiunile unui remier tot mai independent de jupânul Pesedeului care forţează o amplă remaniere. În timp ce Sorin Grindeanu se opune. O eventuală demisie în bloc ar duce la căderea Guvernului, deci puterea ar fi din nou în totalitate la Liviu Dragnea. Luna iunie va fi decisivă. .
Dragnea a pregătit remanierea de vară. Estivală. Tensiunile din PSD capătă amploare de la o zi la alta. Surse din conducerea partidului au declarat pentru “Adevărul” că e “foarte posibil” ca așa-zișii social-democraţi să-şi trântească propriul Guvern. Potrivit surselor citate, sunt 7-8 miniştri PSD care s-au plâns la partid de “proasta comunicare” cu premierul . În plus, miniştrii răzvrătiţi acuză faptul că “Sorin Grindeanu nu impune o direcţie clară guvernării şi este pricipalul responsabil pentru greşelile Executivului”. Revolta din interiorul Guvernului a apărut în contextul în care Liviu Dragnea pregăteşte mişcări ample în Guvern, însă Grindeanu se opune din răsputeri. Astfel, prin intermediul miniştrilor pe care îi controlează, Liviu Dragnea l-ar forţa pe Sorin Grindeanu ori să accepte schimbările, ori să demisioneze. “Adevărul” a scris în urmă cu câteva zile că liderul PSD i-a cerut lui Sorin Grindeanu să remanieze mai mulţi miniştri, pe motiv că prestaţia lor publică a afectat imaginea PSD, însă premierul s-a opus, ripostând că şi-ar pierde şi mai mult din credibilitate dacă ar schimba din nou echipa la nici şase luni de la alegeri, în condiţiile în care Cabinetul Grindeanu a trecut deja printr-o „cosmetizare” în urma protestelor din februarie. Potrivit unor surse din PSD, miniştrii vizaţi de Dragnea sunt: Viorel Ştefan ( Finanţe), Florian Bodog ( Sănătate), Pavel Năstase (Educaţie) şi Gabriel Leş (Apărare). Pe lista neagră mai sunt şi doi miniştri ALDE: Tudorel Toader (Justiţie) şi Toma Petcu (Energie). În condiţiile în care Sorin Grindeanu se opune în continuare remanierii dorite de Liviu Dragnea, premierul s-ar putea trezi cu demisiile a jumătate dintre miniştri pe masă. Planul este cu atât mai credibil cu cât cei mai mulţi dintre membrii actualului Cabinet au o relaţie foarte apropiată cu Liviu Dragnea. În luna viitoare am putea să asistăm la “un nou început”, cu un nou premier şi cu o nouă coaliţie de guvernare din care să facă parte ALDE, dar şi UDMR. “Luna iulie coincide şi cu luna majorărilor salariale, deci ar fi un moment bun pentru noi să arătăm că venim cu o nouă echipă, dar în care să se regăsească şi miniştrii performanţi din actualul Guvern”, a povestit unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru “Adevărul”. “Dragnea poate da jos Guvernul Grindeanu daca vrea” Ce urmări ar aduce această mişcare? În primul rând, Liviu Dragnea ar tranşa din faşă conflictul cu Sorin Grindeanu, care se rostogoleşte de la o zi la alta. De fapt, în PSD au loc primele poziţionări în lupta pentru putere. 
Sorin Grindeanu încearcă să reziste cât mai mult la guvernare, cu gândul că al doilea proces al lui Liviu Dragnea l-ar putea scoate definitiv din joc pe actualul lider al PSD, iar Dragnea, odată cu schimbarea lui Grindeanu, ar arăta că puterea e în continuare la el. “Dragnea poate da jos Guvernul Grindeanu dacă vrea: asta înseamna o manifestare de forţă politică – arată partidului şi ţării că schimbă Cabinete când vrea şi îşi manifestă autoritatea. Înseamna o promovare a celor mai apropiaţi sau mai obedienţi lui (ca să poată trece mai clar agenda socială, economică si mai ales judiciară, care pare să-l preocupe). Este în esenţă un joc de putere de partid: dramatic în momentul de faţă în România politică este altceva, si anume faptul că opoziţia la PSD vine din PSD, căci Opoziţia parlamentară sau prezidentială de facto nu există. În consecinţă, în lipsa concurenţei externe, Dragnea poate acţiona liniştit”, crede analistul politic Radu Magdin.
