Azi pare să fie ultima dată când vom face parte din același colectiv. E momentul în care, deși nu se pare, împărțim aceleași sentimente unii cu alții, și lăsând divergențele din trecut, cu toți vom fi un suflet și un trup.
Azi, am terminat un nou capitol din viața noastră. Diminețile nu vor fi la fel, iar plecatul de la ore nu va avea același impact. O să ne lipsească orele pe care le consideram banale, și chiar profesorii pe care nu I-am plăcut vor părea membrii familiei noastre. Zile-n șir vom căuta să revenim în căminul nostru unde făceam ore, și să ne revedem diriginta, care ne-a fost o a doua mamă timp de 4 ani.
Azi… auzi lacrima care odinioară nu părăsea ochii, arătându-ne slabi, va prelua comanda. Suntem în centrul atenției, și dorim, doar un ultim zâmbet încurajator de la voi. Deși de multe ori am avut păreri împărțite, ne simțeam nedreptățiti sau chiar acele zâmbete ironice aruncate aievea prin clasă. Acum mai suntem simpli copii, pregătiți de cei mai buni, pentru a ajunge oameni. Poate orele de filosofie nu erau plictisitoare… ci Kant pe noi nu ne fascina, sau poate orele până la două p.m. erau obligatorii și noi nu aveam răbdare să stăm la cursuri!
Oricum, eu azi vreau să mulțumesc colegilor, în primul rând, cu care deși nu ne înțelegeam mereu, eram totuși frați. A… și de playlist-ul bogat, fără el, pauza ar fi fost o pierdere de timp. Și de… hmm, toate propunerile de chiul care au fost acceptate cu bunăștiință. Toate fazele amuzante, petrecute în clasă, toate ironiile și tot ajutorul.
Poate nu am reușit să fim o clasă model, dar am fost familie modernă. Toată lumea are divergențe, suntem ființe, și putem spune ca nu am pierdut 4 ani fără amintiri. Toate râsetele și toată voia bună, au fost de partea noastră, pentru că noi, am fost a XII C. Ce putea să fie mai frumos decât o clasă ca a mea? Nu pot să îmi inchipui alta mai potrivită.
Fiecare am fost un personaj, atât unul amuzant, care anima clasa, atât unul care avea grijă să fim organizați. Sincer mă pot mândri cu ei, deoarece fiecare are atuu-ri și împreună putem face miracole. Ce ar fi fost clasa mea fără Gabi C., Petrișor, Andreea F., Lori, Ada, Bia M., Uțu, Antonio, Bia B., Alina, Cami, Ștefi, Dia L., Dora, Ligia, Șerban, Sonia, Vivi, Adela, Dia B., Denis, Diana K., Esther, Andrada, Gabi T., Iulia, Mădălin, George și Cătălin. Fiecare a adus un bonus al său în crearea acestei arte. Cele mai amuzante amintiri le-am făcut alături de acești oameni, ei sunt acel iz special care lipsește din viața oricui. Ei sunt stâlpul de care societatea are nevoie.
Vreau să le mulțumesc și profesorilor, care ne-au suportat cu bune și cu rele. Doamna dirigintă a fost ghidul nostru în lume, și după terminarea liceului se va vedea amprenta dânsei.
Colegii mei dragi, oameni care citesc acum scrisul ăsta dezorientat, toti am trecut prin aceste momente, și știu că nimeni nu a regretat. Finalul se grăbește, nici nu ne lasă să ne mai gândim puțin, suntem de azi pe cont propriu și lumina va fi ghidul nostru final. Azi, încă, mai putem plânge, chiuli, râde, ironiza, certa, pentru că, din nefericire, este pentru ultima dată în asemenea formație.
Tot ce era important, a fost așternut aici! Acum rămâne doar viitorul și ce ne așteaptă în viață. Am trecut zidul și putem fi mândri de ce am dobândit la liceu. Suntem pe drumul nostru, și sper că toți vor face la fel!
————————
Adda NEAG
Sfârșit de clasa XII-a
Liceul teoretic „Lucian Blaga”
Oradea, iunie 2018
