Impreuna, vom patrunde mai mult ca nicicand in dedesubturile unui complot, care ar fi schimbat pe veci destinul romanilor si vom smulge din uitare faptele indraznete ale femeii care l-a dejucat.  O poveste in mare parte lasata nespusa. 
Impreuna, s-o cunoastem pe Ecaterina Conachi (Cocuta),  EROINA UNIRII de la 1859.
     Ecaterina Conachi (zisă Cocuţa), era fiica, unică a marelui logofat şi poet al Moldovei, sora vitregă, după mamă, a lui Costache Negri si a Zulniei (soţia viitorului caimacam unionist Vasile Sturdza). Astfel Ecaterina aparţinea unei familii care “se distingea printr-o mare şi însufleţită iubire de neam şi prin înflăcăratele-i convingeri unioniste” (Radu Rosetti). Cocuţa, era în contrast cu tatăl său, o înfocată partizană a Unirii.
         La 2 iunie 1846, aceasta se căsătorise, (la dorinţa tatălui său), cu Nicolae Vogoride, fiul fostului caimacam al Moldovei (între 1821-1822), Ştefan Vogoride şi fidel apărător al politicii Turciei .
        Această căsătorie a Cocuţei Conachi cu Vogoride, nu a fost văzută cu ochi buni de către prietenii boieroaicei, viitorii militanţi pentru unirea Principatelor . Vasile Alecsandri îl ridiculiza pe Vogoride “frumos prinţ…cu punga goală”, fiu al Fanarului, care vroia să se îmbogăţească… “printr-o căsătorie”. Costache Negri, apropiat de Cocuţa, era la rândul său iritat de această căsătorie aranjată cu “cel mai de frunte desfrânat din toţi desfrânaţii” după cum spunea el .
         Ecaterina Vogoridi ca de altfel şi cele trei surori Negri (vitrege, după mamă), Catica, Zulnia şi maica Evghenia Negri şi fratele Costache Negri, au fost foarte devotate intereselor naţionale şi luptei pentru Unirea Principatelor, neezitând să-şi primejduiască onoarea de primă doamnă a Moldovei (când soţul ei ajunsese şi el în 1857 caimacan al Moldovei), trecând făţiş de partea unioniştilor. Astfel îşi înfrunta soţul şi ajuta în felurite moduri, ca de exemplu amanetându-şi bijuteriile pentru cauza Uniri,i sau mai târziu sustrăgînd documente compromiţătoare pentru pentru activitatea adversarilor intereselor naţionale ale Moldovei (Unirii).
          Fusese un motiv în plus ca însoţirea ei cu Nicolae Vogoride să nu aibă sorţi de fericire, întrucât acestuia, numit caimacam, după decesul lui Teodor Balş, îi fusese promisă domnia Moldovei în caz că ar reuşi sa împiedice unirea Moldovei cu Muntenia.
         Ecaterina Vogoride, devenită după moartea tatălui său din februarie 1849, posesoarea unei uriaşe moşteniri, a trecut cu vederea cheltuielile fără măsură ale soţului, dar nu a adoptat aceeaşi poziţie atunci când a fost vorba de politica antiunionistă dusă de Neculai Vogoride.
            Numirea lui Vogoride, în funcţia de caimacam al Moldovei, stârnea mari nemulţumiri în Moldova. Cocuţa a încercat atunci să-i smulgă soţului promisiunea că nu îi va numi miniştri pe Costin Catargiu şi Nicolae Cantacuzino, dar nereuşind acest lucru, Cocuţa, aşa cum îşi amintea Hurmuzachi, “i-au făcut scene foarte urâte şi adusese şi caii de poştă spre a merge la ţară”. În ciuda cererilor umile ale soţului, Cocuţa condiţiona întoarcerea acasă, de demiterea ministrului de interne Catargiu, iar prin intermediul lui Alexandru Moruzzi, aceasta îi transmitea: “ea îţi iartă purtarea de până acum şi risipirea unei părţi a acestei imense averi, dar nu-ţi va ierta trădarea ţării sale, care ar fi trebuit să devină şi a dumitale”.

