Democraţia în scopuri iredentiste

Este, în prezent, mare durere şi disperare, în rândurile UDMR şi ale tuturor extremiştilor unguri[1], deosebit de surprinşi şi revoltaţi, totodată, că, printr-o recentă şi înţeleaptă decizie de-a sa, Curtea Constituţională a României a stopat procesul de bantustanizare[2] a populaţiei de etnie maghară. Este vorba de respingerea, ca neconstituţională[3], a angajării răspunderii actualului guvern pentru Lgea învăţmântului[4]. Dacă nu ar fi existat un astfel de impediment, legea în cauză ar fi trecut fără a permite autorităţilor româneşti, îndeoebi parlamentarilor, să schimbe nici măcar o virgulă. Astfel, s-ar fi făcut un pas uriaş, total absurd şi nejustificat, pentru considerarea maghiarei ca a doua limbă oficială în România. Pe termen lung, o astfel de decizie, singulară în vreo ţară europeană, din câte ştiu, cu excepţia Belgiei[5], s-ar fi ajuns ca locuitorii de etnie română din zonele cu populaţie majoritar ungurească din România să fie ei obligaţi să înveţe ungureşte, nu locuitorii unguri, cetăţeni români, limba oficială a statului în care trăiesc şi în care se bucură de toate drepturile constituţionale, beneficiind constant, datorită unei miopii politice[6], de o gravă, nejustificată şi deosebit de nocivă şi periculoasă discriminare pozitivă.

Se insistă diabolic pe necesitatea studierii istoriei şi geografiei în limba minorităţilor. Dacă, în cele din urmă, s-ar aproba o astfel de solicitare, s-ar crea, la nivel european cel puţin, un precedent extrem de grav. Nicăieri, nici chiar în SUA, un astfel de demers nu e acceptat şi nici aprobat. De altfel, în SUA, ţară considerată etalon al democraţiei mondiale, învăţământul oficial este exclusiv în limba engleză, limba oficială a acestei ţări. În particular, prin diverse structuri private sau cu finanţare din surse private, se organizează şi învăţământ în limbile unor minorităţi[7]. Dar nici un copil sau altă persoană ce trăieşte în SUA şi este cetăţean al ţării nu este în situaţia de a nu putea vorbi limba engleză şi de a nu cunoaşte istoria şi constituţia ei. În România, în schimb, îndeosebi în Mureş, Harghita şi Covasna, dar şi în alte judeţe transilvane, sunt zeci de mii de locuitori[8] de etnie maghiară, care nu ştiu şi care refuză obstinat să înveţe limba oficială a statului.

În Ungaria, în schimb, în aşa zisele şcoli în limba română, doar limba română se predă, în regim de limbă stăină, în română. Restul materiilor, fără excepţie, sunt toate predate în ungureşte.

La celebrul, doar cu numele, Liceu românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, elevii români care îl frecventează sunt obligaţi să vorbească ungureşte şi în pauză. Îmi amintesc şi faptul că unii profesori de aici, pe care i-am întâlnit în cancelaria şcolii respective[9], m-au rugat, jenaţi, să ieşim pe coridor să vorbim în româneşte deoarece în cancelarie, profesorii români de acolo, din cauza câtorva, extrem de puţini pofesori unguri, trebuiau să vorbească exclusiv în ungureşte[10].

Tot cu prilejul vizitei mele în Ungaria, discutând cu ziaristul de origine română Tiberiu Boca, redactor la posturile de radio şi TV în zonă care transmiteau lunar vreo 10-15 minute de aşa zise programe în limba română, i-am sugerat acestuia să preia, gratuit, o serie de desene anmate în limba română cu subiecte istorice. Interlocutorul meu m-a privit de-a dreptul îngrozit şi a declinat oferta. Ulterior, a solicitat doar filme în engleză, fără subtitrare românească. Întrebându-l de ce mi-a spus că oricum subtitrarea în română ar fi inutilă pentru că foarte puţini copii reuşesc să citească un text românesc. Fapt de care m-am convins curând când o elevă de clasa a VII-a de la liceul din Jula pur şi simplu nu a reuşit să citească fluent o poezie de George Coşbuc[11]. Deci, un text literar, nu unul ştiinţific sau de alt gen.

Iar în România, elevii de etnie maghiară, îndeosebi din unele zone, au ajuns să nu poată citi sau scrie în limba oficială a statului ai cărui cetăţeni sunt, stat care, în pofida dificultăţilor  uriaşe cu car se confruntă în prezent, face eforturi deosebite spre a le asigura condiţii decente de studiu.

