La 2 noiembrie 2010, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr. 94/2010 privind noi măsuri şi categorii de persoane asigurate în sistemul public de pensii. Ordonanţa permite persoanelor interesate, care îndeplinesc anumite condiţii, să se asigure în sistemul public de pensii din România, prin încheierea, până la 31 decembrie 2010, a unui contract de asigurare socială şi achitarea, într-una sau mai multe tranşe, până la data menţionată, a contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp pentru care persoana optează să încheie contractul de asigurare socială. Perioadele pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale, potrivit OUG 94/2010, este de maximum 5 ani şi se achită retroactiv.
Iniţiativa autorităţilor române este salutară, din două motive – pentru că dă posibilitatea românilor din străinătate şi persoanelor din România care nu îndeplineau condiţiile anterioare de pensionare, prevăzute prin Legea 19/2000, să obţină cândva o pensie din România, sau să-şi completeze vechimea în muncă în România; de asemenea, este pentru prima dată când se acceptă încheierea contractelor de asigurări sociale individuale cu CNPAS prin mandatari, pentru cetăţeni care locuiesc într-o altă ţară.
Baza lunară de calcul o constituie salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare, pentru fiecare lună din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Persoanele interesate au posibilitatea de a se asigura la un nivel superior salariului de bază minim brut pe ţară.
Din păcate, OUG 94/2010 are o serie de lipsuri şi va fi greu de aplicat. În primul rând, termenul în care se poate încheia contractul cu CNPAS şi până la care se pot achita sumele de bani este foarte scurt, respectiv două luni – din 2 noiembrie, până în 31 decembrie 2010. Nu cunosc situaţia românilor din alte ţări, dar, pentru cetăţenii români din SUA şi Canada, impedimentul major îl reprezintă distanţele enorme până la Consulatele României, unde pot întocmi procurile necesare.
Personalul Consulatelor României din SUA şi Canada este insuficient şi supraaglomerat de cererile curente ale românilor din zona arondată. Pentru a reuşi să facă faţă solicitărilor curente, lucrează pe bază de programări. Mi-e greu să cred că personalul consular, foarte redus comparativ cu volumul de muncă pe care îl prestează, dacă va fi asaltat de câteva sute de mii de români în plus, pentru programări şi procuri necesare conform OUG 94/2010, ar putea rezolva solicitările în timp util, fără ore suplimentare.
SUA ocupă o suprafaţă de 40 de ori mai mare decât România. Fiecare din cele patru Consulate din SUA ale României, care pot elibera procuri, are arondate câte 11 state americane care ocupă, fiecare, o suprafaţa enormă, mult mai mare decât întreaga Europă. Să analizăm puţin ce înseamnă pentru un român din Georgia sau Florida să se deplaseze pentru o procură până la consulatul de care aparţine, respectiv Washington D.C. La fel, pentru un român din Texas, Oregon sau Washington State, ce costuri presupune o deplasare până la Consulatul din Los Angeles? În toate aceste state există comunităţi mari de români, potenţiali clienţi pentru CNPAS, conform OUG 94/2010. În primul rând, solicitantul va face o programare telefonică. I se va spune cu ce acte să se prezinte la consulat şi în ce zi. Apoi îşi va lua cel puţin o zi liberă de la serviciu, pentru că programul consulatelor româneşti este de câteva ore pe zi, în zilele lucrătoare. Consulatele sunt închise pentru public în zilele de sărbătoare americane şi româneşti, deci, în mod cert, este vorba despre cel puţin o zi de muncă pierdută pentru întocmirea procurilor. Cu maşina, distanţele menţionate se parcurg în două, trei zile, fiind vorba de peste 1000, 1500 de mile dus-întors, aşa că rămâne doar varianta deplasării cu avionul. Un bilet de avion, pentru distanţele menţionate mai sus, cu rezervarea făcută într-un timp aşa de scurt, se ridică la minimum 300$/persoană. Dacă este vorba de ambii soţi sau un cuplu şi copii, cheltuielile se multiplică.
Deplasarea din aeroportul de destinaţie (Washington D.C.; Chicago; Los Angeles sau New York) până la sediul consulatului românesc este de câteva zeci de mile şi presupune închirierea unei maşini, al cărei cost minim este100$ pe zi, iar maşina trebuie adusă înapoi cu plinul făcut, deci circa 150$; aproximativ aceeaşi sumă este şi cu taxi, metrou sau alte mijloace de transport. O procură costă cam 70, 80$ (multiplicat cu numărul de solicitanţi din fiecare familie). Dacă la aceste costuri adăugăm cheltuielile cu hrana (pe cursele interne americane nu se serveşte masa în avion) şi ziua neplătită de la locul de muncă, ne situăm la costuri minime de 600$, 700$.
Să presupunem că toate actele sunt în regulă, iar consulatul eliberează procurile fără probleme, în aceeaşi zi. În caz contrar, adăugaţi costurile aferente modificării datei de întoarcere a biletului de avion şi cazarea la hotel (câteva sute de dolari). Următorul pas este trimiterea procurilor în ţară. Cea mai ieftină variantă este UPS cu un tarif de 30$/ plic şi durata de 7 zile. O variantă mai rapidă este FedEx, cu livrare în 48 de ore şi tarif minim 120$, în funcţie de greutatea plicului.
