Am păstrat, după plecarea definitive a fiului meu din țară, aparatul său de radio și uneori “călătoresc“ pe diferite posturi care, în marea lor majoritate, sunt posturi private ce difuzează, sâmbătă noaptea, un mix de muzici, mai mult sau mai puțin “de success”. E o sâmbătă noaptea de septembrie, redescopăr fericit, pe Radio România Cultural, vocea lui Ștefan Mihăilescu-Brăila, joacă rolul lui Tănase Scatiu. Mă gândesc câți actori uriași a avut România și cum , rând pe rând, au trecut în “galeria nemuritorilor “. Discutam cu Greta cite nume de tineri actori de success de azi am putea enumera și…
Îmi amintesc că, într-o seară de toamna, înainte de 1989, am mers la un spectacol unde juca Ștefan Mihăilescu-Brăila. Nu mai țin minte numele piesei, cred că era la ODEON, dar mi-a rămas vie în minte o secvență. În condițiile în care, înainte de 1989, lipseau multe alimente de pe piață, iar unele nu erau proaspete, marele actor a jucat magistral o secvență legată de o pâine; constată că este veche, îi vine să o lovească de un colț de masă (să o sfărâme, dar și să-și exprime necazul pentru lipsa unei pâini proaspete), însă se întoarce spre public și spune: “Această pâine este… (firesc ar fi fost să rostească “veche”, aici însă realizează o complicitate cu sala, iese din rol și se adresează direct spectatorilor: „Dar știși dumneavoastră mai bine cum este !” ). De prisos să spun că au urmat ropote de aplauze.
Septembrie pe Akropole
Eram invitat la al X-lea CONGRES AL ORGANIZAȚIEI MONDIALE A POEȚILOR, în 1991, în Grecia, invitație primită de la Luxembourg. Primisem invitația în triplă calitate, de poet, redactor al Radioteleviziunii Române și Președinte al Fundației culturale HESPERUS (care avea între membrii fondatori pe Ing. I. C. Florea, unul dintre pionierii Radiofoniei Românești).
Mă aflam pe Akropole, era o zi superbă de septembrie și îmi părea rău că nu am un aparat de fotografiat la mine să surprind câteva imagini de pe Akropole. Dar aveam la mine reportofonul de la RTV și mi-a venit o idee: poate voi întâlni
2
un român și am să-i propun un schimb. Să fac un interviu cu el pentru RTV, iar el să facă o fotografie cu mine acolo.
După un timp am auzit, într-adevăr, vorbă românească, dar era vorba de o familie de armeni, Sarkisian, armeni născuți în România, care trăiau în Statele Unite.
Am făcut interviul, mi-au făcut fotografia, dar la final m-au întrebat, cu oarecare precauție, ce se întâmplă în țară, cu minerii care veniseră la București.
Ce puteam eu să le spun mai mult decât văzuseră ei în presa internațională? Ce să le spun că, la plecare, când trebuia să-mi iau “marea diurnă“ de douăzeci și trei (23 !) de dolari pentru cinci zile, de la caseria TVR, casierul mă implorase îngrozit să vin cât mai repede fiindcă minerii ajungeau în București și se zvonea că vor veni și la TVR. Ce să le spun că la plecare, era o noapte de septembrie, taximetristul care mă dusese la Otopeni îmi spusese că vom merge prin Pipera, pentru a evita ARCUL DE TRIUMF, pe unde veneau minerii…
Septembrie cu tine, pe un alt continent…
Mai este o săptămână până vom pleca în vacanța mult așteptată, pe un alt continent. Totul va fi o premieră. Doar iubirea mea pentru tine va fi aceeași, năvalnică și sălbatică precum marea. Iar acolo, pe nisipul unei plaje de pe un alt continent, urmele pașilor noștri vor rămâne un timp, amândoi gândindu-ne că vom reveni după un timp în România și vom alerga fericiți la Mangalia, unde ne așteaptă niște prieteni extraordinari și unde ne așteaptă, dintotdeauna, Marea Neagră.
