100 DE ANI, DE-ATUNCI
Câtă istorie s-a strâns, nețărmurită!…
Câți falnici fii te-au întregit, o, țară,
Ardeal supus fiind, cu inima amară,
Sub călcîiul străinilor, strivită!…
-Pierdusei identitatea strălucitoare,
Din nou, s-a-ncercat recompunerea ta,
Iar românii, toți, aveau putera de a vrea
Deși, alții inventau stăvilare…
În câte secole ați pârguit voi gândul
De libertate,-n dorul de frăție,
Cu vise blânde, tot trudind pe glie,
Răbdând cruzimea lor, atâția ani de-a rândul?!…
Atâta timp voi ați simțit dorința țării,
Cât de curat vă obloja frământul!
În șuier înăsprit ati ridicat cuvântul
Cu glas de trompetă pe-ntinsul zării.
Șirul prelung, fără număr, al oamenilor,
Cu tren, car, sau pe jos, la Alba-a venit
Îngenunchind pe pământul alb și geruit,
Cu reprezentanții ținuturilor…
S-a adunat poporul cu steaguri în frunte
Trăind, din plin, măreția unirii,
Agitând drapele în mijlocul firii,
Acoperind de glorie, munte cu munte.
Caldă și blândă, era vatra strămoșească!
Și,.. râdea zâpada coborând din cer…
Pe trosnetul clipei de atâta ger,
Cât de iute s-a închegat -ȚARA ROMÂNESCĂ !
Au trecut pe sub poarta Viteazului Mihai,
În sumane albe și port țărănesc,
Jucând hora pe întreg pământul românesc.
Mare bucurie s-a-ncins, sus, pe plai!
Peste câmpul lui Horea ningea dor fierbinte,
Din acel dor s-a schimbat spațiul hărții!
Unirea a fost scrisă-n paginile cărții,
Hotarele-au strâns surorile sfinte…
………………………………………………..
Deschid cartea! Ochii-mi citesc pergamentul vechi…
Peste pagină cade o lumină,
A fost scris într-o limbă domoală, senină.
O sută de ani,?! Imnu-mi intră-n urechi…
Visul lui Mihai Viteazul a fost împlinit,
-Regele Ferdinand cu Maria lui
Au fost cei sub care -țara s-a unit-
Ascultând dorința vie a poporului.
…………………………………………………………..
Citesc ce vorbeau frații în noaptea cea albastră,
Reverberând credință și-unitate,
Înălțare și-autenticitate…
………………………………………..
Trăiască ROMÂNIA!…Și Franța, sora noastră!
Lia Ruse
