Literatura, ca orice artă, descoperă viaţa, afirma Ion Agârbiceanu. Cei care iubesc literatura pot descoperi adevărata putere a cuvântului. Pot atinge frumuseţile universale şi pot pătrunde în profunzimea lor, înţelegând că din cuvânt se revarsă lumina şi emoţia. Iubirea pentru cuvânt este iubire pentru frumos şi una dintre cele mai frumoase maniere de a explora lumea.
Scriitor, poet, promotor cultural, editor de carte, grafician, redactor şi redactor-şef la mai multe publicaţii, George Roca se dedică literaturii de câteva decenii. S-a născut la 14 iulie 1946 în oraşul Huedin, Cluj, România. După scurt timp de la absolvirea Facultăţii de Filologie s-a stabilit în Australia, la Sydney. În anul 1993 a devenit membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA), iar mai apoi membru Emeritus al Academiei Româno-Americane. De asemenea, este membru al mai multor organizaţii şi fundaţii culturale, dar şi fondatorul Academiei Româno-Australiene. Şi, nu în ultimul rând, este unul dintre fondatorii portalului de literatură Confluenţe literare, un proiect de mare succes. A publicat 3 volume de poezie şi 2 volume de proză, însă nu se opreşte aici.
În prezent, coordonează şi colaborează cu zeci de publicaţii literare, de care se ocupă cu mult interes şi devotament. De când se ştie, George Roca şi-a dorit să urmeze calea cuvântului şi să-i descopere tainele şi frumuseţea. Însă nu le-a păstrat doar pentru sine, ci a încercat mereu să îi ajute şi pe ceilalţi să înţeleagă puterea cuvântului. O mare parte din timp o dedică promovării celor care pătrund în tainele scrisului. Şi se dăruieşte acestui scop deoarece crede că astfel se ajută şi pe sine şi pe ceilalţi. Despre toate acestea, George Roca a vorbit cu drag şi am descoperit un ardelean cu suflet frumos, simţul umorului şi îndrăgostit etern de cuvânt.
***
Alexandra MIHALACHE: Ce înseamnă literatura pentru dumneavoastră şi cât timp vă dedicaţi promovării valorilor literare?
George ROCA: Literatura pentru mine înseamnă ceva minunat. Ceva fantastic. Pentru care trăiesc. Ceva care mă ţine legat de un computer în general zece ore pe zi. Sunt vehement, nu-i aşa!? Literatura este o parte din viaţa mea. Un instrument care mă face să trăiesc, să respir, să îmi satisfac dorinţele, să creez bucurii şi să îmi fac prieteni şi cunoscuţi pe tot mapamondul. În general, producători de literatură română, căci eu scriitor şi promotor de limbă română sunt!
De când mă dedic literaturii? Încă din liceu! Şi au trecut vreo şaizeci de ani de atunci! De când promovez valorile literare! Nu întotdeauna sunt valori, ci doar scriitori debutanţi sau începători pe care îi ajut să crească, să se dezvolte, să scrie (mai) bine şi să îşi ia zborul printre litere, să publice, să scrie cărţi şi să îi fac să înţeleagă Scripta Manent. Scrierile şi copiii – atât rămâne după ce trecem în lumea cealaltă. Atât! Am început să promovez oameni care scriu de aproape 30 de ani. La început, încurajând prieteni, mai apoi promovându-i în revistele cu care am colaborat şi despre care aş putea zice că sunt peste cincizeci. Publicaţii din diferite părţi ale lumii, îngrijite tot de românaşi! Din Sacramento până în Israel şi din Noua Zeelandă, via Australia până în România. Cu timpul am acumultat peste 2000 (două mii) de corespondenţi care mi-au trimis producţiile domniilor lor spre publicare. Noroc că nu trimit toţi odată! Mulţi au fost debutanţi! Stângaci, începători! Şi ce dacă!? Eu i-am încurajat