      Rolul Ecaterinei în toiul luptelor pentru Unire este imens. Căutând prin corespondenţa secretă schimbată de soţul ei cu rudele sale din Fanar, Cocuţa a găsit şi scrisorile care dovedeau amestecul Porţii şi falsifica-rea alegerilor din Moldova, menite să formeze Divanul ad-hoc.  În luna mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondenţa secretă purtată de soţul ei cu rudele sale din Constantinopol şi cu capuchehaia Fotidiade.  În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reuşit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc .

          Cocuţa le sustrage şi prin intermediul lui Costache Negri şi a lui Dimitrie Rallet, scrisorile compromiţătoare ajung la ambasadorul Franţei care le scoate din ţară şi face ca acestea să fie publicate în ziarul unionist “L’Etoile d’Orient” (Steaua Dunării), ce apărea la Bruxelles, creând un imens scandal diplomatic la nivel european. Apoi traduceri în limba română ale acestei corespondenţe au fost răspândite şi în Moldova, sub titlul “Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite fete politice” cu menţiunea că aceste scrisori sunt traduse din Steoa Dunarii, ce apare la Brucsela (Bruxeles).
            În aceste condiţii, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia au rupt relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană, obligând pe sultan sa-l destituie pe marele vizir Reşid Paşa. Austria şi Anglia, susţinând Poarta, s-a ajuns chiar la ameninţări de război. Dar întrevederea de la Osborne între Napoleon III şi regina Victoria s-a încheiat cu consimţământul reginei de a se anula alegerile făcute sub controlul lui Vogoride şi de a se organiza altele.
           Rezultatul acestor noi alegeri a fost proclamarea, drept domn al Moldovei, a lui Alexandru Ioan Cuza (văr de al doilea cu Vogoride prin străbunicul lor Scanavi). 
În  mod  cert, istoria  se  bazează  pe  documente, nu  pe ipoteze. Şi totuşi, nu  rezistăm  tentaţiei  de a  ne  întreba care  ar  fi  fost cursul  evenimentelor  din  Ţările  Române, dacă  divina  fiică  a  lui  Conachi  nu  ar  fi  săvârşit acest  gest. Cu  siguranţă, nu  ar fi  avut  loc   Unirea Mică (1859), nici  momentul Cuza (1859-1866), nici Monarhia (1866-1947) şi  nici Marea  Unire (1918). Probabilităţi  credibile? Moldova  putea  să  ajungă, în scurtă  vreme , o  gubernie, iar  Ţara Românescă , un  paşalâc.
       Din acel moment, Ecaterina Conachi va trăi mai mult despărţită de soţul ei, care a murit în 1862 singur, într-un hotel din Bucureşti, după ce cheltuise cu politica şi plăcerile o parte din averea dotală a soţiei sale, “avere uriaşă”, după memorialistul Radu Rosetti, “avere de foarte mari proporţii”, după biograful unuia din fii (italieni) ai Ecaterinei.
     Ecaterina, eroină din umbră a Unirii se retrage apoi “pentru totdeauna” la conacul părintesc de la Ţigăneşti de lângă Tecuci, cu scopul de a îndeplini fapte caritabile, conform dorinţei tatălui care avea o “milă franciscană” pentru nevoiaşi şi lăsa lumea să creadă că făptaşa (cu scrisorile) ar putea fi isprava unei tinere franţuzoaice care trecea adesea nopţile prin patul caimacanului.
————————————————————————————————————-
Dar  onorurile  pentru  Cocuţa? Au  fost  destul  de anemice. În entuziasmul  lor firesc, nici unioniştii nu  au  mai  vorbit  despre ea şi nici prea mulţi istorici  de  mai târziu. Faptul este  consemnat totuşi în Enciclopedia României, pe wikipedia şi  în  alte studii  temeinice.