De văzut cum va reacţiona preşedintele Klaus Iohannis, căci numirea unui nou premier PSD va sta din nou în pixul său. Un avantaj pentru Grindeanu ar fi relaţia foarte bună pe care o are cu şeful statului. Liviu Dragnea ar trebui să găsească un premier fidel, după ce Curtea Constituţională i-a interzis să facă parte din Guvern. “3 la 0 nu e suficient, nu te califici” Surse din PSD au povestit pentru “Adevărul” că Sorin Grindeanu i-a cerut lui Liviu Dragnea să amâne evaluarea miniştrilor până în toamnă, întrucât e prea devreme să fie analizată munca lor. Dragnea, dimpotrivă, a anunţat public că miniştrii vor trece zilele următoare printr-un proces de analiză, care, totuşi, nu trebuie să se soluţioneze automat cu remanieri. Sursele citate susţin că Dragnea se aştepta ca Grindeanu să facă un pas în spate, însă premierul, pentru prima dată de când a fost instalat la Palatul Victoria, a ieşit la atac. Grindeanu i-a transmis şefului său de partid că, la fotbal, dacă ai 3 la 0  în minutul 15, nu te apuci să faci schimbări, cu trimitere la faptul că e prea devreme pentru o nouă remaniere. Liviu Dragnea i-a răspuns tot în limbaj fotbalistic. „Se pot genera contraafirmaţii imediat. Sunt meciuri celebre în care 3 la 0 nu e suficient, nu te califici. Dacă ai luat bătaie cu 4-0, 3-0 nu e suficient, sau poate să ai 3-0 acuma şi la final ai 4-3 pentru ceilalţi. Nu asta este abordarea. Orice semnal de alarmă pe care ţi-l trage oricine şi pe care îl trage cu bună-credinţă trebuie tratat cu foarte multă seriozitate şi cu foarte mult respect“, a afirmat Dragnea. 
DRACULA
Trăieşte într-un castel, are legături puternice cu morţii şi lucrează mai mult noaptea. Nu iese ziua, că e speriat de procurori şi fuge când îi arăţi codul penal. La alegeri face magie neagră şi cumva și morţii votează cu partidul pe care îl conduce. Sunt doar câteva din trăsăturile unui român care locuieşte într-un imens castel în Teleorman şi e bănuit de toată lumea că ar fi Dracula.
Noaptea, acest vampir sugaci de resurse (suge sângele poporului) îi ordonă sclavului său, premierul Grindeanu să dea Ordonanţa de Urgenţă nr 13, prin care i se îngreunează capturarea, sau se prevede că dacă e prins să fie eliberat şi sub nicio formă să nu i se confişte castelul şi restul averii. 
Dacă nu reuşeşte cu sclavul Grindeanu, creatura întunericului mai are o cale prin care poate face rău: hoardele de zombi de partid din Parlament, care îi îndeplinesc ordinele. 
VOR ELIBERAREA ROMÂNILOR DE CĂTRE ROMÂNI.
“Partidul de la televizor arată altfel în interior. Îi leagă banii – nu numai dosarele, socialismul sau guvernarea – și ripostează organizat sub presiunea maselor. Reporterii de la RISE PROJECT” au obținut conversațiile nocturne purtate de liderii PSD în perioada #OUG13. „Le-am urmărit afacerile, descoperind un sistem piramidal cu bani publici”, scrie  RISE. “Comunicatori PSD. Așa se numește grupul de WhatsApp alcătuit din douăzeci și ceva de fruntași PSD. Aproape toți, demnitari publici. Miniștri, foști și actuali, deputați, senatori – spuma PSD – au funcționat atunci ca o celulă de criză” (în timpul marilor demonstrații de stradă împotriva Ordonanței 13 care era menită să-i salveze pe demnitarii penali, în primul rând pe Dragnea) mai explică sursa amintită.
Articolul publicat de Rise Project, conţine o colecţie de mesaje interne transmise liderilor  PSD de către preşedintele partidului, Liviu Dragnea, în perioada “fierbinte”  a modificării, prin ordonanţă de urgenţă, a Codurilor penale.  Un subiect important al discuţiilor l-ar fi constituit organizarea de către PSD a unui miting de amploare. Un contramiting copleșitor, care putea declanșa, dacă intra în conflict cu cel în desfășurare, un adevărat RĂZBOI CIVIL.
„ Vorbiți deja din seara asta cu președinții de organizații să ne pregătim de un miting pentru apărarea României”, ar fi transmis  Liviu Dragnea, potrivit Rise Project.
