1. Când vin americanii?

Acestă interogaţie la nivel social a fost conturată ca un strigăt pentru libertate în perioada postbelică. Ea a cuprins un orizont de așteptări mari, dar nematerializate, transformate ulterior într-un depozit de sentimente neîmplinite, transmise de la o generație la alta sub forma unor acțiuni motivate de speranță sau frustrare.

Am identificat două regiuni unde acest sentiment a fost şi mai este prevalent:

– (1) regiunea Atlanticului de nord, în unele țări europene (în special est-europene) aliate militar cu Statele Unite, precum și:

– (2) regiunea Pacificului de sud, la unele populații din Oceania (şi descris de antropologi).

Fiecare dintre aceste paradigme social-culturale prezintă implicații strategice.

2. Paradigma atlantică

În Europa de Est, așteptările pentru o sosire a americanilor s-au conturat începând cu invazia din Normandia de la 6 iunie 1944. Dar în primăvara anului 1945, când armatele americane și ruse se îndreptau spre Berlin din direcții opuse, mai multe națiuni est-europene au fost prinse în jocurile de interese ale acestor doi actori principali. Acest lucru s-a datorat unui acord anterior dintre SUA şi Uniunea Sovietică prin care se demarcau zonele de interese ale celor doi aliaţi.

În Cehia, de exemplu, membrii rezistenției anti-germane ai Insurecţiei de la Praga (5 mai – 8 mai 1945) nu au putut convinge armata americană să intervină, deși unitățile americane erau la aproape 20 de kilometri (12 mile) distanță și puteau ocupa orașul în doar câteva ore. Dar politicienii americani din administrația lui Harry S. Truman și generali ca Omar Bradley, pentru a nu îi aliena pe sovietici, și-au forțat militarii să joace un rol pasiv și nu i-au permis generalului George Patton să ocupe Praga, deşi venirea americanilor a fost mult dorită și așteptată de majoritatea populației (cu excepția simpatizanților pro-sovietici).

În România, fostă membră a Axei, după trecerea ei de partea Aliaţilor la 23 august 1944, așteptările neîmplinite ale populației, de a fi eliberată de trupele americane, au avut parte de un curs mai dramatic al evenimentelor. Luptătorii anti-comunişti din Munţii Carpaţi, conduşi de foști ofițeri ai armatei regale, au reușit să opereze relativ eficient, dar limitat, împotriva armatei sovietice şi a administraţiei comuniste româneşti. Rezistenţa lor a durat de la sfârșitul anilor 1940 până la începutul anilor 1960, când a fost înăbuşită de autorităţi.

Sentimentele mixte de speranță și frustrare au persistat ulterior, chiar şi după căderea comunismului în 1989.

Nevenirea americanilor, atât în ​​perioada postbelică, dar și în perioada postcomunistă, a fost o temă exploatată generos de cinematografia locală, fiind recompensată cu premii la diverse festivaluri de film internaționale.

3. Paradigma pacifică

Cu un fenomen similar s-au confruntat și unele populaţii din Oceania, în special în Melanezia.

Aceste așteptări neîmplinite s-au manifestat parțial sub forma unor culte de cargou.

Cultele de cargou au apărut iniţial ca o sinteză a elementelor locale și străine ce implicau idei de abundenţă a bunurilor şi de ajutor din partea strămoșilor. Mai târziu, în special în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, cultele din Oceanul Pacific erau asociate mai ales cu desanturile americane de echipament militar şi provizii furnizate trupelor de la sol şi băştinaşilor, cu mare impact asupra stilului de viaţă al celor din urmă.

După 1945 americanii şi-au abandonat bazele aeriene, iar desanturile de provizii au încetat. În consecinţă, liderii locali şi-au dezvoltat culte prin care promiteau livrarea de bunuri ca ofrande din partea strămoşilor sau din alte surse.

Sentimentul de nostalgie a fost extrem de intens încă de atunci, făcându-i pe membrii cultelor să imite anumite activităţi de rutină ale militarilor americani, precum instrucţia, paradele şi semnalizările de aterizare pentru avioane. Vezi VIDEO aici.

Vechile culte de cargou îşi au obârşia în “Mişcarea Tuka”, apărută în 1885 în insulele Fiji.

Cultele de cargou, precum şi unele manifestări greșit interpretate drept culte de cargou, sunt încă active în țări ca Vanuatu, Papua Noua Guinee, precum și în alte zone ale Oceaniei. Dintre acestea, menționăm:

– (1) Cultul “John Frum (America)” din Vanuatu;

– (2) Cultul Johnson din Papua Noua Guinee.

4. Implicații strategice

Toate aceste manifestări de simpatie pentru armata şi valorile americane trebuie, în mod evident, apreciate şi susţinute corespunzător pentru loialitatea și durabilitatea lor în timp.

