In aprilie mi-a fost dat sa ajung la romanii din Carpatii Padurosi. Izolati de neamul romanesc si necunoscuti de majoritatea dintre noi, ei insa refuza sa moara. Scriem aceste randuri despre ei cu speranta ca neamul romanesc va dori sa ii cunoasca si le va sprijini eforturile de a-si pastra identitatea romana. Carpatii Padurosi formeaza arcul nord-vestic al Muntilor Carpati, intinzandu-se de la Tisa pana in Slovacia. La inceputul evului mediu cronicile numeau partea aceasta a Europei Tara Maramuresului, iar in 1303 regatul Ungariei a organizat-o in Comitatul de Maramures, care se extindea atat la sud cat si la nord de Tisa. Locuitorii ei de bastina au fost romanii, descendenti ai ciobanilor valahi care sute de ani si-au urmat turmele de oi in cautare de pasune. Pe unde au ajuns au format comunitati stabile si permanente carora le-au dat nume distinct romanesti, cum ar fi Faget (prima data mentionat in 1463), Prepelita (1433), Boureni (1415), Frasin, Sesul (1389), Rotunda (1383), Arinis (1389), Carpinis, etc.
Cu vremea Maramuresul a inceput sa fie locuit si de maghiari, ucrainieni, rusi, colonisti germani, iar apoi evrei. Dupa abolirea regatului Ungariei in 1526 Maramuresul a devenit parte din Principatul Transilvaniei pana in 1699 cand a intrat in stapanirea Austriei. In 1867 a intrat in posesia Austro-Ungariei pana in 1918 cand intregul Maramures a intrat in stapanirea Romaniei. In 1920 Maramuresul a fost impartit in doua, dea lungul Tisei, de catre Romania si Cehoslovacia, doar partea de la sud de Tisa ramanand in posesia Romaniei. Tratatul de la Trianon din acelasi an a confirmat divizarea permanenta a Tarii Maramuresului.
Pana in veacul XVI Maramuresul a fost locuit in mare parte de romani si maghiari, care insa au fost decimati in mare masura de razboaiele care au avut loc in partile acelea intre Imperiul Otoman, Polonia, Principatul Transilvaniei, si Imperiul Austriac. Multe sate romanesti au fost complet distruse sau decimate, iar dupa retragerea turcilor au fost repopulate de o populatie vorbitoare de limba slava. In timp slavii au devenit majoritari, au asimilat o mare parte a romanilor, si au numit Maramuresul de nord si Carpatii Padurosi cu termenul global de Rutenia.
Numarul romanilor din Maramuresul de nord si din Carpatii Padurosi a scazut vertiginos dea lungul secolelor, dar e din nou in crestere lejera. Inca in 1920 in Maramuresul de nord si Carpatii Padurosi existau intre 45 si 50 de sate mai in intregime romanesti, majoritatea fiind atestate pentru prima data in secolele XIV si XV. Cel mai indepartat sat era satul Poinita, langa granita cu Polonia, atestat pentru prima data in 1548. Astazi insa, numarul romanilor din Carpatii Padurosi si Maramuresul de nord e doar de 32.100, dupa recensamantul oficial ucrainian din 2001, dar in crestere. Neoficial se estimeaza numarul lor la peste 40.000 pana la 50.000. Doar 12 sate majoritar romanesti au mai ramas, toate asezate dea lungul Tisei la nord de Sighet, iar in alte 10 sate romanii constituie fie o minoritate neglijabila, fie una importanta.
Satele cu preponderenta mica de romani sunt adevarate insulite romanesti asezate la extremitatea nordica a spatiului romanesc. Majoritatea dintre ele sunt localizate in partea centrala a Carpatilor Padurosi. Am reusit sa ajung la Visnita (300 de romani), Dolha (Satul Lung, 500 de romani), Obava (400 de romani), Simeria (50 de romani), Remeti (50 de romani), Kamanetz (Piatra, 50 de romani) si Poroscovo (1.460 de romani). La 20 de kilometri nord de Kamenetz e ultimul sat unde locuiesc romani, satul Mircea, un sat de 1.000 de sateni din care cateva sute sunt romani. Asezat la doar 30 de kilometri de Polonia si 6 kilometri de Slovacia, Mircea probabil este cel mai nordic sat romanesc din spatiul istoric romanesc inca in existenta. Aceste insule valahe se afla presarate de-a lungul drumului intre Svaliava si Ujgorod.
