Sunt o virgulă și punctul cardinal,nedescifrate.

Te respir în zorii umezi de mirarea conjunctivă.

Ne despart atâtea semne, cratime alambicate,

Și-un complot de fulgi acustici   dintr-o iarnă convulsivă.

Mă privești suspect  de calm și tristețea ți-o îneci

în minuscule manșete de rochițe de păpuși.

Nervii mi-i strivesc în unghii și-aș dori să nu mai pleci,

Când zăpada-și plânge pruncii prematur născuți la uși.

Noaptea, greierii și-i culcă pe-un ceasornic fără oră.

Spațiul dintre noi și versuri tot mai mult se micșorează.

Tu rescrii poeme albe cu  o poftă carnivoră,

Și te-amuzi c-această boală    mă mai ține noaptea trează.

Te aștept la echinocțiu.Patu-i pregătit deja.

Să gustăm sub felinare,din ispite, pe furiș.

Să-mi aduci Carpații-n spate și să trecem Dunărea.

Iar luntrașului din tine, să mă las un timp… bacșiș.

ARDERE

Mă trișează veșnicia și mă-nșeală cu vedenii

dintr-un Absolut agnostic sfărâmat sub mii de dinți.

Revelații translucide se ivesc pe la vecernii,

Și-mi hrănesc plictisul zilnic cu bemolii scoși din minți.

Fug de tine, de ispite,mă întorc și mă prefac

într-o stâncă vlăguită de mirosurile ierbii.

Nu-mi rămâne decât golul,de aceea o să tac,

Cum tăcuți vor paște plumbii ciuta, iepurii și cerbii.

Tu vânezi năluci în stepă și nu știu pe unde ești.

Mai tresar în câte-o noapte când trosnesc în șemineu,

Stele verzi sub gerul vânăt și se-ncurcă în ferești,

Chipul tău cu zâmbet straniu de Mefisto sau de zeu.

Te-aș fi inventat precoce,un bastard al unei seri.

Dar te-ai dovedit poetul plămădit din vid, pe lună.

Fii vasalul dacă poți, unei alte triste veri!

Și pe rugul ăstei toamne, hai, să ardem împreună!

MARASM

Poate că marasmul ăsta de -a te întâlni cândva,

M-a ținut în viață totuși și la moarte-am abdicat.

Mă clătesc cu stropi eretici și mă-nfășur în perdea,

Să te prind cu ochii minții în năvodul sfâșiat.

Sunt rănită de iluzii, mi se-nchid de spasme ochii,

(Ți-am lăsat din buze rujul, pe o coală de hârtie.)

Apoi înălțată-n tocuri am știut să mi te-apropii

într-o noapte de festive guri poftind la veșnicie.

Port în pântece speranța unor alte zeci de vieți.

O să-ncep pe o planetă,  într-o altă incarnare,

Să te caut iar în mine, să te rog să te repeți

în oricare primăvară ce-o aștept la semafoare.

Mă voi risipi o vreme între spații inegale.

Inima e dintre toate, cel mai greu bagaj al meu.

,,Dacă o să bântui lumea ,fără versurile tale,,

Va fi ca și cum din mine,pleacă  insusi…Dumnezeu!

Nedea Marioara