Într-una din cărţile mele[12] am publicat, cu ajutorul unui cadru didactic de origine maghiară, textl unei cereri, rdactată în româneşte de un student de etnie maghiară. Atrăgeam acolo atenţia asupra pericolului grav la care sunt expuşi tinerii români de etnie maghiară prin politica odioasă, de tip segregaţionist, impusă de unii lideri unguri, continuatori fideli şi fanatici ai politicii deznaţionalizante, extremiste, a lui Tisza sau a lui Horthy în spaţiul românesc.

[1]Îi am în vedere şi pe cei neînregimentaţi politic,dar extrem de activi, prin intermediul bisericilor şi a tot felul de ONG-uri, controlate şi finaţate fie de la Budpesta, fie de cercurile diasporei ungureşti angajate cu încrâncenare în proiectul, de inspiraţie extremistă şi fascistă, de refacere a Ungariei Mari. Din păcate, atât la nivelul UE cât şi al SUA, aceste cercuri găsesc multă înţelegere şi sprijin, chiar dacă, astfel, se atentează, pe termen mediu şi lung, la liniştea şi pacea pe continentul european şi în lume. Uşurinţa cu care forţele politice vest europene au tolerat tansferul funcţiei de vicepreşedinte al Parlamentului vest eurpean de la actualul preşedinte al Ungariei, unui europarlamentar din România, respectiv  lui Lászlo Tökes, unul din cei mai periculoşi duşmani ai României ca stat naţional unitar, este un foarte grăitor exemplu.

[2]În realitate, politicienii unguri urmăresc, pe termen lung, să pună bazele unor “insule de maghiari”, pe teritoriul României, unde nu se respectă (după cum sesizase fostul ministru PSD-ist de Interne Ioan Rus) instituţiile sau legile acestei ţări şi unde, marea majoritate a locuitorilor, refuză să înveţe limba oficială. Ulterior, cu sprijinul unor politicieni de teapa lui Lászo Tökes, se vor putea trage insistent semnale de alarmă privind riscurile cu care se confruntă astfel de teritorii şi să se insiste asupra nevoii stringente a desprinderii lor din teritoriul statului naţional român şi alipirea lor pentru refacerea Ungariei Mari. Astfel de politici fascisto-horthyste sunt susţinute sistematic de la Budapesta, unde marea majoritate a liderilor politici maghiari sunt “consiliaţi” pentru găsirea celor mai abile (şi aparent democratice) măsuri în vederea materiaizării unor astfel de criminale demersuri de destructurare teritorială şi statală a României.

[3]Măsura a fost aplaudată, la scena deschisă, şi de un senator al puterii, fost ministru al Învăţământului, care a sesizat riscul enorm al adopării unei legi, care răpunde exclusiv presiunii şi şantajului UDMR, nu nevoilor de reformare reală a învăţământului românesc.

[4]În opinia mea, decizia Curţii Constituţionale era previzibilă. Nu este prima oară când membrii acesteia salvează actualul regim din situaţii aparent fără ieşire. Sunt convins că şantajul ordinar exercitat, mai ales în această perioadă extrem de critică pentru stabiltatea regimului Boc-Băsescu, nu este acceptat de toţi parlamentarii acestui partid. Dimpotrivă, sunt convins că tocai adoptarea acestei legi ar fi avut consecinţ mult mai grave în interiorul partidului respectiv. Nu a dispărut, sunt sigur, demnitatea şi mândria naţională a tuturor parlamentrilor puterii. Pe faţă, însă, spre a nu risca trădarea ungurească, care, oricum, nu e prima în viaţa politică a acestei ţări, trebuia să se mimeze susţinerea pretenţilor aberane şi absurdeale extremiştilor din acest partid. De aceea a fost nevoie de intervenţia, în ultimă instanţă, a membrilor CCR spre a drege busuiocul. Cred că această situaţie, ca şi rolul nociv jucat de această grupare cu apetit demolarizator privind staalitatea României, actuala Putere va avea curajul să ia o minimă măsură logică şi impusă de realitate: interzicerea partidelor politice pe criterii etnice. Ungurii sut cetăţeni români Prin urmare,la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni ai acestei ţări, dar şi ai tuturor statelor membre ae U.E., ei trebuie, inclusiv din punt de vedere plitic, să se integreze în structurile politice legale ale ţării ai cărei cetăţeni sunt. Ei nu pot avea alte interese faţă de restul locuitorilor României, nici nu au dreptul să impună autorităţilor acestei ţări decizii prin care să se constituie în precedente periculoase pentru pacea şi securitatea coninentului. Un alt argument major, neluat în seamă de nici un guvern post decembrist, trebuie să ţină cont de tratamentul aordat de autorităţile d la Budapesta minorităţilor etnice, îndeosebi românilor ce trăiesc în Ungaria post tranonică. E nedrept şi imoral ca ungurii din România să beneficieze de privilegii în timp ce românii din Ungaria sunt supuşi, la început de secol al XXI-lea, la un inadmisibil proes de deznaţionalizare şi asimilare (Culmea e că acest aspect a fost de mult semnalat şi de o serie de cercetători nord-americani, care au subliniat pericolul dispariţiei complee, în cel mult 25-30 de ani, a populaţiei de etnie română din Ungaria. Doar atât. Pentru că absolu nimeni nu a intervenit pentru a stopa acest genocid etnic). Să asigurăm ungurilor din România exact aceleaşi drepturi şi libertăţi de care beneficiază şi românii din Ungaria. Inclusiv în privinţa educaţiei!

