IOAN AUREL POP – UN ULTRANAȚIONALIST ÎN FRUNTEA ACADEMIEI ROMÂNE

Vasăzică a venit vremea marelui naționalism, gestionat de PSD. Rectorul universității „Babeș-Bolyai” este ales președinte al Academiei Române. Domnul acesta născut la SÂNTIOANA, județul Cluj, în 1955, susținea doctoratul lui Ponta și făcea afirmatii dure la adresa tinerilor: “Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS” sau toate la un loc!”, a scris Pop. (Da, sunt și eu generația Google, îmi place Wagner și rock, Thomas Mann și Kafka și o Californie mai prietenoasă decât tot mai provinciala noastră țară, plină de inculți „autentici” și academicieni vorbind ca niște învățători rurali. Nu mai vorbim de polițaii care cred că de Paști se serbează nașterea lui Isus și de politicienii agramați și vorbind ca Teleor Mann…)

Istoricul clujean a facut si o afirmatie ce frizeaza teoria conspiratiei: “Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică. Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință.” Fanteziuri provinciale, ceață și lipsă de dovezi. „Elita malefică” mi se pare a fi naționalismul penerist ardelenesc, care doar „s-a hodinitu” și crede că vremea i-a venitu.

Voi reproduce un virulent atac la Lucian Boia din partea lupului doar ceva mai tânăr.

Contactat telefonic, domnul Boia a declarat că nu dorește să discute în legătură cu I.A.Pop deoarece acesta „a dovedit, cum au dovedit și alții rea-credință în analiza cărților sale”…

La drept vorbind, aș fi făcut și eu la fel în fața atacurilor nejustificate.

Vasăzică  liberă și nesilită de nimeni, națiunea română, victorioasă după primul război mondial și-a găsit în sine energiile îmbrățișărilor într-un singur glas. Nu tu conjuncturi internaționale, nu voi, State Unite americane, intervenind în Europa și punând osul la destrămarea Puterilor Centrale, care n-au avut nici o vină în dezlănțuirea lui WW1.
Domnul Pop se arată deranjat de afirmaţiile făcute de Lucian Boia (bucureștean, cu unele descendențe italiene) în lucrarea „Primul Război Mondial, din care ar reieşi că românii ardeleni n-au dorit neapărat Unirea de la 1918.

Ioan-Aurel Pop apreciază că există o  „singură variantă ” (O SINGURĂ VARIANTĂ, NU E PREA SIMPLIST?) a realităţii istorice care trebuie (REȚINEȚI; TREBUIE, CĂ DE NU veți suporta consecințe?) promovată astăzi, aceea că la 1918 s-a împlinit „voia majorităţii populaţiei româneşti”. (ROMÂNEȘTI, dar de unde? Din regat, din Maramureș, din Dealul Clujului?). Fără pic de eleganță profesorul, orbit de ură grăiește: „Ideea năstruşnică (NĂSTRUȘNICĂ, DOAMNE; CE MAI ARGUMENT ȘTIINȚIFIC, DOMNULE RECTOR DE SÂNTIOANA, ba chiar strănușnică, n.n.) despre faptul că românii ardeleni nu ar fi dorit Unirea a fost reiterată recent numai (NU NUMAI!) de istoricul bucureştean (BUCUREȘTEAN!) Lucian Boia, care „confundă intenţionat partea cu întregul, transformă minoritatea în majoritate şi face din anumite voci izolate opinie publică”.