Cu toate ca preponderenta demografica a romanilor din Carpatii Padurori este limitata, influenta limbii romane asupra toponimiei locale a supravietuit modificarilor demografice drastice din ultimele veacuri. Valea Birjabei, valea Talabirjabei, raul Tigani, raul Iza, valea Bascaului, valea Simeriei, raul Apsa si-au pastrat numele medievale romane, iar unele din varfurile Carpatilor Padurosi, cum sunt Magura si Petrosul, si ele sunt inca cunoscute dupa toponimia romana originala.
Majoritatea romanilor au fost asimilati in grupurile etnice cu care au convietuit, in principal ucrainieni (ruteni) si maghiari. Asimilarea ucrainiana a fost benevola, spre deosebire de cea maghiara care a fost facuta prin constrangere. Ca atare numele originale ale satelor romanesti fie ca au cunoscut modificarile de rigoare, (de exemplu Busteni devenind Bustino, Teceu devenind Teacev, Taras devenind Teresva, Peri devenind Hrushevo, Frasin devenind Iasinea, etc.), fie ca si-au pastrat numele original dar si-au schimbat compozitia etnica, de exemplu Iza.
Spre deosebire de Romanii care locuiesc de-a lungul Tisei, cei care locuiesc in satele prodominant ucrainiene sunt cunoscuti ca Volohi, un termen peiorativ si dispretuitor care ucrainienii i-l aplica romanilor bastinasi care locuiesc in satele din Carpatii Padurosi. In satele in care am ajuns romanii locuiesc separati de ucrainieni. Animozitatea intre ei e usor de remarcat si se poate chiar vorbi de un oarecare genocid tacit din partea ucrainienilor impotriva romanilor. In satul Poroscovo, de exemplu, primarul satului ne-a comunicat cu evidenta consternare si neplacere ca dintre cei 6.000 de locuitori ai satului 1.460 sunt „Volohi”. Intrebat unde locuiesc ei, ne-a comunicat raspicat: „la marginea satului”.
Situatia este identica in toate satele cu romani minoritari. Ucrainienii locuiesc la vale unde pot cultiva pamantul, iar romanii sunt fortati sa locuiasca separat fie la capatul satului fie pe panta muntelui in conditii deplorabile, fara strazi asfaltate, pe ulite inguste si desfundate, si lipsiti de mijloace igienice. In Simeria aveam impresia ca suntem martori la moartea ultimelor familii de romani din sat. Acolo, 50 de romani locuiesc in adevarate cocioabe insalubre, spunandu-ne ca ucrainienii nu i-i doresc si i-i resping. Fiind primavara, i-si sapau gradinile cu harletul, gradinile intinzandu-se la poalele muntelui de-a lungul raului cu acelasi nume – Simerivca. Copiii lor, ale caror copii probabil ca nu vor mai vorbi romaneste, dregeau mrejile de pescuit, in timp ce varful muntilor inca erau acoperiti de zapada…
Romanii din Carpatii Padurosi vorbesc limba romana veche, probabil asa cum au vorbit-o parintii nostri in evul mediu. Intre ei vorbesc romaneste si se poate comunica cu ei usor. Cum e de inteles insa, vocabularul lor e limitat, nedezvoltat, si impregnat cu multe cuvinte slave. Intreband copii unde le sunt tatii, unii ne raspundeau ca sunt la „stroica” la Moscova sau Kiev, adica plecati la munca de constructie. Evident, cuvantul relativ modern „constructie” nu a intrat inca in vocabularul lor. Peste tot insa Romanii au fost bucurosi sa ne vada. Unii scoteau chiote de bucurie, isi opreau carutele in mijlocul drumurilor namoloase sa stam de vorba, blocand, fara remuscari, traficul. Copiii lor sunt de o frumusete deosebita, citind in ochii lor clari si inocenti, inteligenta si pasiunea pentru viata.