să scrie, să se perfecţioneze, să se sofistice în tainele scrisului. Unii au înţeles, alţii au abandonat, alţii s-au apucat de șotron, bambilici sau de poker. Era mai simplu! (Glumesc!) Am fost criticat pentru această „promovare” a necunoscuților literari de către un ilustru „luceafăr” aşa-zis critic (literar?). Mai bine să nu-i dăm numele, că poate e ranchiunos… și nu vreau flexări de mușchi! Dar totuşi acest domn a făcut și bine. M-a ambiţionat și am continuat şi mai abitir să promovez debutanţi! Căci zisu-mi-am: din zece debutanţi dacă ajunge unul să se remarce măcar, e minunat! Decât să le tai aripile…! Dar nu mi-a fost ușor. A trebuit să îi tratez cu multă delicateţe. Am să vă dau un exemplu. O tânără din Bucureşti mi-a trimis câteva poezii bunicele, doar că mai trebuia lucrat puţin la ele, la versificație. M-a pus necuratu’ să le „machiez” puţintel şi tânăra poeta şi-a pierdut elanul şi încrederea în sine şi nu a mai scris niciodată! Mii de scuze! Îmi pare atât de rău! Consider că avea talent. Am încercat, dar nu am putut să o (mai) conving să scrie! Îşi pierduse încrederea în dânsa… Aşa că, deseori când am întâlnit debutanţi, i-am tratat cu mai multă înțelegere…
Am fost redactor şi redactor-şef la mai multe reviste din Australia (Românul Australian, Spirit românesc, Jurnal olimpic), din Statele Unite (Mioriţa, Clipa, Romanian VIP), din Germania (Agero şi ProLitera) din România (Confluențe literare, Cetatea lui Bucur, Booklook ș.a.)… Acolo am întâlnit corespondenţi cu care am colaborat şi cărora le-am redactat şi publicat lucrările şi care atunci când am plecat de la acea publicaţie, din varii motive, m-au urmat… Şi aşa s-au adunat peste 2000. Am redactat până în prezent (din 2006) peste 7000 de articole. Nu e o laudă! E un fapt care poate fi cercetat şi constatat pe internet. Aş oferi cu drag aceste materiale Institutului Cultural Român pentru a le arhiva sau publica în cărţi. Cred că ar ocupa un raft întreg de bibliotecă. Doamne-ajută să pot ajunge la 10.000 de articole!
Alexandra MIHALACHE: Mai au şanse tinerele talente în domeniul literar? Ce importanţă au revistele literare?
George ROCA: Desigur că au şanse! Tinerii au o mulțime de mijloace tehnice la îndemână. Îşi pot publica singuri lucrările, îşi pot face o revistă, pot publica o carte on-line. Dacă scrierile acestea vor fi de valoare… vor fi aplaudaţi. Dacă nu… nu îi ceartă nimeni. În cel mai rău caz, vor fi ignorați. De obicei… dacă ceva nu place, se tace! În revistele pe suport de hârtie nu prea pot fi promovaţi prea mulți necunoscuţi deoarece au spaţiu limitat, hârtia costă şi mai apoi tartorii cei consacraţi nu prea vor să împartă laurii cu de-alde samurachieni! (vezi cuvântul/apelativul „samurache” în lucrarea lui Lazăr Șăineanu, Dicţionarul universal al limbei romane, Ediția VI, 1929). Dar, precum am zis mai sus, trebuie să persevereze, să scrie cât mai mult, să se perfecţioneze… şi cu timpul vor simţi gustul roadelor!
Revistele literare virtuale, sau cele pe hârtie, au o mare importanţă în promovarea şi atragerea celor care scriu! Oferă spaţiu de publicare şi totodată cititori. Dacă materialele scrise sunt postate pe internet, într-un blog sau o revistă literară, poate fi găsit foarte repede producătorul de literatură, după nume, prenume, titlu, sau parte din materialul publicat, spre bucuria căutătorilor şi spre stima scriitorilor.
Alexandra MIHALACHE: Cum aţi defini poezia şi când a început pasiunea pentru ea?