[5]Exemplul nefericit al efectelor dezastruoase ale abordărilor şi atitudinilor unor forţe secesionite, motivate naţionalist, din această ţară ar trebui să pună pe gânduri, cât se poate de serios, autorităţile şi factorii politicii din Europa şi din întreaga lume. Pentru că, rod al evoluţiei sinuoase a istoriei, nu există, în prezent, nicăieri în lume, vreun stat unde să nu poată apărea, la un moment dat, situaţii de tip secesionist, motivate etnic de structuri politice cu orientări şi interese extremiste. Activiştii revizionişti unguri din România (dintre care cei mai ulţi se află sub ascultarea lui Tökes) acţionează, de alfel, în aces scop. În această vară, de exemplu, pentru serbările dedicate, la Cluj-Napoca (de parcă acest oraş şi Ardealul în întrgul lui ar continua să fie teritoriu unguresc), au fost invitate, pe banii autorităţilor româneşti şi pe fonduri generoase puse la dispoziţie de Budapesta, doar formaţii folclorice provenite din teriorii europene în care exită şi acţionează mişcări politice secesioniste: nordul Italei, Catalunia, Corsica, zona Tyrolului etc. Este evident că liderii politici ai extremismului unguresc din România, inspiraţi şi finanţaţi de Budapesta, acţionează deja la nivel internaţional, pentru a identifica viitori parteneri şi susţinători pentru proiectele lor îndreptate împotriva acestei ţări.

[6]În perioada ce a trecut de la lovitura de stat din decembrie 1989, cu foarte puţine excepţii, nu s-a putut asigura o majoritate, care să permită formare unui govern, fără “ajutorul” UDMR. Din păcate, ca urmare a unor permanente presiuni externe, inclusiv din partea SUA, dar şi a altor cancelarii vest europene, s-a ales adesea varianta cu UDMR la guvernare şi pentru a stopa accesul unor partide, etichetate ca fiind etremiste. Aşa se face că, indiferent de doctrina, ideologia sau programele politice urmărite de partidele majoritare, UDMR a trecut, cu uşurinţă, fără scrupule dar şi fără minime mustrări de conştiinţă, dintr-o barcă politică în alta. Aceasta i-a permis ulterior, îndesebi în momente de criză, să treacă la ameninăţri şi şantaje, în caz că exista riscul de a nu-şi putea promova măsurile sale antiromâneşti, puse, pe faţă, în slujba politicii revisionist revanşarde a Budapestei. Prin aceasta, UDMR demostrează, fără dubiu, cel mai scăzut nivel de moralitate politică între toate formaţiunile politice post decembriste din România. Astfel, în cei aproape 20 de ani de când se află la guvernare, UDMR a reuşit să sfideze nu doar legile actuale ale României, ci şi tratate istorice internaţionle încheiate cu începere din 1919. În plus, a reuşit să impună, recurgând adesea la falsuri grosolane şi vizibile, retrocdearea de proprietăţi imense (zeci de mii de imobile şi sute de mii de hectare de terenuri agricole şi păduri) inclusiv unor criminali de război sau unor instituţii sau organizaţii extremiste horthyste. Se poate, aşadar, concluziona, că UDMR este, în fapt, continuatoarea, fanatică şi fermă, a politicii antiromâneşti a structurilor şi regimurilor politice din Ungaria, ce s-au perindat pe parcursul secolului trecut şi în primul deceniu al acestui veac.

[7]Având în vedere numărul mare de emigranţi de etnie maghiară, care trăiesc în prezent n SUA, dar şi în diverse alte ţări vest-europene (Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia etc.), de ce nu fac autorităţile budapestane presiuni şi nu exercită şantaje şi asupra guvernelor din aceste ţări pentru a le obliga să asigure învăţământ, de toate gradele, în ungureşte, iar istoria şi geografia acelor ţări să fie studiate exclusiv în ungureşte? Oare ceăţenii vest europeni de etnie maghiară or fi mai puţin importanţi pentru liderii de la Budapesta sau inferior în raport cu ungurii ce trăiesc în România?