La cheltuiala de până acum (minim 600 – 800$) se adaugă perioada, complet neinspirată, aleasă de Guvernul României pentru aplicarea OUG 94/2010. Deoarece în America de Nord se apropie cea mai mare sărbătoare a anului, Thanksgiving Day, în perioada 25 – 28 noiembrie, urmată de Crăciun şi Anul Nou, vor fi multe zile libere, servicii poştale şi avioane aglomerate şi întârzieri. În această perioadă, rezervările pentru biletele de avion sunt dificile şi scumpe, găsirea unui bilet de avion la preţ rezonabil, într-o anumită zi (în funcţie de programarea de la consulat) poate deveni o aventură care se adaugă la cheltuielile sporite ale cetăţenilor din SUA, în perioada sărbătorilor.
Condiţiile puse de OUG 94/2010 exclud persoanele tinere care nu au lucrat niciodată în România sau care au lucrat o perioadă scurtă, deoarece 5 ani de cotizare prevăzuţi de OUG 94/2010 sunt insuficienţi pentru a constitui vechimea minimă integrală în muncă prevăzută de legislaţia românească sau cumularea cu vechimea dobândită în SUA, deci acestora nu le ajută să obţină o pensie la împlinirea vârstei standard de pensionare. De asemenea, ordonanţa exclude românii din străinătate sau persoanele fără venituri, care îndeplinesc totuşi condiţiile OUG 94/2010, dar care nu au depozite bancare.
Dacă luăm în calcul o sumă minimă de 150 RON lunar pentru contribuţia la fondul de pensii CNPAS şi calculăm suma totală necesară pentru acoperirea perioadei 2005 – 2010, atât cât prevede ordonanţa, până la 31 decembrie 2010, românii care îndeplinesc condiţiile şi vor să încheie un contract cu CNPAS, vor avea de plătit 1800 RON/an, adică 9000 RON pentru 5 ani, echivalentul a 3000 $. Contribuţia minimă la fondul românesc de pensii presupune, aşadar, cheltuirea unei mici averi, care începe de la 3.600$ – 3.800$/ persoană, conform estimării precedente.
Dacă luăm în calcul numărul românilor din SUA care lucrează pe salarii de 8 – 10 $/oră (1.300 – 1.600$ lunar), din care se scad taxele locale, statale şi federale, asigurările obligatorii şi impozitele, deducem că majoritatea românilor din SUA au nevoie de minimum 3 luni pentru a câştiga aceşti bani. Pentru a aprecia realist durata necesară pentru a aduna 3 – 4.000$ în contul bancar, trebuie să scădem cheltuielile lunare obişnuite, cu ratele la case şi maşini, facturile, şcolile copiilor, hrana ş.a.m.d. O estimare optimistă presupune minim 1 an de zile pentru ca o familie cu două surse de venit să adune aceşti bani în contul de saving.
Evident, autorităţile române au omis aceste aspecte când au stabilit condiţiile şi perioada de aplicare a OUG 94/2010, pornind de la premisa că românii din SUA sunt bogaţi – o greşeală tipică, clasică, pe care o întâlnim adesea în mentalitatea românilor din ţară, indiferent de clasa lor socială. Sunt curioasă ce procent al românilor din SUA deţine, în acest moment, 4.000$/persoană, sau mai mult, în saving. De asemenea, fac pariu cu autorităţile române că cetăţenii cu o situaţie materială foarte bună în SUA nu sunt interesaţi de OUG 94/2010 şi nu au nevoie de o pensie din România. Presupun că românii din America vor continua să-şi investească banii în fonduri de pensii gen 401K, sau în alte forme de economisire performante, create şi administrate în SUA.
A mai rămas de analizat alegerea unui mandatar şi transferul de bani SUA – România. Să presupunem că românul are banii şi este dispus să încheie contractul cu CNPAS. Cine garantează siguranţa tranzacţiei? Dacă sumele aferente contractelor cu CNPAS se virează cash la casieriile acestei instituţii sau într-un cont special deschis la Trezorerie, cum vor plăti cetăţenii români din SUA? Prin transfer bancar internaţional sau online? Mă îndoiesc! Deci, următoarea problemă este seriozitatea mandatarului care va primi banii prin Money Gram sau Western Union. Apar cheltuieli noi, respectiv comisionul de transfer şi diferenţa de curs valutar. La tranzacţii de peste 1000 $, comisionul de transfer este de minimum 50 – 100$, la care se adaugă diferenţa de curs valutar.
Transferul într-un cont bancar în valută, aparţinând mandatarului, durează cel puţin 7 – 10 zile şi presupune, desigur, plata unui comision de transfer valutar. În plus, apar taxele şi impozitele pentru depozitele bancare. Desigur, mandatarul va solicita şi banii pentru a plăti impozitele şi taxele către statul român. Cine garantează că mandatarul va depune aceşti bani la CNPAS şi nu va pleca în vacanţa de iarnă cu banii noştri? Probabil va trebui să folosim un transfer cu cont ESCROW, adică alţi bani, altă distracţie. Probabil că mai apar şi alte cheltuieli, pe care le-am omis din neştiinţă. Estimarea mea se opreşte aici, concluziile vă aparţin.
Pentru informaţii suplimentare cu privire la OUG 94/2010 şi aspectele de mai sus, vă rog să consultaţi textul Ordonanţei de Urgenţă, precizările Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), ori să vă adresaţi CNPAS (www.cnpas.org) sau caselor teritoriale de pensii.
Dacă găsiţi răspunsurile potrivite, vă rog să mi le transmiteţi şi mie. Deocamdată, consider că OUG 94/2010 este o nouă găselniţa, prin care sistemul de pensii de stat din România, falimentar, încearcă să prelungească agonia, cu ajutorul cetăţenilor creduli stabiliţi în alte ţări sau plecaţi la muncă în străinătate.