Peste 10 români care trăiesc în zona orașului Chicago au luat parte anul acesta la celebrul maraton de la Chicago. Printre ei și clujeanul Radu Bulgaru. Pentru el totul a început undeva prin iarnă, cu o discuție între noi doi în timp ce alergam. De prin primavara lui 2009 a început așa ușor să facă mai multă mișcare și împreună să ne ambiționăm care reușește să slăbească mai mult în greutate. Amândoi aveam undeva la 100 de kilograme.
La început după o milă (1,6 km) de alergat abia mai suflam de obosiți ce eram și ne întrebam cum pot oare să alerge unii maratonul (aproape 42 de km). Timpul a trecut și am început încet, încet să ne îmbunătățim condiția fizică, să pierdem din kilograme și să alergăm distanțe din ce în ce mai lungi: 5, 10, 15 kilometri. În februarie anul acesta el s-a deci să se înscrie la Chicago Marathon urmând să alerge din partea fund
ației caritabile pentru copii Children’s Memorial Hospital din Chicago. Una din regulile de înscriere era angajamentul de a aduna aproximativ 600 de dolari donație pentru spital.
L-am rugat pe Radu să răspundă câtorva întrebări pentru cititori despre cum a fost primul său maraton.
Care a fost motivul înscrieri tale la maraton?
Am început să alerg pentru a-mi îmbunatăți condiția fizică, care nu a fost deloc una bună. La maraton m-am înscris pentru a-mi demonstra că pot îndeplini orice îmi propun. În plus la toate astea am decis să transform tot acest efort în ceva mai mare și mai important decât doar persoana mea. Ce poate fi mai important decât să investești în viitorul societății, copii care au nevoie de îngrijire medicală și nu are cine să le-o ofere. Am decis să contribui la fundația caritabila Children’s Memorial Hospital prin strangere de fonduri.
Care au fost pregătirile premergătoare maratonului?!
Pregătirile nu au fost tocmai după carte, programul de lucru nu îmi permitea să respect toate cerințele. În mare, mâncarea trebuia să fie bogată în proteine și carbohidrați compuși și să nu conțină prea multe grăsimi. Distanțele alergate săptămânal în timpul antrenamentelor creșteau constant. Cea mai lungă alergare a fost de 20 mile (32 km).
Cum ți s-a părut atmosfera din ziua maratonului: vremea, oameni, organizarea?
Cu excepția vremii, totul a fost peste așteptările mele. Vremea , din păcate, nu a prea ținut cu alergătorii, a fost mai mult o zi de vară decât de început de octombrie. Efortul depus de organizatori și susținerea publicului pe toată lungimea maratonului a fost unul dintre cele mai importante motive care m-au determinat să nu cedez în nenumaratele momente în care simțeam că nu am cum să ajung la final.
Cum a fost traseul, când ai început să obosești?
Fiind accidentat la piciorul stâng eram pregătit moral, din timp, pentru o continua lupta cu durerea. Aproximativ pe la mila 5 (kilometrul 8) a revenit și durere de picior care nu m-a lăsat până la sfârșit. Legat de oboseală, prima jumătate de maraton a trecut foarte ușor, adrenalina și entuziasmul au făcut ca milele să treacă cu minimum de efort. După jumătatea maratonului traseul a luat-o către vest și nu am mai putut profita de umbra oferită de clădirile din centrul Chicagoului. Am început să îmi aduc aminte de oboseală. Ultimele 4 mile au fost un chin, durerea din piciore mă făcea să mă gândesc să renunț aproape la fiecare minut.
Cum s-a văzut traseul din perspectiva ta? Ziceai că vroiai să renunți descrie puțin…când și ce te-a motivat să mergi înainte?
La început mi s-a părut interesant pentru că nu mai fugisem într-un maraton și nu am văzut niciodată un eveniment organizat care să includă un așa număr mare de participanți. Ținând cont însă de faptul că nu am mai fugit așa o distanță nici în timpul antrenamentului și că temperaturile au fost cu mult mai ridicate decât mă așteptam, ultimele 2 ore au fost cât o veșnicie pentru mine. Gândul că nu mai pot continua și că trebuie să renunț a fost cel mai persistent gând în ultima oră a maratonului.
Cum a fost finalul?
Finalul a fost ceva de nedescris. Pe de o parte a fost finalul a toate miile de dureri pe care le-am răbdat în ultimile ore, deci a fost o ușurare, pe de alta parte a fost un moment de realizare, am reușit să realizez ceva ce undeva în adâncul meu credeam ca este imposibil.
Mai participi la anul?
Sigur! Numai să mă refac complet și mă apuc din nou de antrenament pentru următorul maraton. Pragul psihologic a fost depășit, acum pot să îmi fac și planuri pentru un record personal de timp.
marian.petruta@gandaculdecolorado.com