Oare nu riscă autorităţile române, acordând drepturi de care nu beneficiază cetăţenii de etnie română din Ungaria şi din alte ţări din regiune, dar nici cei de etnie maghiară din SUA şi diverse ţări vest europene, să creeze precedente care, pe termen lung, ar putea stimula şi alte zone cu probleme la politici şi acţiuni de tip izolaţionist sau secesionist?

[8]Când un senator român a promovat o propunere legislativă care asigura, prin diverse mijloace, obligativitatea cunoaşterii limbii române de către toţi cetăţenii acestei ţări, cercurile iredentiste ungureşti, şi doar acestea, au strigat ca din gură de şarpe. Ce este grav şi curios este faptul că, de fiecare dată, doar ungurii protestează. Toate celelalte 16 grupuri minoritare entice trăitoare în România nu consideră o corvoadă învăţarea limbii române. Toate consideră chiar o obligaţie minimă a lor, dar şi semn al loialităţii lor faţă de ţara ai cărei cetăţeni sunt, să cunoască limba română şi nu reclamă că, astfel, sunt în pericol de a se deznaţionaliza, de a–şi pierde specificitatea, tradiţiile, cultura şi obiceiurile proprii. În plus, mulţi dintre reprezentanţii lor au înţeles nevoia de a se integra în acele stucturi politice, care, prin doctrină, ideologie sau progam, corespund propriilor lor opţiuni şi nu au dorit să impună structuri sau formaţiuni politice pe criterii entice, aşa cum fac ungurii.

[9]M-am aflat la Jula şi la acst liceu, în caltate de ziarist, cu pilejul vizitei pastorale efectuată de fostul Patriarh al României P.F. Teoctist Arăpaşu. Aceeaşi atitudine de groază am întâlnit şi la o serie de credincioşi români din oraş, veniţi la Biserica ortodoxă, care mi-au declarat deschis că se tem de represalii ulterioare, având în vedere că întreaga zonă, inclusive interiorul bisericii, era înţesată de nenumăraţi reprezentanţi ai serviciilor secrete ungureşti. Cetăţenilor unguri de etnie română din Jula le era frică, aşadar, să vorbească româneşte într-o ţară care se pretinde democratică şi civilizată!

[10]Destul de recent, la Cluj-Napoca, o doctoriţă stomatoloagă, de origine română, care ocupase, legal, prin concurs, un post, la un liceu unguresc, a fost mutată, abuziv şi ilegal, pentru că nu ştia ungureşte. Deşi în cunoştinţă în legătură cu o astfel de ilegalitate, nici o autoritate, locală sau de la nivl naţional, nu a luat nici o măsură de sancţionare a unei astfel de discriminări odioase. La Jula, în Ungaria – stat pretins membru al U.E. -, profesorii şi elevii români sunt obligaţi să vorbească doar ungureşte (ei sunt, de altfel urmăriţi permaent şi terorizaţi de reprezentanţii poliţiei politice maghiare, într-un liceu aşa zis românesc, iar la Cluj-Napoca, oraş românesc, un  medic român este mutat forţat dintr-un liceu cu limba de predare maghiara, pentru că elevii şi profesorii acestuia refuză să vorbească limba română! Mi-ar place să aflu ce părere au despre o astfel de ispravă reprezentanţii structurilor de putere din UE.

[11]Am realizat, şocat pur şi simplu de cele constatate, o emisiune TV, transmisă pe postul naţional, punând în evidenţă eforturile uriaşe ale elevei de origină română din Jula de a citi o poezie în limba ei maternă. Reîntors la Cluj-Napoca, am solicitat uni eleve, de aceeaşi vârstă, de la o şcoală cu predare în limba maghiară de aici, să citească un text poetic de Petöfi. Spre surprinderea mea, la prima încercare, eleva clujeancă a citit impecabil textul în ungureşte. Mi-am pus atunci, dar şi acum, întrebarea firească: cine pe cine deznaţionalizează! Oare sunt cnştienţi domnii de la Bruxelles cum e mutilat în Ungaria sufletul inocent al unui copil minoritar printr-o politicădeznaţionalizantă, la fel de odioasă acum ca şi în secolul al XIX-lea?

[12]Vezi Dan Brudaşcu, Paradoxrile Francmasoneriei, Cluj-Napoca, Editura SEDAN, 2009.