De pe unele frunţi şi muştele pleacă dezamăgite.
Muzica poate face dintr-un suflet răvăşit o Catedrală.
Relaţia dintre scriitor şi critic seamănă adesea cu cea dintre copac şi câine.
Pe unii scriitori , editorii îi poartă pe la târgurile de carte,doar ca să-i facă de ruşine.
După festivitatea de premiere,unii scriitori spun “mulţumesc”!Alţii însă ar trebui să spună “bogdaproste”!
De când lumea,scriitorii se scuipă prin reviste, ziare,întruniri,pe la Radio,TV etc.Şi se sărută,ca ruşii, la bufet.
De multă vreme,î n România este ca în avioanele vechi.Câţiva conduc şi celorlalţi le este greaţă.
România nu este o ţară a nimănui. Este a câtorva.
În istoria oricărei iubiri există un balcon ca al Julietei.Pe care mai târziu se întind rufe.
Dublează umărul cuiva şi îţi va zâmbi sublimul.
În mod cert,noi,românii,avem astăzi cea mai coruptă şi mai incompetentă clasă politică de la Cultura Cucuteni încoace.
Democraţia noastră originală seamănă cu o nuntă de câini,unde,doar unul exercită actul împerecherii,iar cei din jur dau ca bezmeticii din fund.
Există destule certitudini că actualii noştri politicieni vor lăsa poporului roman ce i-a lăsat Terente în formol.
Din copilărie rămân icoane,nu amintiri.
Prin unele trupe de balet există mai multe babe decât în Bucegi.
Romanţă gri: Trecut-au nurii!
În liniştea bisericilor,bătrânii îşi rememorează nebuniile tinereţii.
Dacă nu ne refacem echilibrul psihic,Pământul va deveni un ospiciu de şapte stele.
Scopul educaţiei este transferul de flacără.
S-au deschis graniţele şi pentru scriitorii români.Pot,de exemplu,să plece când vor în Spania,la cules căpşuni.
Mulţi dintre cei care îşi depăşesc epoca o aşteaptă la răcoare.
Ne străduim din răsputeri să lăsăm urme eterne pe zăpada vremii.
Ultima licitaţie s-a încheiat.Condiţia umană a pierdut livada cu vişini.
Când se căsătoresc,toţi bărbaţii au impresia că au dat de fata moşului.
Spre pisc nu poţi duce decât o stâncă sau o cruce.
Arta nu poate face rotunde capetele pe care moaşa le-a lăsat pătrate.
Păşesc pe marginea mării ca pe streaşina Cosmosului.
Capodoperele artistice ne ajută să ne vedem sufletul.
Nu ştim mai mult despre suflet decât sclavii lui Mikerinos.
Se pare că nu economia va omogeniza planeta,ci ignoranţa.
Sloganul mileniului al treilea ar putea fi „La balamuc,birjar!”
Dublat de spirit critic,internetul ar putea deveni,într-adevăr,genial.
Proştii nu-i invidiază pe cei inteligenţi.Îi compătimesc.
Mă tem de proştii cu aspiraţii.
Proştii nu se mănâncă între ei.Vor ceva mai fin.
Afirmaţia că există un epicentru al prostiei este o diversiune.Proşti există pe toate drumurile.
Este foarte greu să fii şi prost şi modest.
Oamenii de astăzi fug atât de mult de lectură,de parcă pe cărţi ar fi inscripţionate avertizări de genul:provoacă impotenţă,cancer,demenţă.
Niciun creator modern nu mai poate,asemenea Meşterului Manole,să-şi sacrifice soţia.Deşi mulţi dintre ei sunt dispuşi să o facă.
Şi scrisul este ocnă.Dar a găsi un cititor a început să fie mult mai greu.
Nu suntem departe de gestul lui Don Quijote care,pe patul morţii,îi ameninţa cu dezmoştenirea pe urmaşii care „se vor lăsa smintiţi de cărţi.”
Îmi doresc să fiu un scriitor de valoare medie.Geniali sunt foarte mulţi,iar medicii mi-au recomandat să evit aglomeraţia.
Editurile scot zilnic mii de volume,dar cărţile foarte bune sunt tot atât de rare,ca acum două-trei secole.
În artă,ori valsezi,ori falsezi.
Scrisul este un har,lectura-o zidire.
Sperăm că cineva ne va citi totuşi.Chiar dacă vom fi nevoiţi să ne introducem textele în sticle şi să le aruncăm în mare.
Artiştii sunt firi ecuatoriale fulgerate de aspiraţii hiperboree.
Purtăm cu tot mai multă inconştienţă povara marilor cărţi necitite.
Lectura trebuie să aprindă treptat o flacără în noi.Ori măcar un opaiţ.
Ierarhia naţiunilor şi a indivizilor este arbitrată de cultură.
Muzica de orgă are irizări de infinit.
Cel mai uşor renunţă omul la dimensiunea lui cosmică.
Omul este singura efemeridă care se ia la trântă cu neantul.