George ROCA: Poezia este un instrument literar care bucură şi linişteşte sufletul, chiar dacă uneori este un pamflet sau un strigăt de durere. Este un mijoc de exprimare a sentimentelor umane. Căci numai oamenii scriu poezii! Poezia este o oglindă vie a sufletului care iese la iveală pentru a vedea şi ceilalţi cât de curat, cât de vesel sau necăjit este, cât de zbuciumat este sau cât de îndrăgostit… Poezia numai aşa se poate scrie! Cu sinceritate. Nu o scrii sincer nu mai are mesaj, nu mai e poezie… Devine ceva fad, abstract şi chiar deranjant… Pasiunea pentru poezie cred că este o calitate a fiecarui om, dar puţini se încumetă să o scrie, să o etaleze. Fiecare om (cred că!) scrie poezie, într-o oarecare perioadă a vieţii… Măcar un catren, câteva rânduri… Încă din copilărie… „Că nu e om să nu fi scris o poezie” zicea poeta Elena Grigore (Prima poezie) într-un minunat cântec compus de Nicolae Kirculescu! Corect!? Aşa este…! Cei care neagă se ascund după deget!
Deci aşa a fost şi la mine cu pasiunea pentru poezie. Am început încă de la grădiniţă cu „Țeţeluş cu pălul cleţ…”. A urmat apoi „Când grădinile înfloresc, eu pe tine te iubesc” Astea erau învăţate de la mămica! Apoi am început să scriu infantil… poezele de dragoste, de o strofă-două: „Dacă mi-ai întinde o mână/ Te-aş pupa o săptămână/ Dacă mi-ai da inimioara/ Ți-aş cânta și cu vioara…//. Apoi m-am ruşinat de drăgostisme şi am început să fac pamflete sau glume versificate. La liceu am urmat secţia umanistă. Acolo am avut profesori „tari” de română care ne-au determinat şi îndrumat, desigur, să creăm poezie. Aşa că nici eu nu m-am lăsat mai prejos. Startul în poezia mai serioasă mi s-a tras din vecini. Înainte de a mă muta la Bucureşti am locuit în Oradea pe aceeaşi stradă cu Doina Coman, alias Ana Blandiana, care debutase cu succes într-o revistă literară din Cluj. Tatăl meu a venit acasă cu revista cumpărată de la chioşc şi mi-a arătat-o spunându-mi să citesc acea poezie… Sincer să fiu, m-am cam bâlbâit, dar mi-a plăcut. Apoi mi-am flexat mușchii minții și am zis „Ce poate blandia, poate şi mandea” şi m-am apucat (într-o veselie) să scriu poezele. Am umplut un caiet întreg! Poezii dedicate colegelor de care eram îndrăgostit, vremii, muntelui, Mării Negre… Nu prea bune, dar perseveram, încercând să mă stilizez, să mă perfecționez. Apoi am intrat la Filologie. Specialitatea: Limba şi literatura română. Acolo erau canoane, cerinţe, reguli gramaticale, reguli de construcţie, specii de poezie: gazel, baladă, elegie, pastel, rondel, sonet, satiră… Mi-a plăcut satira! Am compus chiar şi câteva fabule pe o tematică cu bancuri despre nebuni! Mai târziu, când mi-am adunat poeziile, am văzut că am material suficient pentru a publica o carte. Apoi am înțeles că au avut un impact pozitiv la publicul cititor şi am mai publicat încă două volume. Toate la editura Anamarol din Bucureşti. În 2009 a apărut volumul Evadare din spaţiul virtual (120 de pagini). Au urmat: Căutând insula fericirii (2013, ediţie bilingvă: română-engleză, 108 pagini) şi Poeme cifrate multilingve (2015, 208 pagini). Desigur că am scris şi proză. Trei volume. Două de interviuri şi un studiu istoric, totalizând 642 de pagini A5. Îmi vine în gând o poezie recentă despre inspiraţia de a scrie poezie: „Poemul este ca o soţie infidelă/ care soseşte acasă/ abia după ce te-ai băgat în pat/ şi ai adormit.// Sunt unii „burlaci”/ care nu se întâlnesc cu poemul/ niciodată în viaţă!// Alţii au parte de el foarte rar…/ şi… culmea nenorocului,/ atunci când nu au la îndemână/ creion şi hârtie!//”.