      „În  altă  ţară  cu  sentimentul  recunoştinţei ,scria  în  1927  istoricul  gălăţean  Gh.N.Munteanu, cultivat prin  tradiţie, fapta  Cocuţei Vogoride  ar fi  fost  eternizată, dacă  nu  printr-un  monument, cel  puţin  printr-o placă comemorativă. Şi  cu  ea  s-ar  fi  mândrit  femeia româncă.”
Da, nici  noi, tecucenii  nu am  fost  mai  breji. Abia  acum sculptorul Dan  Mateescu,prin bunăvoinţa FUNDATIEI  PELIN  din Tecuci si a S.C. GIFARM  S.R.L.  au realizat un  bust al Cocuţei. Dar  nu este suficient. Gestul  ei  trebuie  să ajungă  în  tratatele şi în  manualele de  istorie, în  conştiinţa  românilor.
          Lecţia ei  de demnitate  şi  de  patriotism  nu  trebuie  să  rămână  nevalorificată  în  plan  educativ. În  momentul  când  a  descoperit  scrisorile  care  atestau, fără tăgadă,  faptul  că  soţul ei este  un  abject  trădător  de ţară, în  mintea  ei  s-a  declanşat o  dilemă. Să-şi  sacrifice Familia  ori  Ţara?  Putea  să  circumscrie  totul  într-un  banal şi  trecător  conflict  familial. În  felul  acesta  ajungea  prima Doamnă  a  Moldovei,deci  în  centrul tuturor  onorurilor. În  caz  contrar, rămânea  fără  soţ  ,cu trei  copii  în  preajmă, deci  la  cheremul  unui  destin imprevizibil. Un  statut  de  neinvidiat, dacă  ne  gândim  că  şi  averea fusese  zdravăn împuţinată de Vogoride. Cocuţa  însă  nu  a  ezitat  nicio  clipă. A  ales să-şi  ajute ţara. Şi,mai  ales, viitorul  ei,  pentru  multe  veacuri.
Oare  cum  s-ar comporta  românii  de  astăzi  în asemenea  împrejurări? Ce  mai înseamnă  patria  pentru  noi? Mai nimic. Citiţi  două cugetări  şi  meditaţi  îndelung asupra  lor.    „Un om are  o  singură  patrie, restul  sunt  ţări”(O.Paler) şi „La  cuvintele patrie  şi mamă nu există alternative”(Adrian Păunescu). Da, s-au deschis  alte  orizonturi. Ne  putem  stabili unde dorim în  orice  ţară membră  UE. Aşa  este, dar  cu  identitatea  noastră  izvorâtă  din tradiţie, istorie, cultură  cum  rămâne? Să  nu  uităm: „Ciulinii  se  pot  stabili  unde  îi  duce  vântul, stejarii nu”(V.G.).  Ne  mai  interesează  această  ţară? Ingratitudinea  noastră  vine  în  sprijinul  unor  străini  preocupaţi  să  ne-o  destabilizeze cât  mai repede.  Oare Centenarul  Marii  Uniri  ne  va  găsi tot  atât  de  dezbinaţi  şi  de  nepăsători?
      Dacă  nici acum nu  vom răspunde  corect la  îndemnul  Imnului Naţional, ne  vor  aştepta vremuri grele. Adevăraţii  vrăjmaşi  ai  ţării  suntem  noi  înşine. Să  medităm, cu  profunzime, la lecţia testamentară  a Cocuţei.
 
Scriitor –  prof , Vasile Ghica – Cetetean de Onoare al Mun. Tecuci                                                       
Eugen Doru Pelin – presedinte,  Fundatia Pelin, Tecuci
FUNDATIA  PELIN
LOC. TECUCI – JUD. GALATI
TEL/FAX:  004 0236.818212
Mobil         004 0722.404369