Romanii din Carpatii Romanesti, insa, sunt cei mai saraci romani pe care i-am cunoscut vreodata, poate cei mai saraci dintre toti romanii din lume. Saracia lor aminteste de saracia din Ardealul secolului XIX descrisa in romanele lui Rebreanu, sau de cea povestita noua de bunicii nostri. De departe, insa, cei mai saraci romani sunt cei din Poroscovo. Cei 1.460 de romani traiesc inghesuiti in case care in majoritatea lor sunt alcatuite doar dintr-o singura odaie. Majoritatea caselor sunt facute din lemn, altele din lut. Privite din afara, unele par grajduri, dar apropiindu-te de ele iti dai seama ca sunt locuite. Singurul lucru care il au din abundenta e lemnul pe care i-l aduc cu carutele din padure, iarba, si apa. Sobele sunt primitive, fiind improvizate din plite puse pe doua randuri de caramizi. Unele acoperisuri erau sparte, apa curgand dea lungul peretilor. Peste tot am aflat oameni bolind in pat, tineri si varstnici. Batranii sunt putini, avand impresia ca in Poroscovo media de varsta e foarte scazuta. Barbatii se ocupa in special cu carausia, transportand lemne din padure in carute trase de cai de munte. Ne spuneau ca hergehelia lor are 160 de cai.
Cei 1.460 de romani din Poroscovo alcatuiesc 200 de familii, dintre care 750 sunt copii. Rata natalitatii e probabil cea mai ridicata din intregul spatiu romanesc contemporan. Fiecare familie avea cel putin 4 copii, iar familia cu cei mai multi copii avea 13. Parca una din doua femei tinere era insarcinata. O femeie de 28 de ani deja avea 8 copii. Ne-a invitat in casa ei unde i-am vazut copilasii inghesuiti ca sardinele in doua paturi. Majoritatea caselor fiind alcatuite dintr-o singura odaie, intreaga familie locuieste acolo. Odaile de obicei au 3 paturi, asezate lateral, mesele in majoritate lipsesc, iar tacamurile sunt considerate lux. Din lipsa de loc si in acelasi timp pentru a-i proteja, noi-nascutii sunt tinuti in cearceafuri atarnate de tavan. Peste tot caini infometati alergau in haite. Conditiile lor de viata sunt extrem de aspre si insalubre. Drumurile sunt inguste si desfundate. Cum tocmai ploase si era rece, drumurile erau pline de noroi. Peste tot, copii fara incaltaminte se jucau in noroi. Unii nu aveau ce purta decat un mic tricou sau o camasa. Altii umblau pe jumatate goi din lipsa de imbracaminte. Unii parinti ne marturiseau ca nu i-si pot trimite copii la scoala din lipsa de haine cu care sa ii imbrace sau din lipsa de rechizite scolare.
Romanii din Poroscovo sunt si infometati, pare-se in permanenta. Fiind intrebati daca au mancat in ziua respectiva, fara exceptie toti copiii au spus nu, cu toate ca aproape trecuse amiaza. Doar intr-o singura casa am vazut mancare, o oala cu cartofi taiati felii pe plita pentru a fi fierti.
Situatia e putin mai buna in Dolha insa, unde multi romani se ocupa cu strungaria lemnului. Zgomotul strungului de lemn sau al toporului se auzea mai aproape in fiecare ocol, gospodarii spunandu-ne ca pentru patru picioare de masa primesc $1.50.
Cei 3.000 de romani din Carpatii Padurosi nu vor sa moara. Le pledam cauza si speram ca guvernul de la Bucuresti va lua nota, si politica lui declarativa se va transforma in actiune, nu in ani de zile ci in viitorul imediat. Romania critica Ucraina, de multe ori pe buna dreptate, ca estompeaza deazvoltarea etniei romane din Ucraina. In unele circumstante asimilarea romanilor din Ucraina e inevitabila si ireversibila. Dar in Carpatii Padurosi Romanii lupta sa isi pastreze identitatea etnica. Au nevoie de ajutorul nostru. Va face oare cineva ceva pentru ei?