Foarte vagi afirmații-zorzoane, afirmații-cețuri, care de fapt nu spun nimic, nu argumentează nimic, sunt goale de conținut și doar jignesc prin cuvinte ca „CONFUNDĂ INTENȚIONAT, ANUMITE VOCI IZOLATE”. Așa s-o fi vorbindu la Sântioana.
Ioan-Aurel Pop dezaprobă şi ideea lui Lucian Boia care spune că la Marea Adunare de la Alba Iulia nu au fost consultate minorităţile (maghiarii, germanii etc.) şi că dacă s-ar fi organizat referendum, unirea nu s-ar fi făcut în unanimitate. „O altă idee anacronică  (ANACRONICĂ, ANACREONTICĂ?), în Transilvania şi Ungaria nu au fost consultate minorităţile. Mai întâi, trebuie spus că liderii minorităţilor erau atunci, în mare măsură, ostili unirii, fapt pe care l-au şi declarat ritos (EXISTĂ ȘI LIDERI AI MAJORITĂȚII CARE AU FOST OSTILI UNIRII, nu vă faceți iluzii, domnule Pop!) . Cum să-l întrebi pe cel care îţi este stăpân dacă vrea să-ţi acorde libertatea?” Nu este deloc ANACRONICĂ ideea domnului Boia. Aceeași problemă a REFERENDUMULUI s-a pus în același an tembel 1918 în cazul Banatului, la marea adunare de la Novisad, unde s-a decis împărțirea Banatului și rămânerea unei bune părți a românilor de acolo sub mantie sârbească, dar de Banat Aurel Pop n-a prea auzit. „Manifestul şvăbesc” (șvabii ăștia or fi fost din tagma stăpânilor exploatatori ai românilor, n.n.)  cerea ca Banatul să nu fie divizat de către Conferinţa de pace, să i se acorde o „autonomie suverană”, iar apartenenţa sa viitoare să fie hotărâtă printr-un plebiscit. Novi Sad (25 noiembrie 1918) şi Alba Iulia (1 decembrie 1918), adunări neplebiscitare care au proclamat alipirea Banatului la Serbia, respectiv la România. Trebuie menţionat că ambele aceste adunări, care luau decizii în privinţa Banatului, s-au ţinut în afara regiunii despre care discutau şi, chiar dacă la ele au participat delegaţi sârbi bănăţeni, respectiv români bănăţeni, o adevărată consultare a voinţei populaţiei Banatului în întregul ei nu s-a făcut în niciun fel în acel moment. Nu a avut loc nicio adunare a reprezentanţilor tuturor bănăţenilor, indiferent de etnie, care să proclame opinia acestora, niciun plebiscit sau referendum. Participanţii la Conferinţa de pace au împărţit Banatul după propriile lor interese, distrugând unitatea sa economică şi echilibrul etnic. Nici ardelenii nu au fost solicitați să se exprime prin referendum. Domnul Pop spune că liderii minorităților erau ostili Unirii și de aceea nu mai trebuia să fie întrebați, mai ales că erau percepuți ca asupritori, „exploatatori”.
Cum să-i întrebi dacă vor Unire? Mai bine dă-i naibii. Cum ne spune și Traian Vuia, „Dupa armistitiu, la Alba Iulia, sau mai bine zis inainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii nostri in mod copilaresc. S-au facut declaratiuni platonice, cari angajeaza mai mult pe aceia cari le-au facut, decat pe guvernul roman. Unirei trebuia sa precedereze un pact bilateral intre guvernul roman si mandatarii poporului nostru intrunit la Alba Iulia si ratificat apoi printr-o Constituanta.
Toata Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zambet si au zis ca suntem naivi ca n-au avut nevoie decat de a deschide usa casei in care noi am intrat de voie.”