În 31 ianuarie 2017, Ministrul Justiției, anunță Ordonanța 13 care modifică Codul Penal. În fața Guvernului, scandal până târziu.
Liviu Dragnea tace public. Dar încinge lucrurile pe grupul WhatsApp al comunicatorilor PSD. El și dispozitivul de partid plănuiesc contramanifestații încă din noaptea dintre 31 ianuarie și 1 februarie.
Liviu Dragnea: „Marian Neacșu. Vorbiți deja din seara asta cu președinții de organizații să ne pregătim de un miting pentru apărarea României”. (De cine voiau să apere țara?)
Oamenii ne-au adus aici prin vot masiv! Nu mai fac față la mesaje… Vor să fie alături de noi! Sunt conștienți că se încearcă o lovitură de stat. Cum spuneam, șarpele veninos e cel mai periculos. Vă rog, să-i retezăm odată capul! Să eliberăm țara asta de HIDRĂ!”, îl completează deputatul Liviu Pleșoianu pe Dragnea un minut mai târziu, la 00:19, 1 februarie. Din capetele Hidrei probabil unul era al Președintelui Iohannis, care ieșise în mijlocul demonstranților.
Primarul Firea, la 00:19: „Suntem prezenți! Nu se mai poate! Trebuie să apărăm România!”
Imediat, la 00:20,   Ecaterina Andronescu (celebra „Abramburica”): „Da, să apărăm România!”
Foștii miniștri de la Sănătate și Mediu,   Nicolae Bănicioiu  și   Rovana Plumb, sunt pe aceeași lungime de undă: „Corect!” / „Da!” Și ei susțin ideea unei contramanifestații.  
Codrin Ștefănescu  aștepta de mult: „În sfârșit!!! ? ”.
La ora 00:21,   Liviu Dragnea  lansează ordinul: „Organizați-vă!”
Codrin Ștefănescu   e pregătit: „Începem de acum! Trebuie doar să decizi unde îl organizăm și când!”.
Potrivit Rise Project, preşedintele PSD nu a răspuns solicitărilor formulate pentru un punct de vedere: “Liviu Dragnea a dat cu seen pe WhatsApp la mesajul prin care RISE îi solicita un interviu, dar n-a mai răspuns la telefon. A făcut-o abia când l-am sunat de pe un număr american și s-a întrerupt imediat zicând că n-are semnal”. Codrin Ştefănescu, în schimb,  a recunoscut, pentru Rise Project, afirmaţiile făcute pe grupul de WhatsApp:   „Da, am vorbit pe grup despre organizarea unei mișcări, un miting de susținere. Presiunea din teritoriu era uriașă, oamenii voiau să iasă în stradă. Poziția mea a fost publică, am spus de la bun început că există cerere pentru miting. Dar președintele partidului are drept de veto pe astfel de chestiuni și a ales să-l folosească. Am ezitat, gândindu-ne că ar fi români contra români în piață, s-ar fi bătut românii cu românii. De aceea am așteptat câteva zile. (…) Ați văzut și intervenția cu daddy’s back? Totuși, suntem un grup restrâns acolo, nu știam că avem un trădător care să dea public discuțiile”.
Cu două săptămâni înainte de evenimentele descrise de Rise Project, Klaus Iohannis   sosise intempestiv la Palatul Victoria  pentru a cere premierului şi miniştrilor săi garanţii că modificarea Codurilor penale şi proiectul graţierii unor pedepse nu vor fi puse pe ordinea de zi a Executivului – nici pe cea ordinară, nici pe cea suplimentară, nici în acea zi, nici pe viitor.
Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere dar nu se vede. Sunt doi elefanți, ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale. Evident că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineață. Domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc cu anumiți colegi din Guvern și că nu vor a fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni grațierea și modificarea codurilor penale”, spunea şeful statului cu acea ocazie, avându-l alături pe premierul Sorin Grindeanu.  
Cu referire la acel moment, unul din mesajele publicate de Rise Project l-ar avea protagonist pe Liviu Dragnea:„A prins momentul (Klaus Iohannis – n.n.) și a făcut pe șmecherul. (…) Eu nu înțeleg de ce nu vorbim? V-ați ridicat azi toți miniștrii să ieșiți din sală? De ce nu v-ați ridicat să îl lăsați singur?”
Asemenea oameni bântuie România. Nu-i interesant? La ce să mai asculți știri internaționale, când fierbe țara în zeama politică proprie?
Relatări din presa românească preluate de ERWIN LUCIAN BURERIU