Tu, frate geamăn cu Adrian Păunescu?…
…Am încercat să mă abțin, să-mi văd de ale mele, dar nu reușesc. De atâtea zile și nu-mi trece dezgustul și oroarea ce mi le-a provocat apariția lui CVT în desfășurarea ritualului trist și solemn al înmormîntării lui Adrian Păunescu. Dacă l-aș fi văzut acolo pe un Andrei Cornea sau Petre Clej și tot nu aș fi avut sentimentul că asist la un sacrilegiu! Chiar și dacă Vadim apărea umil și stingher printre miile de jeluitori ai defunctului, fără să scoată o vorbă, fără să ridice privirile din țărînă, și tot l-aș fi luat la rost: Dar tu ce cauți aici, nerușinatule?!
Mă simt dator să nu trec cu vederea acest act de destrăbălare publică, prin care a fost jignită nu numai memoria răposatului Adrian Păunescu, ci și sentimentele celor care, sinceri și de bună credință, își stăpâneau cu greu lacrima prețuirii pentru cel ce se călătorea dintre noi.
…Să mă explic pentru cei care, din necunoașterea datelor, nu vor fi realizat penibilul momentului provocat de așa zisul discurs funebru al și mai așa zisului lider naționalist: el, acest CVT, este autorul unui text abject împotriva lui Adrian Păunescu, text pus în circulație în urmă cu ceva vreme, și pe care l-au preluat cu entuziasm toți detractorii lui Păunescu! Trimiteri la acest text murdar și profund nedrept s-au făcut și în aceste zile de către detractorii de azi ai lui Păunescu, care se regăsesc pe aceeași lungime de undă cu așa zisul Corneliu Vadim Tudor. Un Adrian Cornea, un Florin Iaru, un Petru Clej… Toți o apă și-un pământ! Cu deosebirea că alde Cornea măcar o face pe față și consecvent, nu-și ascunde pustiul din suflet!
Fost-a înjurat și bălăcărit Adrian Păunescu de mulți neprieteni, inclusiv de unii scriitori. Dar nici unul dintre aceste atacuri nu l-a durut așa de tare pe Adrian Păunescu și nu l-a costat atât de mult sufletește vorbind, cum l-a costat și durut așa zisul pamflet al numitului CVT. Laș, cum îl știu prea bine apropiații săi, individul nu și-a semnat niciodată mizeria expurgată sub formă de foaie volantă, pusă în circulație prin toate maidanele literaturii noastre. Nu pun în discuție dreptul de a jubila al celor care s-au bucurat nespus de nevrednicul text. De gustibus, la urma urmelor… Nu pun în discuție nici dreptul Vadimului de a batjocori numele și opera unui scriitor! Dar pun în discuție dreptul lui CVT de a-și mai arăta obrazul în asemenea context, când cu o ultimă și minimă decență ar fi trebuit să facă orice pentru ca lumea, în aceste clipe, să nu-și aducă aminte de sceleratul gest/text de acum 30 de ani și de netrebnicul autor!… Apariția huidumei fără rușine în prim planul ceremonialului funebru ne-a obligat pe mulți să ne aducem aminte de ticăloșia de acum câteva decenii. Credeam că una mai mare nu mai are cum să-i facă acest Vadim lui Adrian Păunescu…
Și iată că i-a făcut-o! A dat buzna „în program” cu tupeu-i cunoscut, ca să se folosească și de acest prilej pentru a-și expune megalomania bolnavă și debordantă peste toate limitele decenței, ale măsurii, ale sanității mentale. A obligat mii de oameni, care, din respect pentru defunctul omagiat, se aflau în neputința de a-l lua cu huo și fluierături pe ipochimen, i-a obligat să asculte ineptele răgete ale Țipălăului. Țipălăul!… Așa-i spun tribunului de plastilină majoritatea basarabenilor pe care îi cunosc! Țipălăul! Sau, mai explicit, ca să citez exact, Țipălăul de Vadim!…
Din mulțimea aberațiilor rostite într-un moment când orice om normal simte că nu găsește cuvintele potrivite, una mi s-a părut că nu pot trece peste ea ca și când n-aș fi auzit-o! Și anume afirmația că el, CVT, ar fi frate geamăn cu Adrian Păunescu! Că, deci, seamănă grozav de bine, încât toată lumea trebuie să-i confunde! Cine zice Adrian Păunescu, Vadim zice! Și vice-versa!… Subînțelegându-se că toți cei de față sunt admiratori și adulatori deopotrivă ai caraghiozului care le vorbește incontinent și aiurea!…
Nici că se putea un fals mai grosolan, mai abject! Pe care îl comit mulți neprieteni ai lui Adrian Păunescu când îi pun alături pe cei doi, pentru motive care nu pot fi decât unul: să-l scadă pe Adrian Păunescu, să-l introducă într-o paradigmă care îi este complet străină: a celor care au compromis și depreciat ideea națională. A făcut-o cu vîrf și îndesat numitul CVT, cu consecințe tragice pentru România, singura țară europeană în care nu poate fi identificat un partid autentic naționalist, dedicat binelui comunitar. Putea să fie PRM-ul acest partid, dar cel mai mult a lucrat la compromiterea partidului însuși președintele partidului!