Ce îi reproşează Pop lui Boia: „Din dorinţa de câştig facil, falsifică istoria“. Care câștig facil? La ruletă, la poker sau la atragerea cititorilor? Falsificarea istoriei este acolo unde sunt preluate idei teleghidate de era socialistă, a cărei dictatură constă în baterea în cuie a unicei „variante”, obligatorie și indiscutabilă. Domnul Pop nu discută, ci acuză și dictează. Istoricul clujean dezaprobă faptul că Lucian Boia “ minimalizează dorinţa ardelenilor de se uni cu România şi că istoricul insistă să sublinieze în aceeaşi lucrare că n-au fost consultate minorităţile din Transilvania – conform dreptului de atunci, potrivit căruia majoritatea decidea soarta unui teritoriu. Pop afirmă că, exceptându-i pe maghiari, toate minorităţile au fost de acord cu Unirea de la 1918. ÎL CONTRAZIC, ADUCÂND ÎN DISCUȚIE MINORITATEA GERMANĂ DIN BANAT ȘI ARDEAL, PRECUM ȘI FRUNTAȘI AI ROMÂNILOR DIN ACESTE REGIUNI care nu au fost de acord, cel puțin cu o unire necondiționată, cu o CAPITULARE necondiționată în fața unuia din cele mai înapoiate regaturi europene. Este foarte aproape de realitate că, în aceste vremuri populația ar fi cu atât mai puțin dornică de o unire cu cea mai coruptă zonă a țării, cu o capitală mafiotă și monopolistă… Pe același ton agresiv: „Îi reproşez faptul că din dorinţa de câştig facil, de simpatie din partea unui public neavizat, (de unde știe Pop că suntem cu toții un public NEAVIZAT? N.n.) el falsifică istoria, datele istorice. Pleacă de la nişte argumente care sunt în inferioritate, ca număr, nu pot demonstra voinţa majorităţii, (ARGUMENTE ÎN INFERIORITATE NUMERICĂ ȘI POPULAȚIE ÎN MAJORITATE, IATĂ O DESĂVÂRȘITĂ LIPSĂ DE LOGICĂ, n.n.) cu alte cuvinte, culege argumente pro domo. Iar în istorie poţi să găseşti argumente pentru orice idee, însă dacă generalizezi falsifici prin „ metodă proastă. ” (FALSIFICI PRIN METODĂ PROASTĂ, încă o capodoperă de gândire pop-istă, jignitoare și primitivă, n.n.). Metodele istoricului sunt verificate, ele trebuie aplicate. El a şi declarat că nu aplică metodele istorice pentru că ar fi depăşite“. Absolut depășite argumentele domnului Pop. Boia „niciodată nu a plecat de la documente, ci a plecat de la idei şi, mai ales, de la imaginar, ceea ce un istoric n-are voie să facă. Imaginarul este atributul creaţiei literare, artistice. Un istoric are nevoie de imaginaţie, nu de imaginar“. Afirmații golite de absolut orice sens. Rectorul universităţii clujene este de părere că eseurile lui Lucian Boia nu sunt nici literare, nici istorice. Până la urmă, nici eseuri.
„Nu ştie să citească un document în latină, slavonă, greacă. (POATE CĂ NU ȘTIE SĂ CITEASCĂ DELOC, n.n.). Toată expertiza lui istorică vine din sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Nu e un istoric al timpurilor de demult, preia de la unii şi de la alţii… că românii de sub oblăduirea ungară îi iubeau, de fapt, pe grofii maghiari, care se purtaseră cu ei în chip ocrotitor, ca nişte părinţi! ” Da, Rakoczy întâiul chiar a fost un părinte când îi îndemna pe români să-și cultive româneasca limbă și apoi nu e de ignorant iluminismul theresiano-josephin și școlarizarea românilor de către administrațiile habsburgice și austro-ungare .
„La 1918 s-a împlinit voinţa naţională. Nicăieri nu s-au edificat statele naționale altminteri.” Bravo. Problema este cu statele naționale, edificate prin intervenția
USA . Valabilitatea acestei forme de statalitate este tot mai des infirmată azi, când o Germanie federală este mai eficientă decât o Franță națională.
„ Omul de rând care a fost la şcoală – din păcate, avem acum tot mai mulţi analfabeţi şi semidocţi – este mult mai uşor de manipulat decât cel cu studii şi cu orizont cultural larg.” Sunt cu totul de accord în privința acestei afirmații a domnului Pop. Numai că prostimea ar putea cu mai multă ușurință să creadă că desigur, doar profesorul clujean are dreptate în imensa instigare împotriva lui Boia și a unor idei noi, nemaivehiculate în istoriografia noastră.