Alexandra MIHALACHE: Cum a pornit proiectul „confluenţe.org”, ce înseamnă el pentru dumneavoastră şi în cât timp a ajuns de succes?
George ROCA: Proiectul Revistei Confluenţe literare a fost conceput împreună cu dl. Octavian Lupu în urmă cu opt ani. Deci prin 2010. Menirea ei a fost de a oferi celor care încearcă să creeze literatură un spaţiu virtual de specialitate (o revistă, desigur!) unde să îşi publice lucrările. Să şi le publice singuri! Să îi ajutăm să înţeleagă internetul, cum funcţionează o publicaţie virtuală şi cum să îşi posteze creaţiile. Dl. Lupu a venit cu know-how-ul şi cu web mastering-ul. Eu cu muşterii literari! La început le publicam eu materialele, mai apoi au învăţat singuri să şi le posteze. Şi astfel toată lumea e mulţumită. Cine face greşeli, trage ponoasele, dar se corectează… până excelează şi în cele din urmă este “aplaudat”. Adică există un punctaj al scării valorilor. Până în prezent, în cei opt ani de activitate, Revista Confluențe literare a ajuns la 58.236 de articole publicate, în 140 de rubrici, 1.380 de autori şi 7.110 abonaţi. Conform statisticilor Google și sistemelor de monitorizare de pe internet în această perioadă, revista noastră a avut 16.093.740 de accesări, 14.037.698 de cititori şi 78.920 de comentarii/opinii. Avem corespondenţi/ scriitori din peste 20 de ţări, în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi nu numai… Cred că revista merge bine! Zice-se că e cea mai citită revistă românească de pe internet. Fapt care ne bucură. Desigur că am avut şi unele greutăţi, impedimente, fricţiuni sau discuţii în contradictoriu cu unii dintre corespondenţi. Mai ales când le-am explicat că profilul revistei e literar, nu de polemică politică sau de atac la persoană. Până la urmă spiritele s-au liniştit şi pare-mi-se că totul merge bine. Desigur că încercăm să deţinem un oarecare control asupra celor publicate cu toate că responsabilitatea conţinutului din materiale aparţine autorului.
Alexandra MIHALACHE: Ce proiecte literare aveţi în desfăşurare dar şi în plan pentru viitor?
George ROCA: Proiecte, proiecte, proiecte! Mii proiecte! Care deseori nu mă lasă să dorm sau să îmi tai iarba din curte! Am multe proiecte în gând şi pe hârtie. Principalul este să fim sănătoşi! Aş vrea să scriu mai mult… Un roman de vreo 2000 de pagini! Am ce povesti! Apoi vreau să mai adaug un volum la: De vorbă cu stelele, adică volumul trei. Sunt interviuri care le-am luat deja în majoritate, doar trebuiesc montate în carte. Vreau să scot o carte numită Prune’n gură – Exerciţii de dicţie, apoi două volume Taina scrisului conţinând 100 de scriitori care îşi dezvăluie modul în care s-au apucat de scris şi cum au perseverat pentru a se face cunoscuţi. Poate încă o carte de poezie… Poate! Am în cap o piesă de teatru dramatic, numită Lada, şi două piese pentru teatru de păpuşi. Nu e suficient!? Sper să nu plec din astă lume până nu le rezolv pe toate… Păcat cu tempusfugitoza asta galopantă sau în termeni mai sofisticaţi să-i spunem „Rezonanța Schuman”! Dar cine crede în asemenea inpedimente!?
——————————
Alexandra MIHALACHE
octombrie 2018
