Calitatea învăţământului este dată de formatori, de colectivul Cadrelor Didactice care există la un moment dat. Astăzi, în România, şcoala a devenit un loc de „teroare” pentru copii, unde unii profesori agresivi determină elevii să abandoneze şcoala, să chiulească sau să se sinucidă. Părinţii sunt puşi în dificultatea de a găsi şcoala în care copilul să fie educat şi respectat ca fiinţă umană. Învăţământul din România, odată generator de vârfuri în numeroase domenii de activitate, a ajuns astăzi o bătaie de joc, în care copiii sunt agresaţi, se sinucid, sunt trataţi în funcţie de relaţiile şi rangul social al părinţilor şi de contribuţiile materiale ale familiei la şcoală. Avem de-a face cu un învăţământ iraţional, care nu ţine pasul cu realitatea economico-socială.
La Şcoala Generală nr. 56 din Bucureşti un elev terorizat de profesori, pentru că nu se încadrau părinţii în cerinţele de «mici atenţii» ale corpul didactic, s-a sinucis. La începutul anului şcolar 2010-2011, trei cadre didactice, autori morali ai sinuciderii unor foşti elevi, pentru că dascălii au întreţinut relaţii sexuale cu ei, au fost găsiţi nevinovaţi de către justiţie şi s-au întors la catedră după ce au fost sancţionaţi minimal de şcolile la care s-au petrecut ororile. În buletinul de ştiri al unei televiziuni din România, profesorul de matematică a lovit un elev de liceu şi i-a spart ochelarii, părinţii nu au luat atitudine, iar directorul şcolii este incapabil să managerizeze conflictul.
În acelaşi registru absurd se înscrie şi povestea doamnei Cornelia Curtean, al cărei fiu, Alex, este elev în clasa a III-a E, la Şcoala nr. 19 din Piteşti, poveste care conţine toate ingredientele specifice învăţământului românesc actual – violenţa în şcoli, directori incompetenţi, suplinitori cu pile şi inspectori şcolari susţinuţi politic.
La Şcoala nr. 19 din Piteşti, directoarea Elena Oda a instalat-o în postul de suplinitoare pentru catedra de religie pe sora dumneaei, Mihaela, care nu este titular pe acel post, nu e clar dacă a absolvit Facultatea de Teologie, iar comportamentul ei la clasă – discriminarea şi bătaia – trezesc suspiciuni asupra competenţelor sale profesionale. Gabriel Bratu, omul numărul 1 al învăţământului argeşean, este principalul susţinător al directoarei Elena Oda şi al surorii acesteia, profesoara de religie. La rândul lui, şeful Inspectoratului Judeţean Argeş, Gabriel Bratu, este un personaj pitoresc, despre care s-a scris mult în presa locală, datorită legăturilor lui puternice cu fruntaşii PDL-ului argeşean. Probabil, inspectorul Bratu a făcut mari servicii partidului de guvernământ, dacă rămâne lipit de scaun, iar PDL-ul se zbate din răsputeri să-l păstreze în funcţie, chiar şi atunci când trebuie să-şi dispute aprig postul lui cu liderii PSD-ului local.
Şcoala nr. 19 din Piteşti are o publicaţie şcolară intitulată „Dascăli şi discipoli”. În numarul 16, septembrie-octombrie 2010, se poate citi despre tradiţii şi obiceiuri de Paşti, articolul datând din 24 aprilie 2010. Revista s-a distribuit copiilor în noiembrie 2010, costă 1,5 lei şi ne aflăm în Postul Crăciunului. În acelaşi număr 16 al revistei, putem citi despre sărbătorile lunii martie, într-un articol aparţinând unei institutoare din Deva, mai putem citi despre activităţi din tot felul de şcoli din Teleorman, Sălaj, Cluj şi absolut nimic local, cu şi despre Şcoala nr. 19 din Piteşti sau măcar un articol semnat de cineva de la această şcoală. De ce nu apare discursul de la începutul anului şcolar al doamnei directoare în care incita la pedepse?
La Şcoala nr. 19 din Piteşti, copiii primesc, de la LACTAG, un pahar de lapte de proastă calitate şi, de la firma Casa Elena, un corn cu care poţi să îţi spargi capul, fabricat la peste 20 de kilometri de Piteşti, la SC Express 95 Commpex SRL, Buzoieşti Argeş. Oare s-au terminat brutăriile din Piteşti, judeţul Argeş este în război şi localnicii sunt nevoiţi să aducă mâncarea de la zeci de kilometri? Sau exista anumite interese, iar cornul şi laptele trebuie să aducă profit unor firme agreate de inspectoratul judeţean?