„Dacă românii ardeleni nu au dorit unirea, tot edificiul naţional ar putea părea clădit pe minciună. (Și nu este așa? N.n.) Dacă trecutul este mincinos şi prezentul fluid, ce ne poate aştepta în România viitorului? Să ne luăm lumea în cap! Din fericire, încă majoritatea românilor se informează, caută, întreabă, nu ia totul de-a gata. Nu pot să ştiu însă cât va dura asta!
Din toată această poveste cusută cu aţă albă, majoritatea românilor ar trebui să înţeleagă că la 1918 s-a împlinit voinţa naţională, (IACA, NU TOȚI VOR SĂ ÎNȚELEAGĂ, ȘI CE-I CU ASTA? N.n.) adică voinţa majorităţii populaţiei româneşti şi că, dacă au fost unii contra unirii, era normal să fie aşa.
Ce ar trebui făcut pentru lămurirea acestor idei care circulă de ani buni? Ideea opoziţiei românilor la Unire nu este una dominantă în interiorul ţării şi nu a fost, din fericire, niciodată. Sigur, au fost perioade când ideea de unitate a fost supralicitată şi deturnată prin propagandă în folosul unor grupuri. Trebuie spus clar că aceia – foarte puţini – din interior care au revigorat ideea năstruşnică (STRĂNUȘNICĂ, ce mult vă place cuvântul „năstrușnic”! N.n.) evocată mai sus fac jocurile inamicilor externi ai ţării, (EI, ZĂU, cine o fi atât de cretin încât să fie inamicul ultimei țări din UE? N.n.) reînvie vechiul slogan al comuniştilor sovietici şi al naţionaliştilor maghiari celor mai înverşunaţi.” (Cred că sunteți un bun propagandist comunist român și un naționalist, tot român și înfocat. N.n.) „Pregătirea jubileului Marii Uniri din 1918 trebuie să ne găsească senini (SENILI) şi împăcaţi cu sine, (CĂ TOT NU MAI E NIMIC DE FĂCUT! N.n.) în conformitate cu adevărul dominant în epocă, cu şuvoiul neabătut (VOM URMA NEABĂTUT calea/șuvoiul/cascada, n.n.) care a pregătit şi înfăptuit edificiul naţional. Românii nu au fost siliţi de nimeni să-şi trimită reprezentanţii la Alba Iulia, ci au făcut-o convinşi de binele lor şi al naţiunii lor. ” (CARE „BINE”? ESTE ASTĂZI BINE? Sau a fost bine între cele două războaie? Să vedem ce spune MIRCEA ELIADE : „ Oraşele româneşti dezgustă şi sperie; peste tot sărăcie şi murdărie. Silozuri de bălegar şi cadavre încep de la frontieră şi se termină la mahalalele Bucureştiului, cu moloz, gunoi şi români ca brazii.
Peste tot semnele unei prăbuşiri la care îţi este groază să te gândeşti. Şi cu toate acestea, se poate. Am văzut, în schimb, bijuteria aceea fără pereche, care e Budapesta. Nu putem imita pe vecinii noştri unguri în tot ceea ce fac ei ca să reţină atenţia lumii.”)
Este absolut primitiv tonul de învățător, care e pornit să le bage cartea în cap școlarilor
din clasa întâi, domnului… Lucian Boia implicit. Domnul Pop consideră că „ românii erau constituiţi, ca toate popoarele romanice, prin secolele VIII-IX, după Hristos, în urma unui proces complex care a durat secole la rând. Elementul principal deosebitor în raport cu alţii a fost limba. Oricine, oricât de simplu era, observa când cel de lângă el vorbea altă limbă şi nu se puteau înţelege. (NA, HA NEM BESZEL MAGYARUL, AKOR…) Fireşte, nu a existat în Evul Mediu o idee generală de unire a tuturor românilor, mai întâi fiindcă nici nu ştia nimeni exact până unde se întind românii…” Ba da, din Canada până în mijlocul Siberiei, dacă nu și mai mult.
Ceea ce este important este, conform domnului Pop, veșnica opoziție pe care, se presupune la Cluj, românii au avut-o vizavi de maghiari. Deci, „ până la dominaţia otomană, identitatea Ţărilor Române s-a afirmat în confruntare cu Regatul Ungariei,
că principii români se răzvrătiseră mereu contra suveranilor ungari, căci stăpânirea ungurească era mai urâtă decât se poate spune. Cu alte cuvinte, istoria dominaţiei ungare asupra acestor regiuni este veche şi complicată şi, ca orice stăpânire impusă cu violenţă, nu era bine văzută de cei supuşi şi neresemnaţi cu supunerea”.
Conform spusei contelui Apponyi la Paris, în 1919, „naţiunea română este una tânără şi care nu şi-a descoperit conştiinţa naţională decât la mijlocul sec XIX. Religia sa este cea bizantină, limba ritului său este slavă, iar în Transilvania biserica românească şi-a câştigat independenţa datorită pricipilor maghiari protestanţi şi uniunii confesionale…Cruciadele, sistemul feudal, papalitatea, Sfântul Imperiu Roman, Renaşterea şi Reforma au trecut fără să lase urme asupra acestui popor. Dimpotrivă, naţiunea maghiară a luat parte la toate aceste evenimente . . .Trăind într-un stat, alături de alte popoare românii nu au reuşit multă vreme să egaleze acele popoare, nu au reuşit să formeze UN STAT AL LOR; în Ardeal şi Banat elementul românesc nu a înfiinţat decât în ultima sută de ani instituţii proprii intelectuale şi economice, sub influenţa mediilor maghiar şi german ”. Încercați să contraziceți argumentele contelui. Oricum, la Conferința de Pace figurile din fruntea Antantei nu i-au acordat ascultare, dând astfel de înțeles că de acum comentatorii români ai istoriei pot construi o variant proprie a adevărului, după interesele lor. WW1 N-A ÎNCEPUT DIN DORINȚA POPOARELOR ASUPRITE SĂ DEVINĂ STATE NAȚIONALE ȘI UNITARE. A ÎNCEPUT PENTRU CĂ forțele antantice doreau să destructureze forța și civilizația Puterilor Centrale.
„Generoşii unguri erau mai înțelegători cu croaţii şi slovacii, fiind catolici (DACĂ NU, CHIAR ȘI REFORMAȚI sau atei, nu? N.n.), dar românii, ca şi sârbii (CARE L-AU DAT PE GLORIOSUL ASASIN GAVRILO PRINCIP, n.n.) sau ucrainenii ortodocşi erau veştejiţi cu totul, ca inferiori, rudimentari, ciobani şi ţărani, incapabili de civilizaţie pe cont propriu. Ba se mai auzea pe ici pe acolo şi ideea că aceşti români nu vor fi capabili să administreze şi să reorganizeze Transilvania – perla coroanei Sf. Ştefan”. Ceea ce, din păcate, au demonstrat cu vârf și îndesat administrațiile românești succesive, se vede și în zilele noastre, când perlele fostelor ținuturi imperiale au fost furate.

