Masacrul de la Fântâna Albă (Bucovina de Nord) este supranumit şi Katyn-ul românesc. Este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria românilor. Măcelul a fost declanşat în momentul în care în jur de 3000 de români au încercat să treacă graniţa sovieto-română trasată ca urmare a ultimatumului din iunie 1940, prin care România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu cu peste 3 milioane de locuitori.Trecuseră doar 10 luni de când România fusese obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice teritoriul din nordul Bucovinei. Luaţi prin surprindere, doar 7.000 de români din cele 3 milioane au reuşit să se întoarcă în România. Toți ceilalți au fost declarați „trădători de ţară”de către autoritățile sovietice, deportați în Siberia sau ucisi. Prntre cei care au fost siliți să cunoască Siberia, timp de două decenii, a fost și Aneta Nandriș, mama Elenei Nandriș – actualul primar al comunei Mahala.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni ș.a.), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița românească, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i, iar supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.După masacru, răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la cele 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.
Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.
Numărul exact al victimelor nu s-a aflat și probabil nu se va mai afla vreodată. Conform datelor arhivate de autoritățile sovietice, 20 de persoane au fost ucise în încercarea de a trece granița, printre care bătrâni, femei și copii. Conform listelor realizate mai târziu, numărul victimelor din doar șase sate bucovinene era de 44 de persoane (17 din Pătrăuții-de-Jos, 12 din Trestiana, 5 din Cupca și 5 din Suceveni, 3 din Pătrăuții-de-Sus, 2 din Oprișeni). Alte estimări ale martorilor locali dau un număr între 200 și peste 2000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite și ucise apoi cu lovituri de săbie și hârleț sau îngropate de vii.
O relatare a evenimentelor este făcută de către unul din puținii martori oculari care au supraviețuit, Gheorghe Mihailiuc în cartea sa, „Dincolo de cuvintele rostite”, publicată în 2004, la editura Vivacitas din Hliboca. Mihailiuc descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 ca pe un „masacru”, un „genocid”, și un „măcel”.După masacru, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.Câţiva supravieţuitori au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.
Duminică, 4 februarie 2018, în cimitirul din Mahala, la inițiativa dnei Elena Nandriș, primarul localității, a avut loc comemorarea celor 107 de români uciși, găsiți în cele patru gropi comune, ei fiind îngropați creștinește, după datinile străbune. Manifestari de doliu sunt programate și la impresionantul Monument din piatră, din Fântîna Albă.
Din 2011, la iniţiativa fostului deputat în Parlamentul României, Tudor Panţîru, ziua de 1 Aprilie este Ziua Naţională în memoria românilor-victime ale masacrelor, deportărilor, foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ţinutul Herţei şi Basarabia.