Când eşti zidit,poţi să sfărâmi peretele.Sau să zbori cu el cu tot.
Lipsa tandreţii înalţă ospicii.
Nu lăsaţi pe nimeni să vă fure livada cu vişini din suflet.
Trupurile îndrăgostiţilor au desenat pe nisipul eternităţii cele mai tulburătoare poeme.
O femeie îndrăgostită vede şi în Quasimodo un Făt Frumos.
Iubirea-această catapeteasmă a condiţiei umane.
Prea mulţi au făcut scuipătoare din candela iubirii.
Dacă ştiinţa distruge miturile,obligaţia artei este să revrăjească lumea.
Mă tem că globalizarea culturii se va face sub bagheta manelizării.
Mulţi dintre creatorii de artă împărtăşesc soarta porcului.Adică sunt preţuiţi doar după moarte.
Singurătatea nu se deslipeşte de om nici după ce acesta urcă pe tron,pe soclu sau pe cruce.
Trăim în plin absurd.Defrişăm puzderii de păduri pentru nişte cărţi care rămân necitite.
Cu timpul,unele idealuri ajung ca brânza uitată la soare.
Speranţele se aprind unele de la altele.Precum lumânările.
Frica de noi înşine este,poate,singura care zideşte.
Oamenii mari sunt aceia care trag ţărmurile după ei.
La temelia oricărui monument susură o speranţă.
Cine poate să spună câtă singurătate a înghiţit o capodoperă?
Talentele mediocre mizează pe excentricităţi.
Artiştii scrutează sufletele semenilor,aşa cum vulturii văd din înalt peştii în apă.
O carte poate deruta un om.Sau o generaţie.
Arta încearcă o îmblânzire a neantului din noi.
S-ar putea scrie oricând un eseu despre rolul cârciumii în literatură.
Arta autentică are alonjă de vultur.
Cel mai păgubos divorţ care se conturează este cel dintre artă şi emoţie.
Criticul iscusit ştie să picure în laude şi puţină cucută.
În artă,dacă nu mănânci jar la timp,rămâi definitiv răpciugă.
Arta ne poate redeştepta sirepe energii ancestrale.
Rămân în posteritate cei care scriu poveştile simple ale epocii lor.
Un artist de geniu este diapazonul epocii lui.
Ne considerăm cei mai împovăraţi de soartă,chiar şi când ducem în spate o cruce de carton.
Arta surprinde clipa când suferinţa începe să devină cântec.
În artă contează drapelul,nu solda.
I-a fost dat marii poezii să nu încapă în cuvinte.
Fără artă rămâneam în zoologie.
Diavolul are grijă să arunce în orice biografie câte o furcă de păcate.
Lumea de astăzi mi se pare uneori o încăierare de busturi care îşi caută cu înfrigurare capetele.
S-ar putea ca omul mileniului trei să fie „degrevat” de artă.
Totul e să nu votezi pentru condiţia de grajd.
Când sunt prea ascuţite,circumvoluţiunile se pot transforma în cucuie.
Multor rumegători de neant le scapă metafizica printre măsele.
Şi ce poem frumos ar fi putut să fie omul!
Mulţi scriitori de astăzi par tot mai violaţi de soartă.
Se pare că nu există niciun „risc” să se nască un Shakespeare al societăţii de consum.
Vina civilizaţiei moderne este aceea că i-a distrus omului ritmurile cosmice în care au trăit strămoşii lui.
Mă indispun orbitele goale ale viitorului.
După o chinuitoare şi nesfârşită tranziţie,România nu are nici drumuri şi nici direcţii.
Exilul îţi îndestulează stomacul,nu şi sufletul.
Nu vă îngrăşaţi!Să nu cumva să-i vină Guvernului ideea că suntem comestibili.
V.Ghica s-a născut la 8 noiembrie 1940,în localitatea Priponeşti,jud.Galaţi, într-o familie de agricultori.A publicat volume de proză scurtă,proză satirică şi aforisme.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.A primit două premii naţionale şi două premii la festivaluri internaţionale de la Beirut şi Torino. Aforismele lui au fost traduse în limbile:engleză,franceză,turcă,arabă,italiană,poloneză şi spaniolă.Volumul de aforisme În ghearele râsului a apărut la Paris,Beirut(ediţietrilingvă:rom,franc,arabă)şi Madrid(ediţie trilingvă:rom,franc,spaniolă).Volumul de la Beirut a apărut în 3000 de exp. şi a fost lansat la Forumul Asia-Europa şi la Congresul criticilor şi istoricilor literari din ţările arabe.
Patru volume ale autorului figurează în cataloagele bibliotecilor naţionale din:Franţa,Germania,Liban şi în Biblioteca Congresului American.
Aforismele autorului pot fi citite pe site-ul citatepedia.ro,pe facebook şi pe blog.Volumele Surâsul lui Icar(aforisme) şi Spovedanii în oglindă(eseuri)pot fi procurate de la Editura Eikon (pe Net).