Culmea antimaghiarismului nejustificat : „Este drept că unii lideri români au admirat civilizaţia austriacă (şi germană), de la care credeau sincer că românii au ce învăţa, dar a translata această admiraţie asupra maghiarilor este lipsit de orice raţiune. (NEARGUMENTATĂ AFIRMAȚIA LUI POP CADE SINGURĂ.)
Sigur, intelectualii români din Ardeal ştiau ungureşte, studiaseră aproape numai în maghiară, preţuiau valorile culturale ungare, fiindcă nu erau troglodiţi, dar nu puteau admira „civilizaţia maghiară” în detrimentul tradiţiilor româneşti. (SĂ NU POȚI ADMIRA O CIVILIZAȚIE ESTE CU ADEVĂRAT  UN HANDICAP AL INTELECTULUI. N.n.) „Civilizaţia ungară” era, în conştiinţa publică românească, sinonimă cu asuprirea. (…) Anul 1918 a fost ora astrală a românilor, de la constituirea lor ca popor până azi! A pune această imensă facere sub semnul întrebării este aberant!” O minune domnezeiască, înfăptuită cu puterea armelor.

Din păcate pentru domnul Pop, istoria, aceea ne-eseistică, aceea compusă din documente aduce argumente care îi contrazic minunatul discurs idealist-naționalist . Pop pică-n fund în fața unor anti-ardeleni ca I.I.C. BRĂTIANU, care opiniază: „Să dăm drepturi transilvănenilor români? Mi-e teamă că aceasta nu va produce nici un efect în România.” Brătianu vede o rectificare de frontieră – „luăm Caransebeşul şi Haţegul, urmând deznaţionalizarea restului Ardealului”. Ziarul ROMÂNUL din Arad afirma în 1929 că a fost „o greșală maximă a șefului liberalilor Ionel Brătianu să spună VREM ARDEALUL, DAR FĂRĂ ARDELENI. A fost o greșală capitală de neiertat, fiindcă a venit de la acel Brătianu care a pornit războiul de întregire, era un Mesia care venea să ne mântuiască”. Vaida Voevod, deja premier la Bucureşti: „Unirea noastră cu România veche nu putea să urmărească în niciun caz scopul ca noi, cu cultura noastră vest-europeană, să devenim un morman de mizerie. Noi, politicienii din Ardeal, ne-am urmat şcolile într-o ţară cu 52 milioane de oameni, şi nu într-un stat balcanic. Nu toți politicienii înţeleg situaţia de la noi, cu oamenii noştri buni, de la ţară, având proprietăţi mici şi mari, administraţia noastră , sistemul nostru şcolar etc.”
Tot I.I.C. Brătianu opiniază, înainte de a intra în război: ROMÂNIA NU INTRĂ ÎN RĂZBOI PENTRU SATISFACȚIA ROMÂNILOR DIN ARDEAL. Ce mai zice domnul Pop?
Curteanul reginei, Costinescu, anticipează poziția regatului vizavi de conaționalii imperiali: ”Când vom face război, nu va fi nici de dragul ruşilor, dar, nici pentru aşa-zişii fraţi din Ardeal…” Prințul Ştirbey îi împărtășește opiniile: „ Doar din cauza Transilvaniei şi a românilor de aici, n-o să ne oprim din drum şi să pierdem totul, nu înţelegem să sacrificăm Basarabia din cauza pretenţiilor transilvănene”.
Social-democratul ardelean T.Mihali a fost umilit în România. El răspunde: „Ungurii nu sunt aşa. O promisiune este întotdeauna ţinută. Să stea românii (regățenii, n.n.) la ei acasă şi să ne lase în pace; totul este minciună, furt, dispreţ de drepturile altuia…opinia publică este cum vrea Guvernul să fie…La ei, cocota parisiană a învins pe institutorul german. Dacă n-au un război care să spele tot, furturile de armament etc., general Iliescu va trebui să dea foc Ministerului de Război. Ardelenii nu au nimic de câştigat cu noi, românii ardeleni; niciodată un ministru ungur nu şi-ar călca cuvântul, cum fac cei din România”.

