„Cultura merită riscuri, riscuri enorme. Fără cultură suntem cu toții doar bestii totalitariste”.
– Norman Mailer
Pentru bolșevici, cultura trecutului, creatorii și reprezentanții săi puteau fi aruncați în „groapa de gunoi a istoriei”, după cunoscuta expresie a unuia dintre liderii bolșevici. În loc, urma să fie creată și impusă „cultura proletară” (proletkult) – cultura socialistă de mai târziu – al cărei scop era formarea „omului nou”. Despre bunul simț al „omului nou” nu se vorbea, fiindcă el era înlocuit cu nerușinarea.
Comuniștii de la noi din țară au copiat comportamentul bolșevic, considerând că în viață trebuie să înveți să te descurci cum poți mai bine, nu trebuie să te lași călcat în picioare, trebuie să reacționezi prin atitudine violentă, să fii mereu deasupra celuilalt. Marx împărțise lumea în clase și accentuase ceea ce le deosebea, nicidecum ceea ce le unea. Pe unii i-a declarat „buni” iar pe alții „răi”. Pe cei „buni” i-a îndemnat să-i urască pe cei „răi” și să elimine clasa lor prin luptă.
Puii comuniștilor crescuți în ideologia familiei lor și a celor din jur, numiți astăzi neocomuniștii zilelor noastre, gândesc aidoma: Decât să stai cuminte în colțul tău, mai bine să fii îndrăzneț. Iar pentru ei îndrăzneala este egală cu obrăznicia, întrucât îndrăzneala lor ajunge să nu aibă limite. Ei nu pot face diferența între aceste două feluri de comportament și lipsiți de bun simț, de înțelegere, de respect, se comportă obraznic.
Zicala românească mai puțin elegantă: „S-a suit scroafa-n copac”, se referă la cei care provin din familii sărace (datorită lenei) și care au fost lipsiți de educație, de bunele maniere, sau dintre cei cu venituri mici, medii, dar cu ifose de snobism, specimene de oameni mediocri, „impotenți” și care ajung „potenți” peste noapte, lipsindu-le însă exercițiul puterii conducătoare, experiența necesară.
Lichele, oameni fără merite, fără să fi făcut ceva pentru societate, simt dintr-odată nevoia / gustul de preamărire. Ei nu mai țin cont de onoare, de respect pentru alții care au realizări în viața lor, care au profesat conform pregătirii lor, și trec la arma imediat următoare a obrăzniciei, comportamentul arogant.
Albert Einstein spunea: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va depăși interacțiunea umană. Lumea va avea o generație de idioți”. Din nefericire, se pare că am ajuns să trăim acea zi. E suficient să ne uităm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, la oamenii care sunt promovați în funcții de conducere. Trăim într-o vreme a mediocrității, a lipsei de cultură, lipsei de profesionalism, a incapacității în acțiune. O vreme în care când prostul își găsește sprijin în alt prost. Și se adună proștii ca într-un ciorchine (alura unei familii): … „bob cu bob să ne unim…”. Și s-au unit!
Auzim obraznice întrebări, obraznice răspunsuri, obraznice decizii, fără consultări, fără a ține seamă de părerile și drepturile altora de a cunoaște problemele și de a lua decizii. Ei trec, cum spune proverbul, și peste cadavre.
Obraznicii au diferite profesii și diferite vârste, pot fi femei, bărbați. Constatăm cu regret că, în zilele noastre unele femei întrec bărbații în acest comportament, pierzând din gingășia, prudența care le caracteriza altădată.
Obraznicul este omul lipsit de respect, de scrupule, față de cei din jurul său, dar care nu uită uneori să se aplece în fața unei persoane de la care vrea să obțină un profit care să-i satisfacă orgoliul. Este, deci, ori cameleonic, ori slugarnic. Este nesimțit fiindcă nu-i pasă de lovitura pe care i-o dă celui de lângă el și nici de reacția acestuia. Deși ar trebui să aibă respect pentru educația omului din fața lui, încearcă să-l umilească cu obrăznicia sa. În acel moment se remarcă două nivele de discuții, de pregătire, de educație, unul al omului cu realizări practice și de bun simț obținute în viață, și altul afirmându-se printr-o obrăznicie proletară, exagerată cochetărie și purtând o prea mare pălărie… Vorba jurnalistului bine cunoscut „un neica nimeni”, sub o pălărie care-i ascunde lipsa de cultură, de dotare intelectuală.
De cele mai multe ori obrăznicia este rezultatul unei educații greșite din familie. În general copiii răsfățați devin obraznici. Și au fost destui copii răsfățați înainte de 1989, copiii protipendadei comuniste, dar și a celor care s-au ridicat prea sus, și au ajuns acolo unde nu le era locul. Au fost și mai sunt părinți care încurajează obrăznicia, considerând că în viață trebuie să înveți să te descurci oricum, lovind în dreapta și-n stânga ta, necunoscând granița dintre îndrăzneală și obrăznicie. Să ai obraz de scoarță fardat!
Faptul că individul nu conștientizează defectele sale, denotă lipsă de inteligență, și din nou, de bun simț. Iată cum proverbul „Obraznicul mănâncă praznicul”, în doar câteva cuvinte exprimă plastic, situația în care o persoană impertinentă obține ceea ce dorește, deși nu merită, de multe ori prin minciună, spoială și îndrăzneală. Persoanei respective nu-i pasă de ce cred sau spun ceilalți! „Obrăznicia, boală fără leac.”
De obicei, după îndrăzneală urmează aroganța care reprezintă o formă particulară a obrăzniciei, și mai apoi – nesimțirea și nepăsarea pentru erorile făcute, pe care le consideră normale, firești, și la reproșuri răspunde cu o nevinovăție candidă, etalează o sinceritate obraznică, stâlcește până și limba în care se exprimă și ne provoacă râsul. Dar continuă a se comporta în același mod. Persoana mimează simplitatea alături de îndrăzneala fără limite. Simplitatea, dacă nu ar fi mimată ar putea avea și evlavie înlăuntrul ei și ceva copilăresc, ceea ce nu este cazul. Este redat tabloul lumii în care trăim, o lume strâmbă, meschină.
Astfel de persoane ajung să ne dezamăgească prin lipsa de cultură, de respect pentru poporul acesta căruia nu-i lipsește bunul simț, fiindcă nu i l-a putut nimeni fura. Măcar atât i-a mai rămas. „Cel obraznic de dinainte-ți ia, fără a cere ceva. Ferește-te să nu-ți ia tot”, spune alt proverb.
Norocul nostru este că „Cerul i-a dăruit omului, spre a-i recompensa toate greutățile, trei lucruri: speranța, visul și zâmbetul…”.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
