Există, cu siguranță, o emoție legată de fiecare început. Îmi amintesc că la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iași, în anii mei de studenție, am stat undeva la etaj și am urmărit, cu emoție și cu mare interes, pe Profesorul Constantin Ciopraga, pe Profesorul Leon Levițchi , pe Profesorul Ion Constantinescu, pe Profesorul Mihai Drăgan.
Peste ani, când am ajuns eu însumi să predau la o universitate din București, am avut, la rândul meu, emoțiile începutului de an universitar, de data aceasta “de cealaltă parte a baricadei“. Aduc aici un omagiu târziu îndrumătorului meu de doctorat, Profesorul universitar Dr. Dumitru Micu, cel care – în lungile noastre discuții legate de Eminescu și Poe – mi-a vorbit și de Lucian Blaga, de modul cum l-a ajutat la debut pe Nichita Stănescu, de atmosfera universitară din Franța , unde predase, în urmă cu ani, în cadrul unui lectorat de limba română. Ideea de a-l avea ca îndrumător de doctorat pe Profesorul Dumitru Micu aparținuse Profesorului universitar Dr. Ion Bogdan Lefter, o personalitate cu totul aparte, care s-a „risipit” de-a lungul anilor între activitatea la catedră, comentariile critice și analizele sale politice.
Dacă ar fi acum, după ce eu însumi m-am retras de la catedră, să mă adresez dascălului ideal, la început de an universitar, ar trebui să mă gândesc la toți acești Profesori extraordinari și să le spun, cu emoție, o singură (generică) urare: „Succes, Domnule Profesor, la început de nou an universitar !”
Prof. Dr. Ioan Iacob