HELVETIZĂRILE. Republica Bănăţeană este proclamată la 31 octombrie 1918, urmărind în primul rând menținerea Banatului în granițele lui naturale, Mureșul, Tisa, Dunărea și munții. Noua administraţie funcţionează şi sub ocupaţie sârbă, până la instaurarea la Timişoara a administraţiei Regatului Sârb, care desfiinţează, de fapt Republica. Mințile istoricilor ardeleni omit cu bună știință trădarea comisă față de timoceni și de românii din Banatul sârbesc, cedat țării vecine fără prea mari proteste. C ear spune domnul Pop despre această cedare? Că odioasa Ungarie social-democrată a fost singura care a recunoscut Banathia, fiind la ora aceea țara-mamă a Banatului.
„MANIFEST pentru Constituirea unei Republici Transilvane. În numele principiilor democratice pentru care Aliaţii au luptat în acest război; în numele unui sentiment de justiţie socială şi internaţională care trebuie să pună pe acelaşi plan Ungaria şi România în privinţa sancţiunilor aplicate de aliaţi; (…) ca urmare a împletirii naţionalităţilor etnice maghiare şi române, nu există nici un motiv de a atribui Transilvania mai curând unuia decât celuilalt dintre antagonişti; (…) libertatea cea mai completă de a hotărî asupra destinelor lor trebuie lăsată locuitorilor (…) istoric, geografic şi social Transilvania reuneşte pe deplin condiţiile juridice ale unui stat independent, viabil şi modern (…) sunt necesare alte soluţii decât trecerea teritoriului de la un stat la altul; (…locuitorii) se înţeleg şi fără intervenţiile şovine ale Ungariei şi României. Membrii Comitetului Director pentru Constituire propun o Republică Transilvania independentă, neutră, după modelul Elveţiei…Cetăţeni ai lumii întregi, vă chemăm să fiţi interesaţi de soluţia…etc. Paris, 1944. Sediul Comitetului, Str. Saulnier 22.” Unde-i unitatea-n cujet și simțiri?
“Idealul României nu mai poate fi decât un ideal de neutralitate, de scoatere a ţării din angrenajul satanic internaţional (…) Importanţa petrolului în războiul motorizat ne-a pus independenţa în pericol şi ne-a transformat după 1919 în ţară semicolonială, cu aparenţă de neatârnare politică (…) Idealul politic extern ar fi helvetizarea României (…) Nici statele vestice nu ne-ar impune participarea la politica lor complicată şi mapamondică.” (Petre Pandrea, 1947, HELVETIZAREA ROMÂNIEI.). Banatul şi Transilvania nu şi-au putut împlini dezideratele helvetizării deoarece au fost considerate componente teritoriale ale unui imperiu înfrânt. Umbra falsei supremaţii, a falsului antantism victorios mereu, majoritar şi îndreptăţit “dintotdeauna pe acest pământ” a planat asupra vestului ţării şi după al doilea război, până germanii şi-au făcut bagajele. Acum probabil că dâmboviţenii se consideră gestionarii geniali ai unui teritoriu, în fine, purificat de străini. Dar sunt, încă sunt, mulţi urmaşi rezultaţi din familiile mixte…Şi prea multe semne de întrebare pentru tinerele generaţii.