Atitudinile pro-americane din Europa de Est au fost un element constant încă din perioada de după 1920. În consecință, aceste națiuni trebuie încurajate și recompensate (pentru a nu reveni la vechile lor frustrări) prin implicarea lor mai activă împotriva tendinţelor expansioniste ale Rusiei spre vest, înspre Oceanul Atlantic.

La rândul lor, atitudinile pro-americane ale populațiilor din Oceania s-au manifestat şi ele constant încă din timpul războiului hispano-american din 1898. Prin urmare, actuala administrație americană ar trebui să reflecteze la o construcție reînnoită a principalelor sale teritorii din Oceanul Pacific (Guam, Insulele Mariane, Samoa Americană) şi Marea Caraibelor (Insulele Virgine Americane, Puerto Rico), precum şi a celor trei state asociate – aşa-numitele ţări COFA – din Oceanul Pacific (Insulele Marshall, Republica Palau şi Statele Federate ale Microneziei). Această construcție reînnoită ar trebui să vizeze neutralizarea actualelor tendinţe expansioniste ale Chinei şi Rusiei spre est, înspre Oceanul Pacific.

 

NOTĂ – Dreptul de reproducere a articolului, în varianta engleză în original şi varianta română în traducere, aparţine autorului şi este folosit cu permisiunea acestuia. Versiuni ale articolului au fost publicate anterior de revistele SAIPAN TRIBUNE, CARIBBEAN NEWS NOW! şi MARIANAS VARIETY.

 

TIBERIU DIANU, autor de cărţi şi multiple articole de drept, politică şi societăţi postcomuniste, locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Washington, DC şi poate fi urmărit pe MEDIUM.

 

*****

 

Articolul precedentMĂRTURISIRI LA ZIUA MEA
Articolul următorALENSIS DE NOBILIS
TIBERIU DIANU, a graduate of universities in Bucharest (Romania), Manchester (UK), and Washington, DC (American University, US), and a visiting fellow of the universities of Strasbourg (France) and Oxford (UK), has published several books and a host of articles in law, politics, and post-communist societies. He currently lives and works in Washington, DC and can be followed on MEDIUM. https://medium.com/@tdianu

7 COMENTARII

  1. Venirea americanilor, o legendă neîmplinită. În perioada de început postbelic mii de români şi alţi est-europeni vitregiţi, cotropiţi de hoardele staliniste, şi-au definit durerea într-o ultimă speranţă.
    Autorul readuce această temă într-un cadru obiectiv şi, totodată, subliniază eşecul diplomatico-militar al americanilor, dublat de lipsa de înţelegere din tabăra americanilor. Din nefericire, această slăbiciune avea să coste întreaga lume.

  2. Mitul american nu e pierdut. Li se reproşează mereu americanilor că nu şi-au făcut datoria inainte şi după cel de-al Doilea Război Mondial. Mass-media este preocupată de veşnica imperfecţiune americană, însă se neglijează Rusia cu caracterul ei expansionist. Europa este intimidată şi confruntată cu venirea imigranţilor şi cu cea a Rusiei. Când sunt la ananghie, e nevoie de antidotul american.

  3. Fascinaţia americană va supravieţui. În altă ordine de idei, aşa cum autorul, într-o structură concisă şi documentată, spune că America şi Rusia şi-au împărţit teritoriile după 1945, concluzionăm că peştele cel mare îl mănâncă pe cel mic, ca într-o pictură medievală. Ţărilor mici nu le rămâne decât să aştepte…

  4. Conferinţa de la Ialta a fost un eşec pentru americani. A fost primul semn al atrocităţilor sovietice şi începutul Războiului rece.

  5. Ideea de bază a acestui foarte interesant articol este ideea solidarității atlantico-pacifice prin intermediul Americii împotriva expansiunii celor două super-puteri, Rusia și China. Găsirea unui numitor comun în culturile naţiunilor din Europa de Est şi Oceania este o idee originală a autorului, pentru care acesta merită toate felicitările!

  6. Sosirea americanilor în Europa de Est ar fi ajutat foarte mult naţiunile din această regiune şi, cu siguranţă, istoria ulterioară ar fi fost diferită. În timpul revoluției de la Praga din 1945 armata americană a fost convinsă de neintervenție din cauza acordului prealabil cu Uniunea Sovietică. În Oceania, la fel, Statele Unite şi-au retras armata după 1945. Rolul și prezența Americii în lume sunt extrem de importante.

  7. Realitatea este că națiunile din Europa de Est și Oceania, care sunt aliate ale Americii, ar trebui încurajate şi susţinute în demersurile lor pro-americane, astfel încât limitarea expansiunii ruso-chineze să fie mai eficientă.

Comments are closed.