Iată relatarea doamnei Cornelia Curtean:
„După cum se ştie, majoritatea românilor au orientare către Biserica Ortodoxă Română, ceea ce face ca numărul total al ortodocşilor să predomine la noi în ţară. Desigur, există şi alte orientări religioase. Pentru fiecare individ în parte, religia este o problemă personală, poate să renunţe la ea când doreşte. Am avut senzaţia că ziua de vineri, 26 noiembrie va fi liniştită. M-am trezit ca de obicei pe la ora 5.45 şi am început să răsfoiesc revista presei pe Internet: şomaj, abuzuri, modificări de preţuri Până la ora 8.00, mi-am dus copilul la şcoală. Pe drum, băiatul mi-a reamintit să vorbesc cu doamna de la cabinetul medical, pentru că în urmă cu câteva zile primisem o hârtie pe care trebuia să îmi dau acceptul pentru un vaccin. Cum băiatul meu făcuse acel vaccin, am semnat şi am menţionat acest lucru. Doamnele de acolo nu luaseră în considerare cele menţionate de mine şi trebuia să merg personal la cabinet. Aşa că, înainte de a ieşi din şcoală am trecut pe la cabinet. La terminarea orelor, primesc telefon de la băiat că nu va mai merge la o colegă de clasă şi că vor veni amândoi la mine acasă. Eram în drum spre casă. Când am ajuns, ei îşi preparau ceva de mâncare. A mâncat numai fetiţa, băiatul meu fugise şi se ghemuise în cămară, între aragaz şi perete. Cu chiu cu vai, am reuşit să îl scot de acolo. Tăcea. L-am întrebat ce s-a întâmplat şi nu mi-a răspuns. Mi-a spus fetiţa: «La ora de religie, doamna profesoară l-a dat cu capul de bancă, l-a pălmuit, l-a tras de păr şi ştiţi ce prost s-a simţit? Să ştiţi că nu este singurul pe care l-a ciufuit. Şi pe mine şi pe alţii! Aşa se poartă mereu, în ultimul timp.» Nu-mi venea să cred. Şi tocmai la religie trebuia să se întâmple lucrul acesta, având în vedere că mai şi suntem în Postul Crăciunului? Şi de ce atâta violenţă din partea unei «fiice» a bisericii, când există atâtea metode pe care le poţi aplica? Am sunat-o pe doamna institutoare, i-am relatat cele întâmplate. În ziua de vineri, dânsa are o singură oră la clasa respectivă, de la 8.00 la 9.00, şi nu avea de unde să ştie ce s-a întâmplat după plecarea ei. Doamna institutoare mi-a explicat că este bine ca Alex să ştie că are un sprijin în mine, pentru ca mai târziu să nu ajung cu el la psiholog. I-am luat pe cei doi copii şi am plecat hotărâţi către şcoală, să discutăm cu doamna directoare, Elena Oda. Ne-a primit în birou, la masa rotundă, unde am discutat cele întâmplate. Pe masă era o poşetă neagră şi lucioasă. Între timp, apare şi doamna de religie, Mihaela sora directoarei.Venisem să discutăm o problemă „moartă” din start. A început să se apere foarte agitată şi să arunce vina numai pe elevi, ponegrindu-i în fel şi chip. Am întrebat-o dacă dânsa consideră că este perfectă şi a continuat să acuze la modul general elevii. Doamna directoare era de aceeaşi părere. Încercau să mă convingă că numai elevii sunt răi, cadrele didactice sunt lapte şi miere. I-am amintit, în continuare, de anumite obiceiuri – acela de a scoate copiii pe coridor, timp în care nu sunt supravegheaţi şi că anul trecut băiatul meu s-a îmbolnăvit şi am cheltuit foarte mulţi bani în urma unei astfel de «iniţiative»; apoi că Alex a nimerit, un timp, în penultima bancă şi nevăzând ce se scria la tablă, trebuia să se ridice de acolo, să ajungă cam la jumătatea clasei. A spus că este indisciplinat, fără să întrebe care este motivul ridicării copilului din bancă. La oră, el ridică mâna să răspundă şi este mereu ignorat. I-am spus că ştiu despre preferinţele ei pentru anumiţi elevi (vreo 5) şi din acest motiv copilul meu este foarte dezamăgit şi consideră că oricât ar învăţa, tot insuficient va fi pentru o notă bună. Profesoara a sărit ca arsă când i-am spus ca în România se practică favoritismele şi am precizat că toţi elevi ar trebui trataţi în mod egal şi nu marginalizaţi. Era prima dată când discutam personal cu ea. Majoritatea problemelor le discutasem întâi cu doamna institutoare, iar aceasta transmitea profesoarei mesajele mele. Am tras concluzia