Titulescu însuși recunoaște, la Washington, faptul că nu voința națională a generat România Mare, ci…„România este cu adevărat îndreptăţită să aprecieze darul care i se face. Să ieşi victorioasă dintr-un război zdrobitor, după ce te-ai aflat atât de aproape de pragul catastrofei totale, ce uşurare! Să te uneşti cu Transilvania, speranţă a unei primăveri a gloriei şi înţelepciunii, ce bucurie! Dar să ştii că de acum înainte niciun duşman nu va putea să ameninţe o ţară izolată, să simţim, noi, parii ale istoriei, bătuţi de vânturi, victime prea uşoare ale unor vecini prea puternici, având parte, timp de secole, de lovituri şi nedreptăţi, dar mândri totuşi şi plini de încredere, să simţim că nicio persoană nu ne va mai putea atinge în viitor, fără ca lumea întreagă să se pună în mişcare, fără ca drapelul sacru al Americii să se amestece cu culorile noastre naţionale, aceasta, domnilor, depăşeşte toate visurile noastre, aceasta sfidează exprimarea, aceasta semnifică, pur şi simplu, să dai muritorilor o trăire dumnezeiască!
Vă asigurăm că de acum înainte în marea noastră patrie nu va ieşi din buzele noastre strigătul Trăiască România fără ca buzele noastre să nu dorească să adauge mecanic cuvintele Trăiască America!”
DACĂ AR FI VRUT, ANTANTA… Interesantă este reîntoarcerea la Budapesta, după un exil de 30 de ani, a lui Karoly Mihaly, fost şef al guvernul social-democrat din 1919, demisionar în favoarea lui Kun Bela. El declară: “…puterile occidentale au împiedicat (punând România să ocupe Ungaria, n.n.) Ungaria spre democraţie, politică egoistă, antidemocratică, care s-a răzbunat (prin ascensiunea fascismului, n.n.). Dacă în 1918 Antanta ne-ar fi vrut binele, am fi construit o democraţie ca aceea a lui Masaryk. Îmi spunea: o să găsim calea spre o cooperare ungaro-cehă, ca să pun capăt acestei isterii naţionaliste! De-am putea să nu comitem aceleaşi greşeli ca atunci.”(…) “S-au repetat greşelile de la Trianon. (…) Românii pretind că au stăpânit 23 de ani…Viaţa economică şi culturală e ungurească. Transilvania e occidentală, România e orientală. Ei vor să coboare o naţiune de cultură occidentală la nivelul unei colonii orientale.” În orice caz, felicitări, domnule președinte al Academiei, pentru tenacitatea cu care ați luptatpentru acest post. Din acest moment va trebui să gândim DOAR ca dumneavoastră? Mi-e teamă că NU.