Fluidic vis în mine creşte
dar roşu soare=l dogorăşte
şi nu văd îngeri prinşi în ploi
căci sunt străin şi ochii-s goi.
Mă arde-n tălpi un lut lumesc
semn că adâncuri mă pândesc
şi n-aud îngerii când vin
-rămân aşa, întreg străin-
E încă-un semn de părăsire
din nesfârşita rătăcire
prin geana ploii atât de grea
când îngerii nu mai simt în ea.
Acum însă sunt şi mut
căderi de iarbă îmi ascut
în palmă, ochi şi glas şi gănd
şi la capăt de pământ
cer ploaie să mă fac şi eu
din arsul lut, din lutul greu.
Narcisa Bodea