că profesoara de religie avea o idee fixă, că ea era perfectă şi numai ceilalţi sunt de vină. Fetiţa care venise cu noi să spună şi ea cum se desfăşoară orele de religie, nu a mai apucat să vorbească, fiind intimidată de la început de doamna directoare, care i-a spus: «am impresia că eşti o fetiţă care îl influenţezi negativ pe acest băiat». Era cea mai bună variantă de a rezolva problema: după impresie, în funcţie de imaginaţie şi încercând să ignore realitatea. Ora de religie nu prezintă prea mare interes pentru elevi. Modul la care le sunt relatate „povestioarele” nu îi atrage pe copii şi, ca atare, ei nu îi acordă atenţia cuvenită. Consider că trimitem copiii la şcoală pentru a fi educaţi, şcoala este una, biserica este alta. Poate că dacă şi-ar fi dat silinţa mai mult, ar fi reuşit să ajungă la sufletul lor sensibil. Putea să organizeze excursii la mănăstiri, unde să facă lecţie deschisă, mult mai de interes era dacă vizualizau filmuleţe pe teme religioase şi apoi ar fi comentat filmul respectiv. Ceva pentru secolul în care trăim, ceva ancorat la realitate. Conform art. 9 din Legea învăţământului, «planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia şi confesiunea. La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze ora de religie». În această ultimă situaţie, elevul îşi va alege, în locul disciplinei Religie, o disciplină dintre cele opţionale. Având în vedere cele întâmplate, am hotărât să-i schimb copilului religia şi să-l retrag de la orele de religie.”
Care este imaginea profesorilor în ochii elevilor? De ce unii dascăli sunt respectaţi şi alţii nu? Cum ar trebui să fie profesorul ideal? – Sunt întrebări la care UNICEF şi Centrul „Educaţia 2000 Plus” au încercat să răspundă, în urma unui studiu care a durat un an. Studiul concluzionează că există trei categorii de profesori. Din prima categorie fac parte profesorii absurzi, foarte exigenţi, cărora nu le pasă dacă elevii înţeleg ce li se cere şi pe care elevii îi consideră „gardieni de închisoare”Al doilea tip de profesor este cel care ţine echilibrul între exigenţă şi prietenie, care ştie să glumească, pe care îl interesează problemele elevilor, dar impune reguli clare de comportament, pe care le respectă el însuşi. Mai mult, îl poate convinge pe elev că meseria de profesor este una care merită să fie urmată. A treia categorie o formează profesorii slab pregătiţi, care îşi desconsideră elevii şi le spun că sunt „bestii”, „proşti”, „nesimţiţi”, „mortăciuni”, „handicapaţi” sau „animale”. Profesorii din această categorie mănâncă în timpul orelor, vorbesc la telefon sau citesc ziarul şi nu le pasă dacă elevii învaţă sau nu, sau, şi mai rău, sunt violenţi, fie cu vorba, fie cu fapta.
Profesorii descrişi în acest articol fac parte din categoria a treia şi, implicit, educaţia pe care o oferă ei copiilor este de mâna a treia. Dacă nu se vor lua măsuri urgente, rezultatele dezastrului din învăţământul românesc, se vor regăsi peste 15-20 de ani, în întreaga societate. Aceşti copii vor ajunge pe piaţa muncii, România va fi condusă de aceşti copii, iar directorii, inspectorii şi suplinitorii iresponsabili de astăzi vor aştepta zadarnic să ia o pensie de la stat, susţinută de cotizaţia copiilor pe care-i terorizează astăzi fizic şi psihic. Părinţii care se confruntă cu probleme similare trebuie să ştie că, în baza unei cereri scrise, se poate obţine retragerea copilului de la ora de religie, iar cererea se întemeiază pe următoarele prevederi legale: Legea nr. 84 din 24 iulie 1995 şi Legea învăţământului – modificată şi republicată în 1999.
Nota Redacţiei: Vineri, 3 Decembrie 2010, profesoara de religie a ameninţat-o pe doamna Curtean că o va da in judecată, pentru că a fotografiat-o în clasă şi intenţionează să o publice într-un ziar de scandal. Oare este un delict mai mare să fotografiezi pe cineva fără acordul lui, sau să baţi un copil şi să-l loveşti cu capul de bancă în timpul orei? Asemenea subiecte sunt abordate curent de toate ziarele şi posturile TV româneşti cu distribuţie naţională.