A spune că Vadim a fost pereche cu Adrian Păunescu, că se confundă unul cu altul ca doi frați gemeni, gemeni spirituali – se înțelege!, este o insultă grosolană în primul rând pentru cei care l-au prețuit pe Adrian Păunescu. Câți dintre ei ar avea o vorbă bună de spus despre individul care a adus la nivelul șanțului și pe gustul canaliei din uliți „filonul naționalist”?!
Nu mă întind la vorbă și scurtez demonstrația reducând discuția la câteva date precise, ușor de verificat și măsurat. Într-un celebru pentalog al naționalistului român, Petre Țuțea, în colocviu cu Nae Ionescu, propunea cinci condiții de îndeplinit pentru românul naționalist, pentru un român cum se cade a fi orice român. Rezum discuția la două dintre aceste condiții sine qua non. Unu: să cinstească icoana Maicii Domnului și prin Ea femeia, femeile din viața sa și din anturajul său. Doi: să fie un adevărat profesionist în meseria sa, capabil să se bucure atunci când întâlnește un român mai capabil decât el, mai performant, și să-l susțină a-și împlini potențialul de creație.
La primul punct: Adrian Păunescu a fost un om normal, a respectat sexul delicat și sensibil, cel puțin prin manifestările sale publice și în primul rând prin textele sale, prin publicistica sa. Nu găsești nicio trivialitate la adresa unei femei în textele semnate de Păunescu. A mai scăpat el caii, ca orice bărbat normal, dar a știut să o facă cu oarece discreție și menajamente pentru partea „adversă”, arătându-și față de femei respectul obișnuit al oricărui bărbat întreg la minte și la toate cele! Asta în vreme ce Vadim, dintre toți condeierii din presa noastră, este singurul care și-a permis să jignească în modul cel mai murdar cu putință zeci, poate sute de femei. Nici la ușa cortului, la cei mai nenorociți cocălari, nu găsești atâta abjecție în materie de limbaj insultător, inuman de trivial, cum găsești în așa zisele pamflete ale tribunului, prin care a jignit mame, soții, surori, iubite, de orice vârstă, toate au fost porcăite de tribun în cele mai murdare cuvinte! Jenant subiect, arhicunoscut pentru cititorii lui Alcibiade! Pe această temă cei doi „frați gemeni”, Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu, se deosebesc între ei ca două regnuri diferite: animal și uman.
Cât privește condiția generozității în relația cu oamenii de valoare, Adrian Păunescu chiar a fost un om care „a iubit valorile” și era fericit să susțină talentul și meritele profesionale ale oricui, inclusiv ale celor care nu-l iubeau și nu pregetau să-l atace, să-l defăimeze.
Fratele său geamăn în schimb, a avut o grijă viscerală să nu se afle în preajma sa vreun om de valoare. Probabil că instinctiv, din teama că prin comparație rezultă mai clar nulitatea sa intelectuală și profesională, ceea ce l-a făcut să nu suporte alături decât o mână de inși mediocri și fără șira spinării. Nici unul dintre oamenii de valoare care i-au venit alături de-a lungul acestor 20 de ani, nu a rezistat. Fie că s-au dumirit și au plecat singuri, fie au fost îndepărtați ori li s-a întors spatele, nu cumva să prindă rădăcină în PRM sămînța competenței și a profesionalismului. Nimic nu ilustrează nulitatea intelectuală a Vadimului atât de bine ca așa zisa teză de doctorat a ipochimenului, înseilare penibilă, jenantă pentru cei ce au luat-o în serios, făcătură care ar merita să fie studiată la toate masteratele ca mostră de tembelism cu pretenții academice.
E drept, cei ce i-au dat doctoratul au cu ce operă proprie să-și spele această rușine, acest păcat, dar pentru autorul ineptei mistificări rușinea nerușinării sale rămâne întreagă! Impostor e un cuvînt prea blând pentru a califica palmaresul său intelectual. Nu-l vom folosi. Pentru Vadim nu se potrivesc cuvintele existente, ci trebuie inventate altele, care să definească unicitatea sa în peisajul politic și publicistic românesc: fără pereche de abject, de trivial, de iresponsabil, de închipuit! Are frați, are surori, dar sunt oameni normali, iar frate geamăn, slavă Domnului, nu are! Atât ne-ar mai trebui!…
